Săptămâna Mondială a Alăptării: Date despre laptele matern
Între 1 – 7 august 2018 sărbătorim Săptămâna Mondială a Alăptării, pentru a încuraja și susține alăptarea într-un efort de a îmbunătăți sănătatea copiilor din întreaga lume, informează Times Live.
Iată 10 fapte despre alăptare și cum pot să beneficieze de această acțiune, atât mama, cât copilul:
- Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că laptele matern este produsul alimentar ideal pentru sugari, oferind acestora toate substanțele nutritive de care au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, ajutând la protejarea copiilor de boli frecvente ale copilăriei precum diaree și pneumonie, două dintre cauzele principale ale mortalității infantile.
- Doar 36% dintre sugarii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 luni au fost alăptați în exclusivitate, în perioada 2007-2014. Viețile a peste 820.000 de copii sub vârsta de 5 ani ar putea fi salvate în fiecare an, dacă toți copiii cu vârste între 0 și 23 de luni ar fi optim alăptați.
- Pentru a promova sănătatea, OMS recomandă alăptarea exclusivă începând la o oră după naștere și până când un copil are vârsta de 6 luni.
- Contactul pielii mamei cu pielea bebelușului, alături de alăptare, ajută la stimularea producției de lapte, inclusiv a colostrului, numit și primul „vaccin al bebelușului”, care este extrem de bogat în substanțe nutritive și anticorpi.
-
Pentru a răspunde nevoilor crescânde ale copiilor, de la vârsta 6 luni părinții pot începe să le ofere celor mici alimente complementare adecvate, din punct de vedere nutrițional și în condiții de siguranță, continuând să alăpteze până la 2 ani sau mai mult.
- Laptele matern poate oferi cel puțin jumătate din nevoia energetică a unui copil cu vârsta între 6 și 12 luni, iar o treime din necesarul de energie atunci când acesta are între 12 și 24 de luni. Laptele materne este, de asemenea, o sursă importantă de energie și nutrienți în timpul unei eventuale boli.
- Alăptarea contribuie, de asemenea, la susținerea sănătății unui om aflat la maturitate, adolescenții și adulții care au fost alăptați sunt mai puțin predispuși la obezitate și la diabetul de tip II. Alăptarea este de asemenea asociată cu o mai bună frecventare a școlii, o performanță mai ridicată la testele de inteligență și un venit mai mare în viața adultă.
- Alăptarea exclusivă poate aduce beneficii mamei, reducând riscurile de cancer mamar și ovarian, diabet de tip II și depresie postpartum.
- Pentru sugarii născuți din mame infectate cu HIV, medicamentele antiretrovirale le permit acestora alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni și apoi continuarea hrănirii parțiale cu lapte matern până la vârsta de cel puțin 12 luni, cu un risc redus de transmitere a infecției cu HIV.
- Datorită efectului său hormonal, alăptarea este, de asemenea, asociată cu o metodă naturală, dar nu foarte sigură, de control al nașterii, oferind proaspetelor mame o protecție ridicată împotriva sarcinilor, în primele șase luni după naștere.