VIAȚA ȘI SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN DANEMARCA – PARTEA II

Iulia Panait este o româncă care trăiește alături de cei doi copii ai săi în Danemarca.

Aflăm în continuare în partea a doua a interviului cu Iulia, cum este să trăiești și să mergi la școală în statul danez.

Acest articol face parte dintr-o serie de interviuri ale Revistei Margot despre „Familii de români în străinătate“, unde abordăm problema educației în alte state ale lumii.

Citește aici și prima parte a discuției cu Iulia despre cum este să crești un copil în statul danez.

Revista Margot: Care este modul de lucru și cum se desfășoară comunicarea dintre elevi și profesori. Dar dintre părinte și profesor?

Iulia: Se folosește un sistem online prin care suntem informați despre activitățile zilei, boli, precum și orice alte cerințe. Există, desigur, și întâlniri cu părinții unde se discută varii propuneri care au fost trimise anterior către grădiniță. În cazuri particulare, se discută one-to-one cu părintele copilului implicat.

Revista Margot: Care este diferența dintre școlile de stat și cele private?

Iulia: Din păcate nu pot discuta foarte mult subiectul, întrucât băiețelul meu are doar 4 ani și merge la grădiniță.

Din ceea ce am auzit însă, școlile private pun mai mult accent pe individ și abilitățile sale. Nu aș putea să povestesc din experiență proprie dacă este adevărat și în ce măsură. Școlile private sunt foarte scumpe și foarte mulți danezi consideră școlile de stat la fel de bune ca cele private.

Revista Margot: Cum se desfășoară interacțiunea socială dintre copil și colegii săi? Cât de ușor se împrietenesc străinii cu localnii? (atât la școală, cât și în viața de zi cu zi)

Iulia: Damian, băiețelul meu, este foarte sociabil și vesel. Mă bucur să pot spune că este invitat la playdate-uri și niciodată nu am simțit că ar fi discriminat în vreun fel.

Atâta vreme cât s-a născut în această țară și vorbește limba, nimeni nu îl intreabă de unde vine, ceea ce mă bucură enorm. Pentru noi însă lucrurile stau puțin diferit. Am și acum momente după toți acești ani în care nu mă simt ca acasă. Motivul zic eu este, totuși, diferența de cultură și mentalitate: mă întâlnesc încă cu situații pe care nu știu cum să le abordez, și mă gândesc mereu să nu par ciudată sau o „străină”. De exemplu, în cazul play-date-urilor, aici este ceva obișnuit să duci copilul și să îl lași câteva ore, după care ești sunat de respectivul părinte care îi supraveghează pe cei mici să mergi să „ridici” copilul. Așa că, prima oară, a trebuit să întreb care este cutuma. Nu este, evident, interzis să stai cu copilul, dar nu este nici ceva comun.

Revista Margot: Legat de sistemul de învățământ, care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat? Dar lucrurile asupra cărora ai avea comentarii negative?

Iulia: La grădiniță, spre deosebire de România, copilul nu este obligat să facă un anume lucru dacă nu prezintă interes pentru el. Dimpotrivă, se încearcă găsirea celei mai bune soluții pentru a implica copilul în activitatea respectivă, dar într-un mod plăcut.

Revista Margot: Ce sfaturi aveți pentru mămicile românce care intenționează să se mute în această țară?

Iulia: Înarmați-vă cu multă răbdare. Limba este grea, poate chiar imposibilă, mai ales la început. Vremea este mohorâtă jumătate din an și ești departe de familie, prieteni și toți cunoscuții. Nu uita scopul venirii tale aici, nu-ți pierde motivația și încearcă să îți faci prieteni, indiferent de originea lor, ei sunt cei care te vor scoate la lumină în zilele mai puțin bune.

Pentru a se familiariza și învăța despre reptile, la grădiniță au fost aduși câțiva șerpi. Copiii i-au putut mângâia, sub supraveghearea adulților.

Revista Margot: Cum arată o zi din viața copilului tău?

Iulia: În timpul săptămânii copiii merg la gradiniță, noi la muncă.

Ei își încep programul in jurul orei 9.00, dar mai au și zile când încep la 7.00, în funcție de orarul nostru, al părinților. La ora 16.00 îi luăm de la grădiniță și mergem spre casă sau mai petrecem timp afară, dacă este cald; apoi pregătim masa, ne mai jucăm împreună și ne pregătim de culcare.

Revista Margot: Ai alege vreodată ca cel mic să învețe în sistemul educațional românesc?

Iulia: Deși nu am luat contact cu învățământul românesc decât atunci când am fost elevă, spun cu mâna pe inimă că nu aș alege să îmi las copiii în sistemul educațional din România. Problema nu este neapărat legată de ce anume învață, ci de modul în care este implementată educația, cum sunt tratați copii si de faptul că mi-ar fi probabil teamă în permanență că, poate, „doamna” nu le acordă copiilor același interes ca celorlalți pentru că nu a primit o „mică atenție” din partea părinților.

Revista Margot: Ce înseamnă pentru tine a-ți crește copilul în străinătate?

Iulia: Înseamnă șansa lor la o viață mai bună, fericirea faptului că le pot oferi ocazia să aibă alt start și alte oportunități.

Băiatul meu, la aproape 5 ani, vorbește daneza și româna fluent și, de curând, a început și engleza.

Nu este deloc ușor, căci trebuie să adopți felul relaxat al danezilor de a privi lucrurile și să te adapezi.

Este posibil ca la început să fi părut un pic o mamă „elicopter”. Mi s-a spus chiar de la gradiniță să nu mă stresez prea mult sau să analizez prea mult lucrurile. Un alt dezavantaj ar fi că trebuie să sacrificii tradiții, deși noi încercăm, să facem un mix între adaptarea la tradițiile și obiceiurile daneze și cele din România.

Revista Margot: Cum este abordată competivitatea între copii? Cum se procedează în cazul concursurilor școlare, dacă ele există?

Iulia: Nu cunosc din păcate. Din câte am observat, la gradiniță se pune accent pe colegialitate și ajutor reciproc, în același timp recunoscându-se meritele câștigătorului.

Revista Margot: Cât de ușor este pentru tine ca mamă să-ți faci prieteni printre mămicile locului?

Iulia: Nu este ușor. Dar să fiu sinceră am și renunțat la acest gând. Danezii sunt oameni destul de reci. Intri greu în cercul lor intim, dar odată intrat, rămâi acolo o lungă perioadă de timp.

Lucrând într-un magazin internațional, am întâlnit persoane din toate colțurile lumii, persoane de care am simțit că îmi este mai ușor să mă apropii, comparativ cu mamele din Danemarca. Este greu să relaționezi cu cineva care nu știe mai nimic despre țara sau cultura ta. Interacționez mai mult cu mamele de origine străină, dar nu la grădiniță, ci în alte cercuri sociale (mame pe care le cunosc, de exemplu, de la muncă).

Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului

Eva, fetița Iuliei, la locul de joacă