Zboruri lungi cu bebelușii – sfaturi și ponturi

Perspectiva unor zboruri lungi cu bebelușii voștri vă încântă, dar vă și sperie în același timp? Încercăm să demonstrăm că astfel de zboruri nu sunt deloc imposibile, cu un pic de organizare. Și cum altfel, decât discutând cu mame care au trecut prin asta. De la ele vom afla sfaturi și ponturi pentru zboruri lungi, liniștite, cu copiii voștri. Valabile și pentru copii trecuți de perioada bebelușească.

Primul episod este povestea Alinei (31 ani), a soțului ei, Ryuta (35 ani) și a fiicei lor, Mirei (1 an și 5 luni). Enjoy!

Eu sunt antropolog și specialist în folclor japonez. Soțul meu este fost pilot pentru garda de coastă, actualmente tătic full-time pentru Mirei. Mirei este mare iubitoare de păsări, cărți cu Daruma (un fel de păpușă-talisman, modelată după fondatorul budismului, Zen, în Japonia) și cățărări în locuri care fac adulții să strige “Nuuuu”. Înainte de Mirei, e eram destul de hoinari, atât din cauza meseriilor, cât și pentru că așa ne e firea. Mirei ne-a mai potolit puțin, a domolit ritmul călătoriilor și ne-a învățat să stăm mai mult într-un loc și să ne bucuram de lucrurile mici. Tot ea ne-a făcut să înțelegem cât de mult învățăm, de fapt, în și din călătorii.

Prima călătorie a lui Mirei a fost un tur de forță când avea doar cinci luni. A mers din Okinawa, partea cea mai sudică a Japoniei, la Hirosaki, în celălalt capăt al țării, pentru o conferință de-a mea. Zborul a inclus o escală la Tokyo și a durat o zi întreagă. Am plecat de acasă de dimineață și am ajuns la Hirosaki pe seară, după o călătorie cu autobuzul de la aeroporul din orașul Aomori. După conferință, am zburat tot via Tokyo în Tottori, unde locuia la vremea aceea Ryuta, nu înainte ca Mirei să învețe să se rostogolească.

Achizițiile și călătoriile merg mână în mână.

Până la patru-cinci luni a făcut cinci zboruri de câte o oră – două.

La opt luni am venit în România pentru botez, vizitat bunici și încă o conferință. Zbor Okinawa-București de vreo 20 de ore. În timpul sederii în România, am dat o fugă la Londra, unde locuiește sora mea. Acolo am experimentat primii muci, fără febră și primul “mama”, storcător de lacrimi.

Dupa ce am fost la bunicii din București, a trebuit  să îi vizităm și pe cei din Hokkaido, părinții lui Ryuta locuind la celălalt capăt al Japoniei, într-o zonă cu climat exact opus celui de pe insula noastră. Așadar, la zece luni, în noiembrie, am fost în Hokkaido. Zbor cu escala la Tokyo, o călătorie care durează în total o zi întreagă. Acolo a văzut prima ninsoare.

Apoi ne-am mai liniștit o vreme. În ianuarie 2019 au început să ne mănânce din nou tălpile, așa că, cu puțin înainte ca Mirei să împlinească un an și eu  să ma întorc la serviciu, am fost până în Taiwan, unde am participat la o nuntă. Zborul a durat mai puțin de două ore, formalitățile la graniță și ele cam tot atât. În aprilie, când Mirei avea un an și trei luni, am mers la o conferință de două zile în Osaka. Un zbor de două ore din Okinawa. La două zile de la întoarcerea din Osaka, am plecat din nou spre România, iarăși un zbor de peste 20 de ore, pentru că am curatoriat o expoziție de fotografie în București.

Am luat căruciorul cu noi doar de două ori, dar a rămas nefolosit. Wrapul țesut sau elastic a fost principalul mijloc de transport până la aeroport și în timpul călătoriei.

Am călătorit mereu în formulă completă: mama, tata și Mirei. Excepție au făcut primul zbor către Hirosaki, când ne-am întâlnit cu tati pe escală și a zborului de întoarcere din Tottori, când am fost doar eu și Mirei.

Landou în avion?

La primele zboruri am rezervat landou. Uneori îl primești și fără rezervare, dar e o chestiune de noroc. Nu aș putea să spun cu cât timp înainte trebuie rezervat, cred că depinde de companie. Recomand ca în momentul când cumpărați biletul să și dați un telefon la compania aeriană și să-i întrebați de landou.

La zborurile efectuate după împlinirea vârstei de un an, nu am mai rezervat. În principiu, landoul nu ar trebui folosit dacă copilul se ridică singur în picioare. Totuși am primit loc cu landou și l-am acceptat mulțumiți, pentru că spatiul de la picioare e mai mare și am avut loc unde să punem jucării și alte lucruri necesare călătoriei.

Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului

Mâncare pentru bebeluși în avion

Atitudinea noastră față de mâncar s-a schimbat în funcție de etapa de dezvoltare în care era Mirei la momentul respectiv. La primele zboruri, când abia începusem diversificarea am sărit peste masa respectivă, la indicația nutriționistei. Ne-a spus că n-are rost să ne complicăm și să riscam vreo toxinfecție, cât timp încă își ia nutrienții din laptele matern.

În Japonia, diversificarea se începe destul de lent și relaxat, cu câte o linguriță-două de mâncare, așa că nu era o mare pierdere din punct de vedere caloric.

Când am fost în Hokkaido și Taiwan i-am gatit diverse brioșe, biscuiți și supe pe care le-am pus în vase termorezistente. De asemenea, am luat cu noi iaurt și fructe. Am încercat să aibă măcar o masă caldă și să nu mănânce foarte diferit de ce mânca acasă. Așa că am luat cu noi orez instant, care se pregătește turnând apă fierbinte peste el.

La ultimele zboruri însă, pentru că acum înțelege foarte bine că totul e diferit atunci când călătorim, i-am mai dat și mese instant, alese cât de cât cu grijă, fără zahăr și sare.

Ideea după care ne-am ghidat a fost că zborurile fiind atât de lungi, decât să îi dăm ceva alterat, mai bine îi dăm ceva instant, care rezistă.

Uneori a mâncat cu poftă, alteori a fost prea încărcată cu emoțiile călătoriei ca să mănânce. Atunci când am putut să îi dăm din ceea ce mâncam noi, nu am ezitat. Într-o perioada era mare fan pâine, așa că a mâncat chiflele noastre din avion. Ar fi molfăit și fructele, dar n-am avut curaj să îi dăm ceva neprocesat termic, care a stat în condiții potențial dubioase.

Alăptat și schimbat scutece

Nu am avut scutece oferite de companie, așa că ele au reprezentat mai mereu cea mai mare parte a bagajului. Am folosit cu succes camerele de schimbat din aeroport și măsuța minusculă din avion. Am alăptat când și unde a fost nevoie, chit că pe scaunul de lângă mine era un business man la costum sau un nene ușor încurcat. O capă de alăptat sau o eșarfă mai mare sunt soluții bune pentru mamele care se simt stinghere. Wrapul e și el util când alăptezi. Eu l-am folosit cu success pentru a acoperi pieptul atunci când nu aveam altceva la îndemână. Până la urmă, între un copil care urlă de foame sau durere de urechi și vederea unui sfârc rebel, cred că orice om normal îl preferă pe cel din urmă.

Cum atenuăm Jetlag -ul (diferența de fus orar)?

Nu prea mă pricep la ponturi, dar cred că o brumă de consistență e cel mai bun antidot pentru problemele pe care le aduce călătoritul. Încercăm, pe cât posibil, să nu sărim calul și să menținem un program cu care Mirei  să fie confortabilă, chiar și atunci când nu este programul nostru ideal (că am vrea  să stăm mai mult în oraș, că am vrea  să mergem la vreun eveniment seara etc.). Facem asta în limite rezonabile, adică, de exemplu, nu am lipsit de la nunta unei prietene bune, când Mirei avea opt luni, ba chiar am stat până spre dimineață și a fost totul în regulă.

Am experimentat jetlag-ul mai ales la întoarcere si, în cazul lui Mirei, nu s-a manifestat cu mult diferit de jetlag-ul unui adult: adormit la ore ciudate, lipsa de somn în timpul nopții, oboseala pronunțată.

Revenirea la normal depinde de mulți factori: cât era de obosită, dacă era într-o stare fizica bună sau era și ușor racită. Contează și dacă la întoarcerea din călătorie avem un program normal sau unul încărcat, care nu îi permite să se relaxeze.

Cred că călătoritul dă oricum somnul peste cap, chiar și atunci când nu e cazul de jetlag. De obicei se scoală mai des noaptea sau durează mai mult până adoarme, ori se trezește plângând că și-a adus aminte ceva. Eu încerc să îmi spun că e absolut normal și sunt alături de ea când trece prin stările astea și o ajut să înțeleagă ce i se întâmplă. Nu pot nici să previn și nici să rezolv orice problema, dar încerc să am mereu încredere în noi și răbdare să învăț împreună cu ea, ca să ne fie mai ușor data viitoare.

Click pe numărul 3 pentru continuarea articolului

Bagajul bebelușului

Cred că bagajul ar trebui să fie cât mai ușor, ca să îți dea voie să te concentrezi pe ceea ce e important: petrecut timp cu copilul și partenerul de călătorie. Acestea fiind spuse, trebuie să îmi mărturisesc “păcatele”. La primul meu zbor cu Mirei bagajul a fost relativ ușor, pentru că am fost doar eu cu ea si nu aveam ajutor la cărat. Încă nu începusem diversificarea, iar jucăriile erau mici și ușoare.

Însă primul bagaj într-o călătorie internațională, când a venit și Ryuta cu noi, a fost un monstru. Înainte de nașterea Mirei, noi călătoream cu rucsacul aproape gol în spinare, indiferent de locație. Poate să pară ciudat, dar pentru noi a fost un șoc să avem două valize grele după noi. Evident, ni se părea că nimic din ceea ce am pus în ele nu poate fi lăsat acasă. Ne doream ca Mirei să aibă măcar o parte din lucrurile care o fac să se simtă confortabil. Dar ceea ce îngreuna cel mai mult bagajul era anxietatea noastră, nerecunoscută, dar care ne îndemna să “fail on the safe side”, cum s-ar spune. Acum că am mai căpătat experiență și Mirei e mai mare, suntem ceva mai aproape de idealul bagajului light.

Bagajul de mână pentru bebe e bine să fie separat. Cred că e mai ușor așa pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care controlează bagajele. Asta pentru că lichidele, de exemplu, sunt permise în bagajul bebelușului, chiar dacă sunt interzise adulților.

Neapărat să aveți la îndemână un cardigan, iar copilul să fie îmbrăcat în straturi de haine foarte lejere, pentru că temperatura în avion nu poate fi reglată.

Nu vreau să sperii pe nimeni, dar febra este destul de frecventă la bebeluși în timpul zborului, așa că pentru liniștea voastră e bine să aveți termometrul în geanta de mână. Sfat de la Stan-Pățitul.

Jucăriile din bagaj sunt mai mult pentru adulți, decât pentru copii. Ei vor găși o mulțime de lucruri cu care să se joace pe drum. În multe cazuri nici nu se vor uita la ce ați adus de acasă. Totuși, nu am ajuns încă la nivelul de zen în care să plecăm fără jucării. Le punem într-un ghiozdănel pe care, dacă e în toane bune, îl cară singurică.

Pe copii îi distrează să deschidă și să închidă cutii, pungi, recipiente așa că luăm cu noi jucării mai mici, în diverse cutiuțe sau pouch-uri pe care să le deschidă singură și să descopere ce e înăuntru.

Caietul și creioanele cerate au fost foarte utile, chiar și când Mirei încă nu ținea creioanele în mână (îi desenam noi). Când era foarte mică, cele mai bune jucării au fost niște bucăți de materiale textile, viu colorate sau ilustrate cu povești, cu care am distrat-o în fel și chip. Majoritatea companiilor aeriene oferă jucării sau cărți pentru copii. Noi am descoperit că, chiar atunci când nu ți se oferă nimic din oficiu, vei primi ceva dacă ceri.

Regulile dupa care ne ghidăm atunci când alegem jucăriile pentru avion sunt să nu deranjeze vecinii de zbor, să nu existe riscul să se rănească cu ele (creioanele și pixurile, de exemplu, pot fi periculoase la o mișcare bruscă) și să nu fie foarte ușor de pierdut (e neplăcut să deranjezi oamenii pentru o piesă de puzzle care a fugit pe sub scaune!).

Sfaturi și ponturi pentru mame

Nu sunt în măsură să dau sfaturi. Cred că nicio mamă nu ar trebui să fie împinsă de la spate în direcția asta. Orice părinte ar trebui să călătorească atunci când se simte pregatit, își dorește și simte că îi va fi bine și copilului. Pe cât de mare e bucuria de a-ți vedea copilul reacționând la lumi, oameni și limbi noi, pe atât de mari sunt consumul de energie și stresul. Un loc nou presupune întotdeauna noi pericole, de care mama e conștientă până la sufocare.

Chiar și atunci când totul merge șnur, îndoielile tot se strecoară în mintea unui tânăr părinte: oare mănâncă copilul suficient, ce facem dacă ia vreun virus ciudat, dacă se rătăcește, dacă e răpit, dacă avem un accident.

Noi am trecut și prin febra mare și prin accident cu chemat salvarea la fața locului, deci aș fi ipocrită și inconștientă dacă aș îndemna pe cineva să ignore toate riscurile pe care le presupune o călătorie. Asta nu înseamnă ca încerc să descurajez de la a călători cu un copil mic, sau cu doi, trei sau mai mulți. Asa cum spuneam, achizițiile care vin în timpul și dupa călătorii sunt fantastice.

Sunt tare mândră că o să îi pot povesti lui Mirei peste ani unde eram când s-a rostogolit prima dată (în Hirosaki), când a spus primul “mama” (în Londra), când s-a ridicat în picioare (în București), când a văzut prima ninsoare (în Hokkaido), când a tăiat primul ei tort aniversar (în Taiwan). Îi sunt recunoscătoare lui Mirei că a făcut mereu echipă bună cu noi atunci când călătorim și cred că sentimentul ăsta că suntem o echipă, pe care cred că îl împărtășim toți trei, a fost ceea ce mi-a dat curajul să calatoresc atât de mult cu ea.  Dar acesta este norocul meu (al nostru?). Clar nu este ceva ce poți forța sau obține prin vreo formulă magică.

(Sursă foto: Unsplash.com/ Octav Cado)