Simona Murgoci: Jurnalul profei de grădi – Partea I

Simona este profesor în învățământul preșcolar la Școala Primară Spectrum București, din cartierul Colentina.

Ea este absolventă a Facultății de Psihologie și Științelor Educatiei din cadrul Universității București, având și un master în management educațional.

Simona are o experiență de 28 ani de învățământul preșcolar de stat, iar din 2002 lucrează în sistemul privat autorizat și acreditat.

Ea a fost de asemenea partener la o serie de proiecte E-Twinig Erasmus, create pentru copii și care implică educația simțurilor în natură, adaptarea preșcolarilor în ritm propriu, prin activități de joc și învățare la următorul ciclu de școlarizare; predarea, învățarea, evaluarea din perspectiva integrată, în învățământul preșcolar.

Simona Murgoci

Revista Margot: Ce înseamnă pentru tine să fii educator? Ce lucruri îți aduc satisfacție la finalul zilei?

Simona: A fi educator este o profesie cu mult har, creativitate și inspirație, intuiție de moment și multă responsabilitate pe care trebuie să ți-o asumi din start. Pentru asta ai nevoie de multe cunoștinte de psihologie și pedagogie preșcolară, aplicată prin practică pedagogică preșcolară în medii preșcolare diferite (rural/ urban învățământ tradițional/ alternativ privat și de stat).

Lucrul cu cei mici este interesant și dificil în același timp. Nu am „o rețetă anume” pentru a fi educatoarea celor mici. Adaptez cunoștințele mele psihopedagogice nevoilor lor de moment ale copiilor.

Sunt model și mentor, partener de joc.

Nu poți să-ți alegi ca parteneri de joc copii mici între 3-6 ani fără să te împrietenești cu fiecare dintre ei, să ajungi la sufletul lui. Asta înseamnă empatie. Ajungi la sufletul lor comunicând cu ei în mod empațic. Nu poți face asta decât jucându-te cu ei. Prin joc îi observi, te bucuri de reușita lor, îi înveți, le formezi deprinderi pentru a socializa, a explora și a se adapta și altor medii educaționale.

Vrei nu vrei, ajungi să faci parte din familiile micuților de la grădiniță, „cu bune și rele”, cu toții devin o mare familie și în același timp o frumoasă și dinamică comunitate a școlii din care faci parte.

Satisfacția cea mai mare este că mă simt utilă. Bucuria unui copil care a reușit să-și pună corect încălțămintea, a inventat o poveste împreună cu alții de vârsta lui, a venit fericit din curte cu un gândăcel în pumn, să mi-l arate sau să mi-l dăruiască în semn de prietenie, s-a îmbrăcat în pijamale singurel, dacă și-a pus bluza pe dos sau fața în spate, chiar nu mai are împortanță, având în vedere că este atât de fericit că a reușit; un alt preșcolar și-a desenat un Super Erou… aceste lucruri sunt insignifiante pentru adulți, dar eu sunt satisfăcută numai să văd cât de mulțumit este un copil că a reușit să întreprindă o acțiune de unul singur.

Revista Margot: Cum rămâneți la curent cu știrile și inovațiile din domeniul educației?

Simona: Mă documentez pe internet, citesc presa și cărți de specialitate, urmăresc emisiuni, întreb alți specialiști din domeniul educație, psihologiei copilului, atât din România, cât și din alte țări unde educația preșcolară este tratată cu multă seriozitate (un exemplu în acest sens, fiind educația simțurilor în natură, a explorării în ritm propriu), merg la cursuri, conferințe naționale.

În funcție de nivelul de înțelegere și particularitățile grupei mele de copii îmi adaptez toate cunoștințele, competențele psihopedagogice și de management educațional pe care le-am absolvit în mediul universitar și postuniversitar.

Mulțumesc profesorilor mei universitari pentru că m-au învățat să mă joc „de-adevăratelea”; metodă pe care am aplicat-o celor 10 generații de preșcolari pe care i-am avut sub aripa mea protectoare.

Cei mai buni mentori au fost profesorii mei de specialitate, m-au ajutat să mă definesc și să-mi exprim chemarea mea interioară, vocația de a lucra cu cei mici și cu părinții lor, cu manageri și specialiștii din domeniul educației preșcolare.

Revista Margot: Cum i-ai ajuta pe părinți și pe copilul lor să se pregătească pentru grădiniță?

Simona: Adaptarea copilului și a părintelui la mediul educațional al grădiniței este un proces dificil, uneori stresant dacă nu parcurgi împreună cu părintele etapă cu etapă, pentru adaptarea micuțului la mediul grădiniței. Chiar dacă îl aduci în colectivitate la 4 sau 5 ani, copilul va depăși această perioadă prin aceleași etape firești ca și când le-ar fi parcurs la 3 ani.

