Revista Margot

Sfaturi pentru mame-măsuri de sprijinire a domeniului IT, în Oradea

Image via Shutterstock

– Reprezentanţii Spitalului Sanador, unde a murit un copil după ce a fost operat, informează că documentaţia şi declaraţiile medicilor implicaţi arată că au fost respectate procedurile şi protocoalele medico-chirurgicale aferente afecţiunilor respective. (Mediafax)

– Spitalul din oraşul Deta, judeţul Timiş, a rămas fără căldură şi apă caldă, în urma unei neînţelegeri între distribuitorul de gaz şi furnizor, astfel că toate operaţiile au fost anulate, iar doi bebeluşi au fost externaţi. De asemenea, 1.000 de elevi din Deta învaţă în frig. (Mediafax)

– Învăţătorul școlii din Viişoara, judeţul Botoşani, care a fost acuzat de părinţii unui elev din clasa întâi că l-a strâns de gât până când a rămas fără aer, a demisionat, luni, din învăţământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

– O acţiune de recompensare a copiilor romi pentru implicarea în activităţile şcolare s-a desfăşurat în curtea unui localnic din Blejeşti, judeţul Teleorman, după ce conducerea şcolii a interzis evenimentul, considerând că este unul politic. IŞJ spune că e regretabil că s-a întâmplat aşa ceva. (Mediafax)

– Mai mulţi elevi de la şcoala Sfântul Andrei din cartierul bucureştean Drumul Taberei au protestat la prânz faţă de profesoara Mihaela Cioc. Aceştia, alături de părinţi, i-au cerut demisia, acuzând limbajul agresiv al cadrului didactic, dar şi faptul că acordă note haotic, fără a ţine seama de cunoştinţele elevilor. (Adevărul)

– România nu a cheltuit niciun euro din alocarea de 323 de milioane de euro pentru derularea Programului Garanţia pentru Tineret, din exerciţiul bugetar 2014-2020, potrivit datelor despre stadiul implementării, obţinute de pe portalul Comisiei Europene. Programul Garanţie pentru Tineret se încheie la finalul acestui an. (Edupedu)

– Liceenii de la Matematică-informatică vor primi bursă lunară de 200 lei, studenții din domeniul IT vor avea masa și cazarea gratuite, iar firmele din acest sector vor primi facilități fiscale. Toate se vor petrece la Oradea, unde primarul Ilie Bolojan a anunțat că lansează un program de susținere puternică a domeniului IT, prin întărirea legăturilor dintre licee, universitate și companii. (Edupedu)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/