Cum „schimbarea” este cuvântul cheie pe parcursul acestei perioade, hai să studiem metamorfoza incredibilă prin care treceți tu și micuțul din tine în cea de-a treia lună de sarcină.
Săptămâna 9
Este etapa în care încep să se formeze celulele nervoase, care se vor conecta între ele, formând o rețea. Aceste celule sunt viitorii neuroni.
Lucrări intense au loc și pentru construcția sistemelor pulmonar, cardiovascular, digestiv și urinar, în cadrul cărora se formează organele.
Uterul este aproape de mărimea unui grapefruit.
Embrionul are 12 grame și este de mărimea unei măsline.
Săptămâna 10
Se pun bazele primului simț, cel al pipăitului. Astfel, pentru a favoriza percepția diferitelor senzații, se dezvoltă mai multe feluri de celule nervoase ale pielii, corespunzătoare fiecărui strat (epiderma, derma și hipoderma). Și celulele de la nivelul creierului și al măduvii spinării trec printr-un proces de dezvoltare.
Embrionul are mărimea unei prune uscate.
Săptămâna 11
Această etapă marchează începutul formării viitorului nerv optic și a retinei. Deja nasul, ochii, gura și urechile încep să se contureze destul de clar. Însă cea mai vizibilă parte este extremitatea cefalică. Tot acum distingem și degețelele clar, deoarece a dispărut membrana interdigitală!
Și placenta continuă, de asemenea, să se dezvolte. Aceasta are rol de filtru prin care se asigură schimburile dintre mamă și copil. Pe aici trece hrana și tot prin ea sunt eliminate deșeurile eliberate de embrion. Totuși, aceasta nu poate împiedica trecerea alcoolului și a tutunului de la mamă la făt, așa că atenție la ce consumi în această perioadă! Placenta eliberează și hormoni, precum HCG, estrogen și progesteron.
Embrionul este de mărimea unei lămâi.
Săptămâna 12
Din acest moment putem deja vorbi de fetus. Cel mic deja începe să se miște, chiar dacă nu îl simți. Lichidul amniotic în care se scaldă fetusul amortizează aceste mișcări.
Micuțul măsoară 10 centimetri și 45 de grame.
Când informezi angajatorul?
Acum este momentul propice pentru a-ți anunța angajatorul, verbal sau în scris. Este bine să nu amâni foarte mult momentul, deoarece și el are nevoie de timp pentru a se organiza. Anunță-l că e posibil să lipsești o dată pe lună pentru controlul medical și spune-i când pleci în concediul maternal.
Discută cu medicul în cazul în care sarcinile de la serviciu te copleșesc. Îți poate prescrie un concediu de sarcină sau prenatal, care poate avea o durată maximă de 63 de zile, potrivit legislației în vigoare. Astfel, te protejezi de riscul unei nașteri premature.
De ce trebuie să ții cont
- În funcție de rezultatele analizelor de sânge ți se pot face anumite recomandări.
- Spală bine fructele și legumele și nu curăța tu litiera pisicii (dacă ai una) pentru a evita riscul toxoplasmozei.
- Hidratează-te corespunzător și nu mânca decât alimente bine gătite.
- În caz de călătorii, ai grijă la țânțari și ia haine lejere.
- Consultă medicul dacă țara în care mergi necesită un vaccin interzis gravidelor.
- Încearcă să eviți un salt mai mare de trei ore între fusurile orare pentru a nu-ți da odihna peste cap.
- Dacă vrei să conduci, fă pauze dese pentru a-ți dezmorți picioarele. Totuși, preferabil ar fi să eviți o perioadă să circuli cu mașina pentru a reduce pe cât posibil riscurile de accident sau zdruncinături, care pot duce la un avort.
- Poți începe să iei în greutate. Consultă medicul pentru a ști cât anume este normal în cazul tău, numărul de kilograme depinzând de mai mulți factori, printre care menționăm statura ta, indicele de masă corporal și obiceiurile alimentare.
- Acum vei face prima ecografie, care verifică dacă există vreo anomalie, care este numărul fetușilor și sexul lor.
- S-ar putea să descoperi că libidoul tău a scăzut foarte mult. Este un lucru natural, dat fiind că multe dintre schimbările prin care treci sunt dezagreabile (constipație, oboseală, arsuri, sâni dureroși). De obicei din al doilea trimestru revine și apetitul sexual căruia este în regulă să îi dai curs, fără teamă că ai putea răni copilul.
Autor: Laura Leucă