De șase ani îmi petrec o mare parte din timp prin parcuri, iar cât timp cea mică socializează la locurile de joacă, discut cu celelalte mame sau asist, fără să vreau, la conversațiile din jurul meu.
În timp, în minte mi s-au conturat câteva tipologii de mame cu care nu am reușit niciodată să rezonez. Nu aș vrea să se înțeleagă că nu le respect opiniile, alegerile și modul de a fi, căci este departe de mine acest gând, însă cumva m-am ferit instinctiv mereu de compania lor. Și a fost mult mai bine așa, cel puțin pentru liniștea mea sufletească.
Tipologii în cauză:
1. Mamele veșnic aflate în competiție
Indiferent că este vorba de evoluția copiilor, starea vremii sau noua bucătarie a soacrei, acestea se află într-o competiție continuă.
Este adevărat că propriul copil este cel mai frumos, deștept și talentat din lume, însă e bine să ne menținem totuși o doză de realism și să nu ne panicăm când cei din jur nu remarcă aceleași lucruri când cel mic tocmai a terminat de regurgitat.
Genul acesta de mamă este extrem de dornică de audiență și, de cele mai multe ori, va intra în discuție cu tine din senin.
Să vă dau un exemplu de dialog real, survenit în timp ce copilașii noștri se umpleau de nisp unul pe celălalt:
Interlocutor (I): Vaai, ce fetiță frumoasă. Câți ani are?
Eu: 1 an și jumătate.
I: Aaaa, și doar atât de puține cuvinte știe?
Eu: Știe suficiente pentru vârsta ei.
I: Sunteți sigură? Că al meu vorbește mult mai bine. Chiar m-a felicitat si pediatra.
Eu (in gând): Sunt convinsă că recita din Eminescu înaintea fiecarei mese …
Eu (replica reală, neputând să ma abțin): Aha, dar „sufragerie” știe să spună? Pentru că am citit un studiu în care se zicea că acesta ar fi criteriul după care se stabilește cât de avansat este copilul la vârsta aceasta.
Exemplele pot continua la infinit pe tema dinților, renunțatului la scutec etc.
De fapt, nici nu contează tema, important este ca acest tip de mame să demonstreze superioritatea propriului copil, cu orice preț.
Aceasta mi se pare tipologia cea mai periculoasă, atât în spațiul real, dar și în cel virtual, unde exagerările sunt la ordinea zilei.
Este greu să nu cazi în capcana acestor competiții, mai ales dacă te lovești zilnic de ele.
Cu atât mai mult, dacă ai născut de curând și sentimentul de vină sau cel că faci ceva greșit te însoțește la fiecare pas.
Cu toate acestea, spre binele tău, dar și al copilul, trebuie să găsești o cale de a te distanța de aceste persoane și a de a-ți urma propria voce interioară.
Fiecare copil este unic și are propriul ritm de dezvoltare, iar comparațiile cu ceilalți copii, de aceeași vârstă sunt, din acest motiv, complet inutile.
sursa foto: Handmade Charlotte
2. Mamele „pune căciula pe cap, că bate vântul/ trage curentul”
Vântul este, de cele mai multe ori, un vânticel anemic, dar căciula trebuie să fie pe cap.
Dacă nu bate vântul, „ne trage curentul”.
Nu știu dacă ați observat, dar suntem singura nație „trasă de curent”, în mod constant, indiferent de anotimp.
Așadar, căciula este necesară mai tot timpul anului, excepție făcând doar lunile de vară. Desigur, dacă este o vară ploioasă intervine curentul mai sus menționat și revenim la căciulă.
Nu contează că cel mic se plânge că îi este cald, mamele știu mai bine.
Cu toate acestea, este important să ascultăm și părerea lor.
În definitiv, micuții percep încă din primele momente de viață frigul sau cald. Pediatra noastră mereu ne spunea să îmbrăcăm copilul la fel cum ne îmbrăcăm și noi. Dacă nouă ne este cald/ frig, îi va fi și lui cald sau frig. Nu este normal să vezi părintele în mânecă scurtă, iar copilul să poarte trei straturi de haine și, evident, nelipsita căciulă. Sub pretextul că că acesta „ar fi mai sensibil”.
sursa foto: fuelingmamahood.com
3. Mamele “nu alerga, că transpiri“
Bine, dar de ce ai ieșit atunci în parc?
Nu poți să îi ceri unui copil să contemple liniștit natura, în timp ce ceilalți se dau pe topogan.
Nu ar fi mai bine să îl îmbraci adecvat temperaturii de afară și să îi permiți să alerge și să zburde în voie? Zic și eu.
sursa foto: Mom.me
4. Mamele-ceas
Le întâlnești în special în zona leagănelor, unde, se pare, există o regulă nescrisă conform căreia fiecare copil se poate da în leagăn maxim trei minute.
De ce nu două minute? Sau patru minute și jumătate? Nimeni nu a putut vreodată să îmi explice acest mister.
Dacă depășești minutele alocate, vei fi fi avertizat prin priviri insistente.
Mai apoi, copiii care sunt ținuți inutil lângă leagăn pentru „a nu pierde rândul“ încep a se agita.
Dacă nici după aceste „avertismente“ nu reacționezi, vei fi apostrofat verbal.
Mereu le-am răspuns mamelor în cauză că aceste reguli sunt dictate de către adulți și nu au nimic de-a face cu ceea ce simt copiii.
Cum explici unui copil de un an, doi sau trei că nu se poate da în leagăn mai mult de trei minute, când ei nici nu au noțiunea timpului?
Cum poți accepta ca un copil să fie luat de pe leagăn în lacrimi doar ca tu, ca adult, să îți atingi scopul?
Desigur, leagănele din parcuri sunt bunuri comune și trebuie împărțite, însă nu am văzut niciodată vreo problemă ca un copil să îl folosească oricât dorește.
Copiii sunt diferiți și au nevoi diferite; unii au nevoie de trei minute în leagăn, alții de zece.
Pentru unii leagănul este motivul pentru care vin în parc, pentru alții este topoganul.
Pe toți, însă, îi leagă nevoia de nevoie de iubire, înțelelegere și acceptare din partea adulților.
Și poate, au nevoie ca noi, adulții, să lăsăm orgoliile și regulile de-o parte și să îi lăsăm să se joace liber, după bunul plac.
sursa foto: The Bump
Mămică, alături de cel mic în parc, sursa foto: sursa foto: designformankind.com