Sfaturi pentru mame

Sfaturi pentru mame-legumele, risc pentru sănătate?

Consilieri școlari au boicotat activitățile de evaluare psihosomatică - RevistaMargot.ro

– Dintre volumele destinate copiilor, Humanitas Junior a anunţat pentru Mediafax că ¨Pana lui Finist Şoimanul¨, selecţia de basme fantastice ruseşti a fost volumul cel mai bine vândut, urmat de cartea semnată de Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României, ¨De prin veacuri Povestiri istorice şi legende populare pentru copii¨ şi de volumul ¨George şi corabia timpului¨, din seria creată de Lucy Hawking împreună cu tatăl ei, profesorul Stephen Hawking.

Apreciate de micii cititori s-au dovedit şi ¨Basme¨, de Wilhelm Hauff, ¨Miturile nordului¨, de Crossley-Holland Kevin, care au completat topul primelor cinci cifre de vânzare, la Humanitas Junior.

În top 5 preferinţe ale cititorilor de Curtea Veche, pe primul loc s-a aflat una dintre cele două noi cărţi pentru copii din colecţia Poveştile Cristinei, „O iarnă de poveşti” de Cristina şi Alex Donovici, ilustrată de Annabella Orosz.

La Litera Mică, cele mai vândute cărţi au fost: “Crăiasa zăpezii”, de Hans Christian Andersen; “Poveşti pentru băieţi care au curajul să fie altfel”, de Ben Brooks; “O săptămână cu susul în jos”, de Carl-Johan Forssén Ehrlin; “Politica pe înţelesul copiilor”; “Istoria ilustrată a românilor pentru tineri”, de Ioan-Aurel Pop. (Mediafax)

– Specialistii de la Institutul Julius Kuhn au facut un studiu privind bacteriile rezistente la medicamentele antimicrobiene, concentrandu-se pe rezistenta la transfer in cazul legumelor proaspete, potrivit eurekalert.org.

„Bacteriile rezistente la antibiotice sunt cel mai frecvent intalnite in balegar, in namol, in sol si in apa. Ingrijorator este faptul ca aceste bacterii au fost gasite si pe plante, ceea ce ar putea fi un risc pentru sanatatea consumatorilor”, spune Andreas Hensel, presedintele Institutului Federal German pentru Evaluarea Riscurilor. (Medlife)

– Studii ample au arătat că zahărul este cel mai mare duşman al pielii. Îmbătrânirea şi ridurile apar atunci când nivelul de zahăr din sânge este prea mare, iar pielea începe să-şi piardă elasticitatea şi colagenul. Conform dermatologilor, eliminarea dulciurilor din meniul zilnic ne va ajuta să arătăm cu 10 ani mai tineri, scrie Rador.

– Ecaterina Andronescu va fi noul ministru al Educaţiei, după ce preşedintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea social-democraţilor. Andronescu va deţine acest portofoliu pentru a patra oară. (Adevărul)

– Marian Cîrlig, 54 de ani, dascăl în comuna Radovanu, judeţul Călăraşi, a renunţat la metodele tradiţionale de învăţare şi i-a provocat pe copii la o aventură în lumea noilor tehnologii. Astfel, pentru elevii din clasa a II-a de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Ion Ghica“, telefonul şi tableta au devenit instrumente care se folosesc aproape zilnic în activitatea didactică.

„Sala de clasă, aşa cum este ea azi, o să dispară. Vrem sau nu vrem, avalanşa tehnologică vine peste noi şi cu intensitate mai mare peste copiii pe care îi educăm acum. Nu şcoala ar trebui să le dea instrumentele necesare? Condiţiile sociale care au impus actualul mod de organizare au dispărut de mult timp. Învăţământul românesc a rămas îngheţat în vechile tipare“, e de părere învăţătorul. (Adevăril)

– Un studiu făcut de MIT în 2017 a confirmat: în general, al doilea copil este cu adevarat mai greu de crescut. (EduPedu)

– Aproape jumătate dintre elevi spun că văd cum profesorii îi evaluează subiectiv la clasă. Doar 35,39% consideră „modern” sau „adecvat” stilul de predare al profesorilor și numai 13% dintre elevii navetiști chestionați beneficiază de decontarea integrală a navetei școlare. Rezultatele fac parte dintr-un raport lansat de Consiliul Național al Elevilor, pe baza răspunsurilor a 8.699 de elevi la chestionare privind respectarea drepturilor din Statutul Elevului. (EduPedu)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.