Evenimente

Sfaturi pentru Instagramul unui blogger de succes

Sfaturi pentru Instagramul unui blogger de succes - RevistaMargot.ro

Sâmbătă, 20 ianuarie, 2018, Revista Margot a participat la cea de-a X-a ediție a celor de la Digital Parents Talks (DPT). Aceste evenimente sunt organizate de cei de la Parenting PR și sunt destinate comunității de părinți bloggeri. În cadrul acestui seminar am descoperit o serie de sfaturi pentru Instagramul unui blogger de succes.

Poate nu degeaba locul ales pentru acest eveniment a fost conacul Golescu Grant, o clădire construită în jurul anului 1784, de către Dinicu Golescu, boier și cărturar. În trecut conacul a găzduit un pension pentru fetele boierilor sărăciți, în zilele noastre, în această clădire se află sediul unui centru de recreere și dezvoltare personală, destinat copiilor din sectorul 6.

Tema evenimentului DPT a fost „How to Instagram”, iar noi am participat din dorința de a interacționa cu părinții ce activează în domeniul bloggurilor de parenting, dar și pentru a învăța lucruri utile despre social media și cum putem satisface nevoile părinților moderni.

Cei care au luat cuvântul în cadrul seminarului au fost: Robert Diaconeasa, blogger la Daddycool.ro, Mihai Răitaru, fotograf, și Alina Rachieru Ilie, fondator al brandului Pineberry. Cele patru ore alături de acești trei oameni plini de inspirație au zburat fără să ne dăm seama.

Ce am aflat?

Instagram Tips:

  • stabilește foarte clar cine ești
  • care este mesajul pe care vrei să-l transmiți
  • care este publicul căruia te adresezi
  • în cadrul fotografiilor tale trebuie să existe o unitate
  • separă-ți contul personal de cel de business.
  • Prin intermediul contului tău de business vei descoperi cine sunt persoanele care te urmăresc și orele la care aceștia vizualizează postările tale. Îți poți stabili astfel anumite ore la care vei putea publica.
  • fii tu!
  • experimentează cu camera foto, cu cît mai multe fotografii vei face, cu atât acestea vor fi mai reușite. Încearcă să găsești simetrii plăcute, încadrări reușite, acestea vor conferi o notă de unicitate profilului tău.
  • te-ai gândit că ai putea scoate bani din profilul tău de Instagram?

Conform statisticilor, în România există 5553.374 de utilizatori ai aplicației Instagram. În rândul celor mai urmărite profiluri se numără cele ale unor vedete binecunoscute.

Cu siguranță însă mulți dintre utilizatorii români sunt mămici și tătici care sunt interesați de subiectele propuse de bloggeri și revistele de parenting.

Provocarea este de a reuși să punem în aplicare sfaturile din cadrul evenimentului Digital Parents Talks pentru a ajunge la publicul nostru!

Eu zic că vom reuși!

Distribuie:
3 comments
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.