– Strada care duce la Grădinița 283 din zona Calea Floreasca nu are trotuare, copiii fiind nevoiți să facă zilnic slalom printre mașini și să-și pună viața în pericol. Părinții au inițiat o petiție online și cer Primăriei Capitalei și Primăriei Sectorului 1, autoritățile responsabile, să rezolve situația. 53 de părinți s-au alăturat până acum demersului. (Hotnews)
– Recrutarea forței de muncă a devenit deja o problemă aproape generalizată în România. Când este vorba de forță calificată de muncă, lucrurile devin și mai complicate. În Germania, mai mult de unul din doi absolvenți se îndreaptă spre învățământul dual, de unde ies cu o meserie învățată. Începând cu 2012, momentul în care legea a repermis introducerea acestei forme de învățământ, câteva firme din România au început să implementeze modelul dual de învățământ. (Hotnews)
– Prima vacanță din acest an școlar începe luni, 29 octombrie. Copiii de grădiniță, din clasa pregătitoare și elevii până în clasa a IV-a intră în vacanță timp de o săptămână, până pe 4 noiembrie 2018. Structura anului școlar 2018-2019 prevede că orele de curs continuă, însă, fără pauză pentru elevii de gimnaziu și liceu. (Edupedu)
– Guvernul a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă potrivit căruia începând cu anul 2019 se va acorda o primă de stat în valoare de 600 lei anual pentru persoanele care deschid un „cont individual de economii Junior”, rata dobânzii fiind de 3% pe an, sumele nefiind impozabile. (Mediafax)
– Cauza decesului copilului de 1 an şi 8 luni, care a murit în weekend la Sanador, un spital privat din Capitală, este un şoc hemoragic survenit în urma unei hemoragii interne, au precizat reprezentanţii Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).
– Trei copii din Suceava au ajuns, marţi, de urgenţă la spital, existând suspiciunea că au meningită. Direcţia de Sănătate Publică Suceava a deschis o anchetă şi a decis să suspende activitatea grădiniţei până va fi făcută dezinfecţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
– „În catalogul de la școală, nu este trecută la rubrica disciplinelor materia Educație fizică și sport, deși face parte din disciplinele obligatorii”, a semnalat pentru Edupedu.ro un profesor, care ne-a trimis și fotografia cu catalogul din care lipsește această disciplină. Contactat de Edupedu.ro, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a declarat că „în Alexandria sunt școli unde cataloagele sunt goale, nu au nicio disciplină trecută de tipografie, ci sunt completate disciplină cu disciplină de fiecare profesor în parte”.
Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/