Rezistența la schimbare poate fi frustrantă pentru cei mici, care se pot simți părăsiți și vor căuta în jurul lor puținele repere pe care le-au primit în familie: nevoia de afecțiune, îngrijire, joc și învățare.

Din al doilea an de viață copilul acumulează tot mai mult, câștigă autonomie, explorează singur cu ajutorul propriilor simțuri, trăiri, tot ceea ce îl înconjoară, fie că e material, emoțional. Cu cât e mai liber, cu atât copilul este mai curios și dornic de nou, fie că este în parc sau la grădiniță.

Cu cât copilul este mai dependent afectiv de mamă, cu atât rezistența lui la schimbare va fi mai mare; el va protesta, așa cum este firesc, se va  resemna și mai apoi adapta.

Pentru a depăși aceste etape, educatorul trebuie să comunice din timp cu părintele despre gradul real de autonomie personală al copilului, preferințele sale de joc, activitățile preferate și modul în care interacționează cu alți adulți străini, dar în special cum se comportă cel mic cu alți copii de vârsta lui.

Întotdeauna am avut un sprijin real în părinte. Sunt conștientă de încrederea pe care o are în mine și în instituția de educație, pentru alegerea sa de a-mi lăsa în grijă „ce au ei mai de preț pe lumea asta, copilul lor”.

Țin cont de sfaturi, de ajutorul lor privind dezvoltarea copilului din toate domeniile: socio-emoțional, cognitiv, lingvistic, și îi informez periodic pe părinți de schimbările și progresul în gradul de asimilare al deprinderilor, dar  și despre comportamentul copilului.

Este firesc ca cel mic să se comporte diferit acasă și la grădiniță pentru că el face parte din două medii care nu se aseamănă. Acasă copilul relaționează în mod diferit cu fiecare membru al familiei, la grădiniță este la fel de firesc să se comporte altfel, întâlnesc o multitudine de stimuli și relații: interacțiuni cu alți colegi și adulți, activități și jocuri, program și rutină, etc.

Părinții sunt parteneri în educație și de-a lungul timpului i-am integrat în viața grădiniței prin activități indoor sau outdoor, interactive pentru părinți și copii: festivaluri, drumeții, tabere, concursuri, campanii umanitare sau sărbători multiculturale, ateliere unde am chemat de la specialiști în domeniu, până la trupe de teatru pentru copii, etc.

Am avut și am găsit sprijin în orice demers educational întreprins, fie că eram angajată la stat sau în mediul privat.

Revista Margot: Ce informații ar trebui părinții să furnizeze educatorilor atunci când aceștia își aduc copiii la grădiniță?

Simona: Cât mai multe informații privind autonomia copilului personală. Educatorul trebuie să știe dacă piticul este dependent de o jucărie, o păturică, un biberon, asociază somnul cu suptul/băutul laptelui, nu doarme singur, nu-și recunoaște hainele, are frici, e timid, nu vorbește, nu-i poți capta atenția pentru a finaliza o sarcină de joc, sunt probleme în familie legate de un proces de divorț, are frați mai mici/mari sau ce nu-i face plăcere să mănânce.

Părintele știe cel mai bine dacă cel mic este gelos, posesiv, agresiv cu copiii, are accese de furie sau plânge pentru a obține ceva. Toate aceste „indicii minore” sunt de fapt foarte importante pentru educatoare.

În momentul începerii grădiniței,  primesc mereu de la mămici o scrisoare despre copil cu aceste „amănunte ascunse sau lipsite de importanță pentru alte mame”.

Mi-au folosit enorm aceste informații în activitatea mea la grădiniță, în a forma sintalitatea grupului, în formarea programului de rutină, în dezvoltarea și progresul individual al fiecărui copil.

Revista Margot: Cum comunici cu părinții?

Simona: Destul de bine. Eu am avut noroc să întâlnesc același model de părinte: responsabil, preocupat de dezvoltarea și educația copilului lui în ritm propriu.

Părinții m-au ales să fiu educatoarea copiilor lor fără a primi recomandări despre mine din alte părți, după lungi căutări ale „unei educatoare atente și responsabile”. Eu i-am „cucerit” pentru că am ascultat ce-și doresc pentru copilul lor.

Un părinte simte când poate comunica sau nu cu educatoarea. Unii părinți sunt sinceri și deschiși încă de la început, alții au nevoie de timp și siguranță pentru a-mi mărturisi problemele comportamentale ale copilului.