Revista Margot

Studiu: cerealele bogate în zahăr, dăunătoare copiilor

Image via Shutterstock/ponce_photography

– Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că nu va mai exista manual unic, iar în noua metodologie pentru elaborarea manualelor accentul cade pe calitate şi apoi pe preţ.(Hotnews)

– Editorii de manuale cer Ministerului Educaţiei să le lase cel puţin 90 de zile pentru elaborarea manualelor, şi nu 60 de zile, aşa cum prevede proiectul de metodologie pus în dezbatere pe site-ul ministerului. Polixeniu Anghel, vicepreşedintele Asociaţiei Editorilor din România, a declarat pentru HotNews.ro că a solicitat ministerului un calendar pentru realizarea manualelor. (Hotnews)

– Unul din cinci tineri cu vârste între 18 și 24 ani a părăsit timpuriu sistemul educațional, în anul 2017, potrivit ultimelor date ale Institutului Național de Statistică (INS). De asemenea, circa trei din cinci elevi care au promovat anii terminali de liceu au reușit să obțină diploma de bacalaureat. Rata de succes este mai mare la fete decât la băieți.(Hotnews)

– Premieră în România: A fost emis primul ordin de protecţie provizoriu într-o situaţie de violenţă în familie (Mediafax)

– În planul de reducere a orelor de la clasă ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vine cu o nouă modificare. Propunerea sa ar fi, potrivit unei declarații făcute la Realitatea TV, aceea că profesorii și-ar putea compensa orele pierdute la clasă cu orele remediale și cu orele de la after-school. Acesta din urmă ar urma să fie un program susținut de stat, potrivit ministrului.

– Fundația care administrează Universitatea Sapientia a cumpărat zece hectare de teren la Sfântu Gheorghe, pentru a construi un campus universitar, scrie agenţia ungară de presă MTI. Terenul este cumpărat cu sprijinul statului maghiar, notează agenția.(EduPedu)

– Reclamele cu cereale sunt intens promovate în timpul derulării programelor de televiziune pentru copii. De aceea copiii își doresc să consume în mod excesiv acest tip de produse. Conform unui nou studiu condus de o echipă a universității Dartmouth din New Hampshire aceste produse însă ar putea cauza copiilor oberzitate și un risc crescut de cancer. (NDTV)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.