A fost odată ca niciodată un el și o ea care s-au văzut, s-au plăcut și au rămas împreună. Toate bune și frumoase, nimic nu strica armonia cuplului, până când apare prima dată întrebarea: „Și … când vă căsătoriți?”. La început, întrebarea i-a amuzat; dar pe măsură ce timpul trecea, o auzeau tot mai des, de parcă soarta omenirii depindea de căsnicia lor.
Într-un final, mai apropiat sau îndepărtat, în funcție de nervii fiecăruia, cei doi se căsătoresc. Se ciocnesc paharele de șampanie și, în euforia momentului, apare o altă întrebare: „Și… când faceți îl faceți pe primul?”
O întrebare haioasă, când o auzi pentru prima dată, dar care devine destul de agasantă când o auzi ulterior de la fiecare mătușă, unchi, verișoară, vecină a părinților, de parcă asta ar fi unica grijă a acestora.
Se naște apoi primul copil al cuplului. Proaspeții părinți sunt încă loviți de tren. Dar printre sfaturile neamurilor sau ale cunoștintelor legate de deochi, curent și botez, apare întrebarea:
„Și…când îl faceți pe al doilea?”
Bineînțeles, este adresată de cineva pe care tinerii părinți l-au văzut a doua oară în viață, prima dată fiind cam pe atunci când aveau cinci ani. Ori, întrebarea mai poate aparține unui apropiat care, înainte să se nască copilul, făcea milioane de planuri și oferea ajutor zi și noapte, dar după apariția copilul mai există o șansă să-l vezi abia la majoratul celui mic.
Partea bună este că, dacă vă decideți să îl faceți pe al doilea, după anunțul în cauză nu prea mai apar întrebări de genul acesta. Majoritatea preocupaților presupunând, că după nașterea celui de-al doilea copil, ați cam închis prăvălia cu bebeluși.
Dar ce te faci dacă nu ești pregătit pentru încă un copil?
Răspunsuri precum: „Nouă ne-a ieșit perfect din prima” sau „când vom face sex neprotejat data viitoare” și-au dovedit de multe ori eficacitatea, pe o durată de cel puțin șase luni. Vă sfătuim să le folosiți din plin.
Nu uitați, însă, că alegerea vă aparține și că aducerea pe lume a unui copil este o chestiune profund intimă.
Nu sunteți obligați să o discutați nici măcar cu părinții, dacă nu vă doriți acest lucru.
Responsabilitatea față de copilul care se naște este a voastră, nu a bunicilor, mătușilor sau a vecinei de la 3.
Iar acel copil are nevoie de părinți capabili să-l îngrijească și să-l iubească, de părinți care se simt bine în pielea lor și se simt și bine unul cu celălalt. Și dacă simțiti că v-ați atins propriile limite la primul copil, atunci așa să fie.
Mi-ar plăcea să aud poveștile voastre. Și, mai ales, cum păstrați distanța sau cum contracarați întrebările de acest gen?