Revista Margot

Unul din cinci cupluri din România suferă de infertilitate

Image via Shutterstock

– „Unul din cinci cupluri din România suferă de infertilitate, o arată cel mai recent studiu realizat de Asociaţia de Reproducere Umană din România. 16,8 % din populaţia fertilă studiată a trecut sau trece printr-o astfel de problemă. 11% dintre cupluri au încercat mai bine de 5 ani să devină părinţi. Iar dintre cei care aşteaptă acum un copil, 10% au apelat la fertilizare în vitro, cu preţul unor sume mari din propriul buzunar, cu împrumuturi la bănci ori la rude”, se mai arată în datele prezentate de asociaţie. (Mediafax)

– Cinci mari universităţi, membre Consorţiului Universitaria, cer revenirea la clasificarea universităţilor la cele trei mari categorii: de cercetare avansată și educație, de educație și cercetare științifică și universități centrate pe educație. De asemenea, cele cinci universităţi cer introducerea dublelor specializări la nivelul programele academice de studiu, care oferă profesionalizare și calificare superioară pentru profesia didactică. (Hotnews)

– Relațiile distorsionate cu mama, tatăl sau cu prietenii se asociază cu comportamente de tip bullying atât ca victimă, cât şi ca agresor. Rezultatele aparțin unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai pornind la întrebarea „De ce apare bullying-ul?”. (EduPedu)

– În funcție de vârstă, motivele copiilor care înjură sunt variate. Cei mici caută atenția adulților, urmăresc impactul cuvintelor folosite, dar și explicarea acestora. În cazul copiilor mari, care știu exact ce spun, este vorba despre o emoție puternică, o frustrare și, totodată, o verificare a autorității celuilalt. (Psychologies)

– În rândul elevilor din Craiova au început să apară cazuri de scarlatină. Părinţii care au aflat de aceste situaţii acuză reprezentanţii unităţilor şcolare că nu dezinfectează. Managerii spun însă că au luat toate măsurile necesare, dar că nu au cum să controleze situaţia pentru că, în general, copiii sunt contaminați din surse externe. (GdS)

– Tot mai mulţi părinţi ocupaţi îşi găsesc salvarea în programul “Şcoală după şcoală”. Programul costă 20 de lei costă, pe zi, la care se adaugă şi banii pentru hrană. La privat ofertele sunt variate, cu ore de engleză intensiv ori cursuri de pian – cererea este mare, dar şi preţul este pe măsură: o lună la after school poate să-i coste pe părinţi şi 1.500 de lei. (Observator.tv)

– În ceea ce priveşte numele copilului născut din căsătorie, Codul civil reglementează următoarele situaţii:

  1. dacă părinţii au nume de familie comun, copilul dobândeşte acest nume;
  2. când părinţii nu au nume comun, aceştia pot stabili pentru copil numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite.

Referitor la numele copilului din afara căsătoriei, Codul civil prevede următoarele reguli:

  1. în cazul în care filiaţia a fost stabilită numai faţă de un părinte, copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie pe care îl poartă acest părinte (de regulă, numele mamei).
  2. dacă filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, în baza acordului părinţilor, copilul poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale părinţilor.

Acest nume va fi declarat de către părinţi, împreună, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor la care a fost înregistrată naşterea. (Viața Liberă)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/