Test IQ, al Academiei Părinților
Perioada sărbătorilor este una specială, dar și extrem de aglomerată, mai ales pentru un părinte.
După o săptămână grea, ne putem relaxa și antrena puțin creierul, înainte de un weekend și mai aglomerat decât ultimele cinci zile. Acordă așadar câteva minute acestui test de IQ!
Nu ai limită de timp, așa că dacă vrei să zăbovești puțin, promitem să nu te pârâm copilului!
Ești obosit! Așa că dacă nu reușești din prima, nu face nimic! Se știe cât de greu este să te concentrezi în luna decembrie! Tot vei primi diploma de absolvire în cadrul Academiei Părinților!
Să ne acordăm puțin timp nouă, părinților, celor care ne trezim cu noaptea în cap să pregătim mic-dejunul celor mici, deși noi uităm să mai mâncăm.
Părinților, care aleargă luna aceasta după cadouri și chiar dacă au fost cuminți, cu ei moșul nu va fi atât de darnic!
Măcar cu un test IQ să ne alegem și noi!
Haideți să vedem care cană se umple prima?
Ceasca nr 4 🙂