Simina Guga (Salvați Copiii) – Ce trebuie să știi despre familiile de refugiați din România

Simina Guga este sociolog și consilier pentru imigranţi şi refugiaţi.

Ne-am întâlnit cu Simina pentru a discuta despre familiile de refugiați din România și procesul de integrare al acestora, dar și multiplele probleme cu care se confruntă acești oameni.

„Lucrez în domeniu din 2006, adică de 12 ani. Imediat după terminarea facultății am început să lucrez în cercetare pe subiectul românilor plecați în străinătate.

În 2008, mi-am continuat cercetarea cu accent pe imigranți și refugiați. Tot atunci am început să lucrez direct cu străinii care vin în România”.

Revista Margot: Ce se întâmplă cu o familie de refugiați în momentul în care ajunge în România?

Simina: Fie că fug de războaie, de conflicte armate sau de persecuție, oamenii încearcă în diferite moduri să ajungă în teritorii sigure, unde să poată rămâne pe perioade nedefinite de timp.

Ca să ajungă în țările care le pot oferi protecție, există foarte puține mijloace sigure, iar majoritatea sunt nevoiți să călătorească în condiții periculoase, pe pământ sau pe mare, cu ajutorul unor călăuze sau pe cont propriu.

Refugiații își riscă viața pentru a se salva, însă în fiecare an câteva mii de oameni mor înainte de a ajunge la destinație.

Alții sunt păcăliți de călăuze care, contra unor sume importante de bani, le promit că îi vor duce în țări din Europa de Vest, însă îi abandonează în România sau Bulgaria.

Majoritatea celor care ajung în România sunt identificați în timp ce încearcă să tranziteze țara, ajung să ceară azil, devenind solicitanți de azil. În această perioadă, ei pot fi cazați gratuit în unul dintre cele șase centre de cazare din țară, plasate în apropierea granițelor: în București, Giurgiu, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare (Maramureș) și Timișoara.

Cei care sunt depistați în tranzit sau la frontieră, dar care nu doresc să ceară azil, sunt cel mai adesea luați în custodie publică și duși în centre de detenție, până la momentul la care cer azil sau sunt deportați. Asta s-a întâmplat cu majoritatea celor veniți toamna trecută pe Marea-Neagră și care au refuzat să solicite azil în România, deoarece își doreau să ajungă în Europa de Vest unde se aflau familiile lor extinse.

Principalele state din care provin solicitanții de azil și refugiații din România sunt Siria, Irak, Afghanistan, Iran, Somalia, Camerun etc. În ultimii ani a crescut foarte mult numărul de kurzi care vin din Irak si Siria, iar mulți dintre aceștia nu vorbesc arabă și nu au acte în limba arabă, ceea ce îngreunează atât comunicarea cu ei, cât și accesarea serviciilor publice de care ar trebui să beneficieze. Sistemul instituțional din România nu reușește să se adapteze situației particulare a acestor oameni, care nu dețin documente sau care prezintă documente care nu pot fi oficial traduse și legalizate (ex. kurdă, dari, pashtu etc.).

În anul 2017, Inspectoratul General pentru Imigrări a înregistrat un număr record de cereri de azil – 4.815, de trei ori mai mult decât în anul precedent. Însă doar mai puțin de o treime au obținut protecție internațională (statut de refugiat sau protecție subsidiară). Tendința evidentă este ca marea majoritate să părăsească teritoriul țării și să se ducă spre țări din Europa de Vest. La finalul anului 2017, România avea 3.924 de beneficiari de protecție internațională cu documente valabile, însă realitatea de pe teren arată că mulți dintre aceștia nu se mai află în țară.

Revista Margot: Cât timp durează ca ei să obțină dreptul de ședere?

Simina: Depinde. Pentru unii durează 2-3 luni, iar pentru alții poate dura ani de zile. Fiecare caz se analizează individual, însă de regulă, cei care vin din țări cu conflicte evidente beneficiază de o procedură mai scurtă.

În ultimii ani, majoritatea cetățenilor sirieni au obținut protecție internațională în România, pe când irakienii si afghanii nu prea, deși aceste două țări sunt încă deosebit de periculoase. Cei din Camerun, Nigeria, Congo, precum și cetățenii multor alte țări africane, au parte întotdeauna de proceduri mai lungi.

Unii solicitanți de azil părăsesc țara în timpul procedurii, încercând să treacă granița spre vest. Acest lucru se întâmplă cu precădere la Timișoara, deoarece centrul se află în imediata apropriere a frontierei cu Serbia și Ungaria. Centrele de cazare sunt cu regim deschis, deci nu există bază legală pentru a restricționa libertatea de mișcare a oamenilor în afara centrului.

Dacă procedura de azil se finalizează cu o respingere, persoana poate accesa căile de atac în instanță, solicitarea accesului la o nouă procedură, etc.

