Vrei ca cel mic să te însoțească la muzeu? 8 sfaturi pentru o reușită
O ieșire cu cel mic la un muzeu este unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le puteți face împreună.
Psihologii spun că părinții ar trebui să îi obișnuiască pe cei mici cu acestă deprindere, pentru că vizita la un muzeu nu are doar un scop educativ, ci contribuie la dezvoltarea curiozității copiilor, îi învață lucruri noi și folositoare și le stimulează inteligența.
Orice vizită la muzeu nu trebuie să fie plictisitoare și, evident, nu trebuie să fie percepută ca o corvoadă, nici pentru părinte, dar nici pentru copil.
Care este secretul reușitei? Vă prezentăm 8 sugestii pentru ca această ieșire să fie una captivantă și de neuitat.
1. Căutați acele locuri care sunt potrivite pentru vârsta copilului
Sunt anumite muzee sau expoziții care par foarte interesante pentru părinți, fiind în același timp total complet atractive pentru cel mic. De cele mai multe ori, muzeografii ori organizatorii unei expoziții fac recomandări în privința vârstei copiilor care o pot vedea. De exemplu, anumite expoziții – cum ar fi „Human Body” ori „Instrumente medievale de tortură” – sunt interzise copiilor. (Ele se adresează adulților sau adolescenților).
Căutați muzeele care prezintă ateliere, unde cei mici pot vedea și chiar învăța lucruri intersante (pictură, olărit, etc.). Un exemplu în acest sens este „Muzeul Satului„ din București.
De asemenea, sunt și muzee care prezintă animații pentru cei mici. De regulă, copiii sunt fascinați de culori, pictură, animații, jocuri de lumini, etc. Multe dintre aceste locuri permit implicarea directă a copiilor în prezentarea anumitor exponate, opere de artă sau lecții de istorie.
2. Alegeți împreună muzeul unde vreți să mergeți
Este bine să îl implicați pe cel mic în luarea unei decizii privind muzeul pe care ar trebui să îl vizitați. În acest fel, copilul se va simți important și, cu siguranță, nu veți da greș cu alegerea făcută pentru că ține cont și de dorința acestuia.
Dacă alegeți cu grijă muzeele cele mai interesante pentru copilul dumneavoastră, veți transforma această vizită într-o călătorie fascinantă prin istorie, știință sau artă din care cel mic va avea foarte multe lucruri de învățat. Este important să le arătăm copiilor de mici lucrurile frumoase și să le educăm gusturile.
3. Organizați vizita de acasă
După ce ați ales muzeul la care vreți să ajungeți, căutați informații despre exponatele de care copilul dumneavoastră ar putea fi interesat. Documentați-vă în legătură cu expozițiile pe care le are muzeul – detaliile le găsiți ori în incinta muzeului, ori pe internet.
De asemenea, pregătiți de acasă o sticluță cu apă și chiar jucăria preferată a copilului. Vizita trebuie să fie, în primul rând, plăcută.
Cu siguranță, un ursuleț de pluș sau o păpusă ar putea fi interesați de lucrurile pe care copilul le descoperă la muzeu. În plus, ar fi indicat să îi puneți copilului în buzunar și o hârtiuță pe care să fie notat numele și numărul dumneavoastră de telefon.
4. Stârniți curiozitatea copilului
Înainte de a pleca de acasă, povestiți cu cel mic despre ce veți vedea la muzeu. Este un mod foarte bun de a-i stârni curiozitatea. Arătați-i cărți sau fotografii despre muzeu ori despre exponatele pe care le va vedea acolo. Încercați să îi prezentați doar lucrurile interesante pentru el și accesibile pentru vârsta pe care o are.
Evitați să le dați informații inutile, cum ar fi anul la care a fost făcută o descoperire arheologică sau denumirea în latină a unui animal. Folosiți cuvinte simple, pe care să le înțeleagă și explicați de fiecare dată un cuvânt nou.
De exemplu, dacă ajungeți la Muzeul Ceasurilor din Ploiești, povestiți-i micuțului despre primele ceasuri, modul în care oamenii măsurau în trecut timpul, etc. și – cu siguranță – vizita la acest muzeu va fi una interesantă și de neuitat.
Dacă vă propuneți să ajungeți la „Muzeul Național al României„ pentru a vedea tezaurul, explicați-i copilului ce înseamnă un tezaur etc. El va deveni mult mai curios atunci când va vedea exponatele.
5. Nu stați la muzeu mai mult de trei sferturi de oră
Durata unei vizite la muzeu depinde de interesul, vârsta și curiozitatea copilului, însă părinții ar trebui să țină cont de faptul că, în general, cel mic se plistisește repede. Dacă el nu se arată interesat de ceea ce vede, nu insistați.
Vizita ar trebui să fie scurtă, de 30-45 de minute. Nu vă ambiționați să vedeți un muzeu întreg, după aproximativ trei sferturi de oră, copilul va fi deja obosit.
În cazul în care alegeți o expoziție de mare interes, încercați să nu mergeți cu copilul la orele de vârf. Aglomerația îl va obosi, cu siguranță.
6. Respectați regulile muzeului
Vizita la muzeu trebuie să fie una foarte plăcută și lipsită de orice incident. Tocmai de aceea, trebuie să țineți cont de regulile locului unde ajungeți. Din păcate, în România nu există foarte multe muzee unde obiectele expuse pot fi atinse. În general, copii sunt foarte curioși sunt foarte tentați să atingă ceea ce văd, însă acest lucru este imposibil, în special în cazul obiectelor foarte valoroase.
Este important să îi spuneți celui mic acest lucru și să aveți grijă ca el să respecte regulile impuse. Totodată, trebuie să țineți cont și de alte reguli – cel mic nu trebuie să țipe, să alerge, etc.
7. Creați împreună o poveste despre ceea ce vizitați
Stă în firea copiilor să creeze povești despre ceea ce văd sau ceea ce simt, așa că vizita la muzeu ar putea fi parte din această poveste. De exemplu, dacă ajungeți în fața unor exponate care arată hainele unui cavaler ori ale unei regine ori prințese, imaginați-vă împreună cum trăiau ei în acele vremuri, cum erau oamenii, cum erau casele ori orașele, ce se mai întâmpla în acele vremuri, etc.
În fața unor opere de artă sau a unui personaj, întrebați-l pe cel mic ce impresie are sau la ce se gândește atunci când vede aceste personaje. În acest fel, operele de artă prind viață în mintea copilului, iar acest lucru are un rol foarte important penttru stimularea memoriei.
Puteți să îi dați informații despre exponate, citind etichetele care se află în apropierea lor. În acest mod, copilul va fi mult mai implicat, iar acest exercițiu va contribui atât la dezvoltarea imaginației, dar și la dobândirea unor cunoștințe.
8. Când ajung acasă, rugați-l pe cel mic să vă povestească impresiile
La finalul vizitei, când ajungeți acasă, rugați-l pe cel mic să vă spună cum s-a simțit la muzeu, care au fost lucrurile care l-am impresionat cel mai mult și ce anume nu i-a plăcut. Puteți să îi dați copilului plastilină pentru a reda o parte din lucrurile pe care le-a văzut la muzeu. În acest fel, îi stimulați creativitatea.
Totodată, copilul poate să își noteze impresiile într-un jurnal (dacă nu știe să scrie, încercați să notați dumneavoastră).
Prima vizită la muzeu ar putea fi un moment de neuitat, iar gândurile scrise ar putea fi o amintire frumoasă, de care să vă aduceți aminte cu drag peste ani.