Ca orice mamă mândră de fetița ei, printre primele preocupări estetice se numără cea legată de cercei. Când să-i punem, imediat după naștere? Să mai așteptăm? Doare? Cât de tare? Din ce să fie? Există riscuri? Sunt întrebări la care vei găsi răspuns în cele ce urmează.
Poate te numeri printre femeile care au cercei în urechi de când se știu. Pe vremuri obiceiul era ca nașii să ofere perechea de cercei fetiței. Reprezenta un talisman, iar pentru a „scăpa” cât mai repede și fără durere, etapa se consuma în spital. Asistentele medicale făceau găurile în urechiușe, iar tu plecai cu micuța gata „cercelată”.
Însă obiceiurile se mai schimbă. Noile generații de mame se gândesc acum la dreptul fetiței de a alege ce face cu propriul corp. Așa că multe mame preferă să aștepte ca micuța să crească. Apoi au o discuție prin care îi prezintă opțiunea de a-și pune cercei. I se explică procedeul, riscurile și faptul că e posibil să aibă unele neplăceri pentru început.
Prin urmare, e bine de știut că cerceii se pot pune oricând. Fie imediat după naștere, fie mai târziu. Poate vrei să aștepți ca micuța să treacă prin toate seriile de vaccinuri înainte de a-i pune cerceluși. Sau poate vrei să aștepți să fie suficient de mare pentru a lua singură decizia. Indiferent de alegerea momentului, medicii pediatrii ne sfătuiesc să fim doar atente la condițiile igienico-sanitare.
Dacă te preocupă durerea pe care o va resimți micuța, află că înțepăturile pentru cercei sunt printre cele mai puțin dureroase. Dacă este prea micuță pentru a înțelege ce i se întâmplă, ai grijă ca fetița să nu ducă involuntar mâinile la urechi. Astfel, o ferești de riscul unei infecții.
Nu știi dacă să alegi aur, aur alb sau alt material? Dat fiind că pielea fiecărui copil poate reacționa altfel la diverse metale, chiar și prețioase, cel mai indicat ar fi să apelezi la cercei din oțel chirurgical. Aceștia pot fi purtați în primă fază în jur de minim 6 săptămâni. Adică atât cât durează ca rănile să se vindece. Aveți grijă să mișcați zilnic cercelușii, pentru ca găurile să nu se închidă în jurul lor. Abia apoi, dacă totul a decurs cu succes și nu ați avut probleme cu vreo infecție, îi puteți schimba cu alți cercei.
Atenție, însă! Dacă urechiușele se înroșesc, se umflă sau apar scurgeri de orice natură, scoateți cercelușii și apelați la medic. Poate fi vorba de o alergie la metalul din care sunt făcuți cerceii sau de o infecție care trebuie tratată medicamentos.
Atâta timp cât găurile se efectuează într-un mediu aseptic, de către cadre medicale, cu instrumente sterile, riscurile sunt mult diminuate. Sigur că se poate întâmpla ca micuța să facă infecție, însă cu igiena zilnică corespunzătoare, veți trece repede peste aceste neplăceri.
Pentru a evita riscul de a-și agăța cercelușii cu mâinile sau hainele, alege un model cu șurub. Din acelea a căror tijă este acoperită de șurub, pentru a nu o înțepa pe cea mică după ureche. Cerceii cu tortiță se agață ușor și se pot desface, prezentând și riscul de a fi înghițiți. Pentru ca fetița să aibă cât mai puțin contact cu zona pe perioada de vindecare, puneți-i căciuliță pe durata somnului.
Dacă fetița este mai mare, dar încă nu este hotărâtă dacă i-ar plăcea să poarte cercei, luați-i niște cercei cu clips. Sau și mai bine, există variante sub formă de sticker. Astfel, nu riscă să își găurească urechile doar pentru a descoperi mai apoi că i se pare că arată ciudat cu cercei.
Indiferent că îi puneți cerceii de cum vede lumina zilei sau îi rezervați această alegere pentru o ocazie specială, este una dintre deciziile cele mai frumoase și ușoare din viața unei mame.