Dacă răspunsul este pozitiv, persoana primește statut de refugiat sau protecție subsidiară. În acest caz, aceasta va beneficia de serviciile publice din România și va avea acces la educație, sănătate, muncă etc. în aceleași condiții ca și cetățenii români.

Documentele naționale le sunt reținute și li se eliberează documente de ședere și documente de călătorie românești. Cei care au statut de refugiat, primesc un document de călătorie care le permite să călătorească și să stea în majoritatea țărilor din UE fără viză, pentru o perioadă de maxim 3 luni.

Aș spune că majoritatea acestora aleg să plece din țară, considerând că în Europa de Vest au mai multe șanse la un trai decent. Unii dintre cei care pleacă se întorc, fie de bună voie, fie sunt trimiși înapoi în baza procedurii Dublin, deoarece România este statul responsabil cu aceștia.

Revista Margot: Ce se întâmplă cu cei care se hotărăsc să rămână aici? Cum reușesc să supraviețuiască cu ajutorul primit de la stat de 540 de lei pe lună?

Simina: Cât timp sunt în procedură de azil trebuie să stea în țară și primesc 10,6 RON pe zi, de persoană, pentru a își putea asigura nevoile de bază, alimentare, sanitare, medicale etc. Această sumă este ușor crescută în cazul copiilor sau a adulților vulnerabili. Restul banilor pentru nevoile unei persoane este suplimentat adesea de către ONG-uri, care încearcă să acopere marile lacune ale sistemului public de asistență ale acestei categorii de persoane.

După obținerea protecției internaționale, aceștia pot solicita să între în programul de integrare, unde beneficiază de diferite facilități, precum cursuri gratuite de limba română, ședințe de consiliere, precum și un ajutor nerambursabil în valoare de 540 RON/lună, care se acordă celor care nu au venituri, pentru o perioadă de maxim 12 luni.

Dar chiar și cu programul de integrare sunt nenumărate probleme. Unii refugiați nu au fost informați la timp sau într-o limbă pe care o înțeleg, în legătură cu drepturile și obligațiile lor, așa că nu au solicitat la timp ajutorul nerambursabil, pierzând definitiv posibilitatea de a obține acești bani. Cei care reușesc să își găsească un loc de muncă nu mai primesc acești bani, chiar dacă mulți dintre cei care lucrează au salarii foarte mici iar acești bani i-ar ajuta să se mențină pe linia de plutire.

De asemenea, multe persoane se plâng de calitatea slabă a cursurilor de limba română, care nu sunt predate de profesori specializați, iar grupele nu sunt împărțite pe nivelele reale de cunoaștere a limbii. Cursurile de limba română se organizează doar în câteva orașe din țară. De exemplu, în București este o singură școală unde se țin aceste cursuri și doar în timpul săptămânii, iar oamenii care locuiesc în alte cartiere trebuie să străbată zilnic distanțe lungi pentru a ajunge acolo. Dacă cumva au copii sau lucrează, participarea la aceste cursuri este imposibilă.

Revista Margot: Ce se întâmplă cu copiii care primesc statut de refugiat aici? Cum sunt ei integrați?

Simina: Cu copiii sunt mai multe probleme. Fiind dependenți de părinți, aceștia sunt cei mai afectați de situațiile în care părinții sunt nevoiți să se tot mute dintr-o țară în alta și nu pot învăța o limbă așa cum trebuie sau nu își pot crea relații stabile cu alți copii.

Probleme sunt și cu cei care rămân și care au nevoie de asistență psihologică pentru a depăși traumele refugiului și pentru a putea face față situațiilor conflictuale din familie. Statul nu oferă servicii specializate pentru acești copii, iar ONG-urile, cu rare excepții, nu au servicii adaptate acestora.

În ceea ce privește accesul la o formă de învățământ, sunt mai multe probleme. Mulți copii au pierdut ani de studii din cauza situației problematice din țările de origine, unde fie școlile erau închise, fie era prea periculos pentru ei să mai meargă la școală.

Chiar și în situația în care au fost la școală câțiva ani, majoritatea nu au documente pentru a putea dovedi acest lucru. Așa că sunt înscriși la cursurile de limba română din programul de integrare și la școli publice ca elevi audienți, până la momentul la care se familiarizează cu sistemul din România și li se poate face o evaluare a cunoștințelor. Ulterior acestei evaluări, sunt înscriși într-o clasă corespunzătoare nivelului la care se află.

Chiar și în acest proces, copii întâmpină multe probleme, atât cu birocrația, cât și cu lipsa de atenție din partea profesorilor, cu discriminarea din partea unor colegi și a unor cadre didactice etc. Mulți copii ajung să fie retrași din școală, pentru că părinții decid să părăsească țara și adesea se reîntorc la școală după luni sau ani, când trebuie să reia tot procesul de la început.

Cu copiii mici este mai simplu, pentru că se adaptează și învață limba mai repede. Pentru cei mai mari sunt mult mai multe probleme.

Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului