Tot mai mulţi părinţi aleg să folosească sisteme de purtare a bebeluşului, mai ales că piaţa oferă o gamă foarte variată de produse de acest gen.
Deşi sisteme ca wrapul elastic, wrapul țesut, slingul cu inele, bluza mei tai sau mei taiul mic au avantajul că pot fi utilizate din primele săptămâni de viaţă ale bebeluşului, SSC-urile (Soft Structered Carrier) au foarte mult succes la ora actuală. Acestea sunt preferate de părinţi în primul rând datorită faptului că se pot pune şi da jos foarte uşor. De asemenea permit mai multe moduri de purtare a copilului şi se reglează simplu din catarame şi bretele.
Printre cele mai cunoscute SSC-uri se numără Manduca, Boba, Ergo, Bumbo, Luna şi Tula. În general, acestea se recomandă bebeluşilor ce au trecut de jumătatea primului an de viaţă, dar pot fi folosite până la o vârstă mai mare a copilului (până la aproximativ trei ani). Unele sisteme dispun de inserţii pentru a putea fi adaptate şi copiilor mai mici, însă nu toate respectă anumite condiţii esenţiale unui sistem de purtare sănătos, precum asigurarea curburii naturale a spatelui şi a poziţiei M a picioarelor bebeluşului.
Purtarea bebeluşului mic cu Manduca
Manduca este unul dintre cele mai de notorietate sisteme de purtare datorită versatilităţii sale şi a uşurinţei utilizării. Acest SSC beneficiază inclusiv de o extensie pentru toddleri şi poate fi folosit până când copilul are 20 de kg.
Potrivit producătorului acestui sistem, dacă insertul pentru nou-născuţi este folosit corect, chiar şi bebeluşii foarte mici (începând de la 3,5 kg) pot fi purtaţi fără a risca şederea într-o poziţie nesănătoasă. Designul ergonomic al sistemului Manduca şi pensele din zona şezutului, alături de insertul pentru nou-născuţi sau accesoriul Size-it, fac posibilă purtarea copilului cu picioruşele în poziţia M.
Astfel, după ataşarea insertului pentru nou-născuţi, copilului i se poate găsi poziţia M recomandată. La bebeluşii mici, picioruşele vor rămâne in interiorul sistemului. Pe măsură ce aceştia cresc, picioarele ies tot mai mult în exterior. În timp se va putea renunţa la insert. A doua opţiune ar fi ajustarea bazei Manduca cu ajutorul Size-It-ului, un accesoriu special creat pentru a micşora dimensiunea punţii în funcţie de dimensiunile bebeluşului. Deşi prima opţiune este considerată mai sigură pentru obţinerea poziţiei corecte, fiecare părinte trebuie să găsească varianta care i se pare mai potrivită copilului său.
Tipuri de purtare
Cu Manduca, bebeluşii şi copiii mai mari pot fi purtaţi în mai multe moduri. Purtarea în faţă este preferată de părinţi, în special la copilul de vârstă foarte mică. Mai târziu, când acesta creşte, mai comodă este purtarea pe spate Purtarea pe şold, mai puţin folosită din cauza poziţiei incomode pentru părinte, poate fi uneori utilă. De exemplu, în cazul copiilor mai mari care nu au mai stat în astfel de sisteme, purtarea pe şold ar putea fi o cale de acomodare. După ce este purtat de câteva ori pe şold este posibil să accepte mai lesne şi altă poziţie în sistemul de purtare. Totodată, purtarea pe şold poate fi o alternativă a purtării pe spate, când copilul a crescut şi împiedică vederea părintelui dacă este poziţionat în faţă.
Opţiunile panoului Manduca
Panoul sistemului Manduca prezintă un fermoar orizontal a cărui deschidere sau închidere oferă mai multe posibilităţi de utilizare. În principiu, deschiderea fermoarului măreşte panoul. Acest lucru poate fi de folos atunci când:
- bebeluşul este purtat folosind insertul de nou-născut;
• bebeluşul are nevoie de mai mult suport în zona capului;
• bebeluşul doarme şi are nevoie de extra susţinere în zona capului;
• bebeluşul are nevoie de mai mult suport în zona umerilor;
• bebeluşul este neliniştit.
În schimb, fermoarul panoului poate rămâne închis atunci când:
– bebeluşul are un bun control al capului;
– bebeluşul vrea să vadă mai bine ce se întâmplă în jurul său;
– bebeluşul vrea să se mişte în voie cu mâinile în afara port-bebe-ului.
Modalităţi de ajustare
Manduca este uşor de utilizat deoarece se reglează rapid din bretelele şi cataramele cu care este dotată. Bretelele de umeri pot fi, de exemplu, ajustate pe trei direcţii. De asemenea, acestea pot fi purtate drept sau în formă de X. Dacă purtarea stil rucsac are avantajul punerii rapide, în cazul unor drumuri lungi, bretelele în X oferă un plus de confort. Totodată, persoanele mai mici de statură se vor simţi mai comod cu bretelele încrucişate. În ceea ce priveşte cureaua dintre bretelele de umeri, aceasta împiedică alunecarea bretelelor de pe umeri şi mai reduce din presiunea greutăţii exercitate asupra braţelor părintelui. Manduca dispune şi de o serie de catarame: cataramele de sus, ataşate bretelelor de umeri, cataramele laterale, pentru ajustarea fină a bretelelor, o cataramă mică la cureaua de legatură şi catarama centurii din talie. Centura din talie se închide cu o cataramă în 3 puncte, iar restul cataramelor, în 2 puncte.
Alte plusuri
Manduca dispune şi de o serie de accesorii utile precum: o glugă integrată, care protejează copilul de vânt sau îi asigură extra suport în zona capului când doarme; o extensie pentru toddleri, care oferă o poziţie confortabilă şi copiilor mari; ZipIn Ellipse, un accesoriu cu formă eliptică, cu rol de a adapta panoul la curbura naturală a spatelui bebeluşului.
Nu în ultimul rând, Manduca este confecţionată din materiale textile organice. La interior conţine doar bumbac organic, iar, la exterior, un amestec de cânepă şi bumbac organic. Anumite modele Manduca folosesc doar bumbac organic, atât la interior, cât şi la exterior.
Multe mămici au încercat Manduca şi au fost încântate. Altele au ales sisteme similare de purtare a bebeluşului. Informează-te şi testează cu atenţie variantele disponibile pentru a găsi un sistem de purtare potrivit ţie şi copilul tău!