Prima zi de școală vine întotdeauna cu emoții. Sunt emoționați copiii – mulți dintre ei nerăbdători să afle ce îi așteaptă; dar și părinții care retrăiesc, alături de cei mici, zilele în care ei înșiși mergeau la școală. Am fost surprinsă însă să regăsesc atât de multe reminescențe ale trecutului în prima zi în clasa I a fetiței mele, Lorelai. Buchete de flori, discursul directorului, fondul clasei – totul îmi suna foarte cunoscut.
În acest an, școala a început mai devreme, pe 10 septembrie. Spre bucuria fetiței mele, dornică să își revadă cele mai bune colege; dar spre dezamăgirea elevilor mai mari, pe care i-am auzit vorbind, chiar la intrarea în curtea școlii:
„Mereu începem școala mai devreme, acum gata cu distracția!”.
Îmbrăcați în cămăsi albe și blugi, fiecare cu flori în mână, puștii dintr-a VII-a o căutau din priviri pe doamna dirigintă. Aceasta le zâmbește aprobator:
„Nu înțeleg de ce nu am început școala pe 17 septembrie, așa ar fi fost normal. Am scurtat vacanța cu câteva zile”.
I-am lăsat să se bucure de reîntâlnire și am mers mai departe spre careul plin de elevi, părinți, frați mai mici ori bunici, toți nerăbdători să vadă festivitatea de deschidere.
Pe măsură ce ne apropiam de locul unde avea loc festivitatea de începere a anului, fetița mea mă ținea și mai strâns de mână, dar mergând hotărât.
Pentru ea, emoțiile au început cu o seară înainte; când am plecat amândouă în căutarea celui mai frumos buchet de flori pentru doamna învățătoare. M-am tot gândit dacă acest lucru se mai practică și cât de mult mai contează această „atenție”. Și alți părinți au vrut probabil să respecte această „tradiție”, dat fiind cozile imense de la florării. Oare ce face o învățătoare cu 35 de buchete de flori?!
Era trecut de 8 și jumătate, curtea școlii era neîncăpătoare; iar deschiderea anului școlar nu a fost marcată de glasul clopoțelului, cum se întâmpla în copilăria mea, ci de imnul „Gaudeamus”:
„Dragi părinți, vă asigurăm că toți copiii care învață în școala noastră sunt cei mai importanți pentru noi. Le dorim tuturor un an școlar cât mai bun, cu mult succes”!. Vocea directorului școlii, deși se auzea în difuzoare, era pe alocuri acoperită de glasurile copiilor. Aveam o senzație de deja-vu, și eu trăisem, copil fiind, aceleași clișee, chiar dacă într-o atmosferă mai puțin veselă și colorată.
Cei mai emoționați păreau bobocii, elevii din clasa pregătitoate. Aproape de mine, o bunică extrem de emoționată, abia își controla lacrimile:
„L-am crescut de mic, era cât o lingură, nu imi vine să cred că am ajuns să trăiesc ziua în care e la școală!”. O înțeleg perfect totuși, fix la același lucru mă gândeam și eu acum un an, când Lorelai pășea – pentru prima oară, la școală.
Lucrurile nu au fost foarte diferite acum față de festivitatea de anul trecut, când Lorelai intra în clasa O. Eu – la fel de emoționată, ea – la fel de temătoare.
„Cât de greu va fi în clasa întâi? Oare o să fac față?” . Am asigurat-o că totul va fi în regulă și apoi ne-am îndreptat către doamna învățătoare, care o aștepta zâmbitoare.
După discursul directorului și al profesorului de sport, elevii din clasa I B, au urcat în clasă. După ei, părinții și bunicii. Am intrat împreună în clasă; aceasta era frumos împodobită, cu bănci noi și cu o urare de bun venit, deasupra tablei de scris.
Pe bancă, fiecare elev avea o coroniță pe scria: „Sunt elev în clasa întâi”. Tot pe bancă erau așezate două manuale, câteva dulciuri, un carnețel și o scrisoare pentru părinți, unde erau notate foarte clar orarul, cum se vor desfașura orele, recizitele necesare, precum și alte lucruri pe care fiecare părinte ar trebui să le facă acasă (să îl întrebe pe copil ce a făcut la școală, să petreacă împreună cât mai mult timp, să nu îl lase pe cel mic prea mult la televizor, etc. )
Aceleași poezii, pentru a impresiona de data aceasta, alți părinți
După urările de bun venit, doamna învățoare ne-a anunțat și lucrurile mai putin plăcute:
„Din păcate, suntem mulți. Anul acesta, avem un coleg nou, deci vom fi 35. Dar vă asigur că vom face față, chiar dacă este o clasă cu foarte mulți elevi. Cât despre manuale, acestea sunt noi și vor fi primite de fiecare elev în parte”.
Împreună cu toți părinții, s-a stabilit și ziua când va fi ședința, unde vor fi discutate aspect organizatorice, inclusiv strângerea fondului clasei. Din fericire, la această școală cheltuielile sunt transparente și știu că se vor cumpăra șervețele umede, apă potabilă, si alte lucruri, toate destinate elevilor. Acesta este unul dintre motivele pentru care am și înscris-o pe fiica mea în această instituție. Și eu mi-am făcut temele înainte.
Câteva minute mai târziu, coboram alături de alți părinții, scările școlii gândindu-mă la anul care ne așteaptă, cu speranța că, alături de fetița mea, voi reuși să fac față tuturor provocărilor. Copiii au rămas încă o oră la școală, timp în care au povestit fiecare cele mai frumoase amintiri din timpul vacanței.
Mult succes, tuturor!