Jurnal de mamă si(n)gură

Regulament (umoristic) de afişare

Regulament (umoristic) de afişare - RevistaMargot.ro

Nu demult, mi-am luat prietena de suflet de-o aripă şi-am pornit să ne uităm prin magazine.

Într-un magazin, în care am intrat cu gândul să-mi iau şi eu ceva nou la reducere şi-am plecat cu trei bluze pentru copilul cel mare, mă întâlnesc cu o prietenă foarte bună de-a fostului meu partener.

– Uită-te la tine: ruj roşu, freză faină, îți merge bine! Uită-te şi tu cum arată oamenii după divorț.

Am simțit o energie secerătoare, mai ceva ca sabia lui Jedi din Star Wars. Asta după ce am trecut-o prin toate filtrele bunăvoinței mele, filtre pe care le activez rapid în ultima vreme, dar le şi permit să fie aspre.

Am respirat adânc, am numărat toate oile planetei şi STOP!

În capul meu s-a scris deja regulamentul de funcționare şi afişare în societate a unei single-mum. Regulamentul e valabil pentru a gâdila senzaționalul celor cu care te întâlneşti şi sunt profund interesați de binele tău suprem.

Acest regulament este o satiră și rog a fi tratată ca atare. Necesită liber la sarcasm, autoironie şi umor.

A se pune zâmbetul pe buze, a se privi în oglindă și a se permite grijă de sine pentru propria persoană, pentru propriul corp, indiferent de situație.

Mă mai întreabă lumea cum reușesc? Cum de am timp să par de parcă am petrecut ore în șir în oglindă. Mi-am dat seama că pentru mine contează mult cum mă simt când ies din casă și am prețuit această nevoie a mea. Am creat un ritual super rapid, mă trezesc mai devreme și îl aplic, pentru că mă însoțește toată ziua și îmi conferă o stare de bine. Și-mi dau voie să am acces la orice lucrează la această stare de bine. Sunt sigură că nu este vorba de timp. Este vorba despre o minimă disponibilitate de a face un efort în plus, dintr-un motiv corect. Nu pentru ce spun cei din jur. Ci pentru ce spun eu despre mine când mă uit în oglindă!

Aşadar, cu umor înainte! Nu ruj roşu! Nici vorbă! E ridicol! Păi eşti mamă de doi copii, copiii NU sunt cu tine, nu vrei să atragi atenția şi NU te dai tu cu roşu, în niciun caz DOAR pentru că-ți face placere! Ce? Tu mai ai plăceri?!?

Părul: TREBUIE să se vadă nopțile în care ai adormit lângă copii visând că îți îndrepți părul cu placa, după o baie luuuungă de 5 în loc de 3 minute. Şi să fie foarte lung şi îmbâcsit. Altfel eşti de pe altă planetă în care nu se vede că nu ți-e usor. Fiecare fir de păr ar trebui sa țipe: ,,aoleu, mi-e tare greu!’’

Outfitul: Orice, dar să arate că ai născut doi copii şi că asta te-a mutilat. Nu ştiu, dar chiar ai variante grozave: o rochie cu burtă, nişte pantaloni cu celulita la vedere şi musai pantofii foarte foarte murdari. Tu NU ai timp şi asta trebuie să se vadă din cap până în picioare. Nu vrei să dezamăgeşti oameni care chiar te admiră!

Make –up: Sper că nu te machiezi! Te machiezi?!? Serios?!? Of, păi nu-i păcat să ascunzi tu bunătate de calup de ani de nopți fragmentat dormite şi ochişorii tăi faini şi încercănați, şi nopțile tale albe ca barba lui Moş Căciun? Păi ce-o să zică lumea? Ce-o să zică? Te vor bănui că dormi toată noaptea. Trebuie să dai cezarului ce-i al cezarului! „Lumea”, cu gurița ei dulce ca mierea şi curată ca spuma laptelui, acest cățelandru de pază care lucrează intens şi direct interesat ca ție să îți fie mai bine. Pentru că ,,ce spune lumea’’ e cântecul fricii tale care te-a locuit multă vreme.

Atitudine: Sper că nu zâmbeşti şi nu eşti pozitivă! Sau dacă o faci, cu siguranță e DOAR pentru că ai văzut TED-ul cu „Fake it till u make it”. Sau ți-a zis cineva de el, de fapt, că tu nu ai timp de TED-uri. Şi sigur-sigur eşti în perioada de trial. Hei, cred că ai uitat prin ce ai trecut! Fii şi tu mai serioasă şi stai şi tu mai cu capu-n pământ. Nu, tu nu poți să arăți armonios după divorț. Te abați serios de la regulament. Şi stai cocoşată, ce-i cu spatele acesta drept şi privirea aceasta înainte? Pentru că ți-e greu! Şi dacă ți-e greu lumea TREBUIE să vadă pe trupul şi cocoaşa ta că ți-e greu!

Şi ultima: e dezamăgitor cum vrei tu să lucrezi la a nu te mai împovăra cu ce zice lumea. Ruşinică! Ruşinică de mămică.

Distribuie:
2 comments
  1. Roxana Negut 4 februarie, 2019 at 20:24 Răspunde

    Foarte amuzant! Mi-am dat seama ca incalc toate regulile 🙂 Spun Da optimismului, rujului rosu si grijii si fata de propria persoana. In afara de a fi mame suntem si sotii si iubite si femei.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.