Simona Murgoci: Jurnalul profei de grădi – Partea a II-a

Simona este profă de grădi și are o experiență de 28 ani de învățământul preșcolar de stat, iar din 2002 lucrează în sistemul privat autorizat și acreditat.

Citește cea de-a doua parte a interviului Revistei Margot:

Revista Margot: Ce sfaturi sau trucuri aveți pentru o comunicare mai bună cu un copil?

Simona: Îl privesc în ochi și-l ascult. Accept propunerea lui și-l încurajez să le spună și celorlalți ceea ce mi-a spus mie. Așa începe jocul.

Eu le propun să discutăm despre un subiect anume chiar dacă nu știu sigur dacă ei au curajul să spună ce cred despre tema în cauză.

Sinteza discuțiilor o fac eu la început, dar am grijă să introduc în cadrul relatării fiecare părere împărtășită. Asta îl va face pe copil să se simtă util și important și să simtă cum ceea ce spune contează. După ceva timp, cei mici fac singuri sinteza, finalizează sarcini împreună, împart si explorează, se ajută reciproc.

La fel procedez si în cadrul jocurilor de rol, desenelor, cântecelor etc.

Această metodă este simplă si foarte utilă. În felul acesta, cei mici învață să se accepte între ei și fiecare în ritm propriu poate face ceva util alături de colegii săi.

Acest lucru îi dă celui mic un sentiment de siguranță, el simte că îmi pasă și sunt un partener de joc și de învățare.

Un alt truc este acela de a mă folosi de desenul grafic pentru a „decoda” mesaje, fie că este vorba de o poveste cu concept matematic sau un plan de joc. Eu le desenez propriile idei și dorințe pe tablă. După un timp ei vor face același lucru singuri.

Mai târziu ei se pot folosi la rândul lor de desen pentru a decoda mesajele personajelor din povești, ale ideilor principale din textele pe care le citesc.

Revista Margot: Cum te descurci cu copiii dificili?

Simona: Nu există copil dificil. Fiecare are un ritm propriu de interacțiune, de dezvoltare si la această vârstă nu e corect să etichetezi un copil ca fiind „dificil”.

Am lucrat cu copii mulți în grupă la grădinița de stat, cu preșcolari din instituții private acreditate, copii defavorizați din centre de plasament.
Pentru mine a fost aceeasi profesie, aceeași responsabilitate.

M-am dus cu același devotament timp de 5 ani la o gradiniță aflată la o oră și jumătate distanță de casă, schimbând trei mijloace de transport în comun, fie că era iarnă sau vară. Mă motiva faptul că la capătul drumului mă aștepta lumea mea de poveste, cu zâmbete știrbe și voioșie.

Dacă găsești modalitatea să comunici cu un copil care necesită o atenție specială, să-i identifici stilul de joc și modul de interacțiune, copilul va progresa alături de colegii săi de grupă.

Educatorul trebuie să identifice real nevoile celui mic, să ceară sfatul specialiștilor,  să urmeze împreună cu părintele un plan personalizat, fără a da de știre altor persoane că cel mic ar fi in dificultate, pentru a evita ca piticul să fie etichetat de colegi și ceilalți părinți.

Revista Margot: Copii unei grupe de grădiniță provin din medii sociale diferite. Cum reușești să aduci toți copii la un nivel aproximativ egal al lucrurilor pe care le asimilează în clasă?

Simona: Indiferent de mediul social, etnie, religie, naționalitate ( statutul de emigrant, refugiat sau rezident, tot mai întâlnit și pe la noi) am tratat copiii în mod egal, fără a face favoruri.

Am lucrat individual cu cel care a lipsit sau nu a înțeles din cauza dificultăților de înțelegere, limbă, cultură, etc.

La acest nivel achizițiile psihocomportamentale sunt fantastic de rapide. Orice copil, dacă dispune de încurajare, de un mediu prielnic și un profesor dedicat (care încearcă să găsească modalități de joc și învățare potrivite nivelului de înțelegere al fiecărui copil) evoluează și poate face față cu multă ușurință viitoarelor medii școlare.

Există copii care gândesc repede, fac asociații rapide, dar veșnic sunt în mișcare, alții sunt timizi, selectivi în plan verbal, dar sunt foarte meticuloși și ordonați în îndeplinirea sarcinilor aplicative: desen, joc de perspicacitate, asociații s.a.m.d.

Revista Margot: În grădinițele de stat, grupele de copii sunt foarte mari. Cum își îndeplinesc educatoarele atribuțiile în aceste condiții de lucru? Ce le ajută?

Simona: În grădinița de stat sunt mulți copii într-o grupă pentru o singură educatoare. Nu poți ca în 4-5 ore de program să lucrezi potrivit nevoilor individuale ale tuturor acestor copii.

Chiar dacă educatoarea se implică și are experiență. Ea îi împarte în subgrupe atunci când vine vorba de joc și învățare dar tot nu se produce o învățare în ritm propriu.

Copiii se adaptează acestui mod de lucru dar este dificil și cu efecte vizibile nu tocmai fericite pe termen lung în evoluția școlară. Există studii în acest sens.

Revista Margot: De-a lungul timpului au fost făcute publice o serie de înregistrări cu educatoare ale căror comportamente față de copii nu erau potrivite, în unele cazuri chiar violente. Care credeți că sunt calitățile unui educator? Cum pot părinții depista că un educator este nepotrivit pentru copilul lor?

Simona: Calitățile unei educatoare țin de dorință, voință, tact pedagogic, umanitate.

Instituțiile de învățământ de stat și privat au posibilitatea de a opta să-și angajaeze profesorii pentru învățământ prescolar/educatoarele/ personalul auxiliar.

Anual suntem testați psihologic. Dacă nu ești conștientă de responsabilitatea pe care o ai atunci când lucrezi cu copiii, atunci nu te îndrepta către această meserie. Sunt alte profesii mai puțin solicitante pe care le poți urma.

Am fost șocantă la rândul meu de publicarea în media a unor materiale în care erau agresați copilași de grădiniță.

Nu părinții trebuie să depisteze aceste situații, ci managerul instituției si cei care au drept decizional în evaluarea competențelor reale ale educatoarelor/cadrelor didactice, de optimul psihologic pentru exercitarea unei astfel de profesie.

Pe lângă agresivitate, umilire și ignoranță, la fel de periculoasă este nepăsarea sau superficialitatea în lucrul cu copiii preșcolari.
În învățământul privat autorizat sau acreditat, managerii își aleg personal de specialitate, calificat, îl testează psihologic sau solicită evaluarea prin intermediul unor comisii/ concursuri/ interviuri, etc.

Este nevoie de un cadru normativ privind numărul de copii al grupelor, mai mult personal adult didactic și nedidactic: un ajutor de educatoare sau profesor asistent pentru nivelul 3-5 ani este o necesitate, indiferent dacă este vorba de instituțiile de stat sau de cele private.

O altă problemă ar fi amenajarea spațiilor din curtea grădinițelor pentru a satisface nevoile de mișcare și de joc în aer liber ale copiilor. Prin intermediul jocului în aer liber, cei mici pot învăța concepte matematice, biologie, fizică, chimie, în mod natural și prin fenomene directe.

Și părinții au nevoie de un pic de creativitate si de a-și menține o stare de bine. Rareori o educatoare poate să le ofere acestora tot ceea ce au nevoie pentru a-și crește și educa copiii, e nevoie de mult mai mult pe termen lung.