Revista Margot

Psihologul Oana Petcu, despre relația părinte-copil

sursa foto: Pinterest

Psihologul Oana Petcu a absolvit facultatea de Psihologie și Științele Educației în orașul București, devenind psiholog specializat în psihoterapie experiențială unificatoare, individuală și de grup.
În ultimii ani a fost implicată direct în crearea de programe complexe de dezvoltare personală pentru copii, în strânsă conexiune cu părinții și dinamica relațiilor familiale. 
Oana a acceptat să ofere Reviste Margot un interviu privind relația dintre părinte și copil, cum se construiește aceasta și care este baza fundamentală a unei relații sănătoase între cei doi.

Mai mult decât atât relația părinte-copil oglindește viitoarele relații ca adult, copilul învață cum să relaționeze în funcție de experiențele trăite în familie.

Nu există altă relație mai importantă și mai profundă ca cea dintre părinți și copil, a cărui descriere nu o putem cuprinde în cuvinte, ci doar într-un infit de emoții.

Relațiile din familie sunt complexe și extrem de sensibile. Necesită prezență și îngrijire permanentă a balansului dintre nevoi și așteptări (acceptare necondiționată, stabilitate, suport emoțional, modele pozitive, disciplină).

Legătura dintre cele două părți se transformă cu fiecare etapă a dezvoltării. Cei mici, dar și marii adulți cresc împreună la nivel afectiv, iar fiecare zi este o adaptare continuă pentru a fi mereu în contact.

Pentru a-și hrăni în permanență relația copiii și părinții au nevoie de timp petrecut împreună, acel timp de conectare emoțională în care să fie acolo unul pentru celălalt.

Activitățile desfășurate în familie îi provoacă să comunice, să se cunoască mai bine, să caute și să găsească pasiuni comune. Și nu în ultimul rând JOCUL și joaca „de-a ORICE”, în fiecare moment, în fiecare zi, pentru că joaca este magică consolidează și vindecă orice legătură indiferent de vârstă.

 

Răspunsul optim la aceste nevoie determină felul în care copiii vor deveni în timp autonomi, adulți responsabili și încrezători în sine.

Astfel, apare o legătură directă între atribuțiile părinților și relația dintre ei și copil. În schimbul dintre copil și părinți se crează tiparele, iar împreună cu comportamentul și calitatea interacțiunii iau naștere emoțiile, dorințele și imaginea de sine. Acestea sunt baza fundamentală pentru o relație sănătoasă și o evoluție echilibrată.

Mai mult decât regulile cred că importante sunt o serie de valori în jurul cărora părinții și copiii să evolueze împreună: timp de calitate petrecut în familie: jocuri, activități, experiențe centrate pe latura afectivă în care fiecare să se simtă iubit și apreciat; comunicarea, ce depășește cuvintele.

În prezența copiilor este obligatoriu să gândim ceea ce spunem și să spunem ceea ce gândim pe înțelesul lor. Cuvintele și gesturile vin din emoții, trezind la rândul lor emoții în sufletul celui ce le primește, având un impact profund.

Respectarea individualității copilului, fără a grăbi sau a pune presiune pe o etapă anume, urmărind procesul natural al dezvoltării.

Constanță în acțiuni, pentru că dezvoltarea armonioasă presupune timp, adaptări și readaptări în funcție de evoluție. Hotărârea și claritatea din mesajele transmise de către părinți îi învață pe copii perseverența și răbdarea.

Propriul exemplu. Copiii spun și fac, ceea ce aud și văd în familie sau în mediile apropiate pe care le frecventează. Caracterul, atitudinea părinților și modele pozitive sunt factori principali în delimitarea dintre bine și rău.

Dificultățile pot fi nenumărate de la cele mai superficiale până la cele mai complexe, ținând de atitudinea și măiestria adultului în a le privi ca piedici sau ca puncte de încercare necesare în evoluție.

Consider că principale provocări țin de latura emoțională, de a găsi modalitățile prin care să se creeze în familie acea stare interioară de siguranță, în care copiii să deprindă abilitățile necesare pentru a-și putea gestiona reacțiile emoționale și comportamentele.

„Este important să înțelegem că dezvoltarea nu este un proces liniar. La nivel cognitiv copiii se dezvoltă mult mai rapid, existând tendința de a grăbi și alte arii ca cea afectivă sau relațională, însă toate acestea cu riscuri însemnate. Copilul are nevoie de susținere pentru a evolua în ritmul său, ca mai apoi să aibă încredere să exploreze și singur”(Oana Petcu).

O altă mare provocare este timpul, simțind că ziua este prea scurtă pentru câte sunt de făcut. Copiii nu au nevoie doar de timp în prezența părinților, ci de a valorifica corect momentele petrecute în familie.

Copilul trăiește pentru prima dată multe din evenimentele care se produc și pe care le generează, dar cum să reacționeze în fața lucrurilor dacă pe multe dintre ele nu știe cum să le definească. Este contrar naturii și imposibil să înveți despre toate lucrurile, ca doar apoi să poți să reacționezi în fața lor. Motiv pentru care, copilul zilelor noastre nu are nevoie să știe cât mai multe soluții, ci are nevoie să deprindă atitudinea de a fi spontan, flexibil și încrezător în forțele proprii (la fel ca și părinții lui) pentru a descoperi cele mai potrivite modalități prin care să gestioneze provocările din fiecare zi.

Pentru ca încă de mici să devină activi în acțiuni și relații, copiii trebuie susținuți să își dezvolte abilitățile emoționale și cele adaptative, să se bucure de o viață afectivă bogată alături de persoane iubitoare și experiențe pline de sens.

Adulții echilibrați de mâine sunt copiii crescuți în familii obișnuite, care nu au neapărat toate răspunsurile, dar care se străduiesc să facă tot ce e mai bine cu resursele pe care le au. Sunt cei care încearcă, greșesc, repară, dar cărora nu le lipsește niciodată dragostea, răbdarea și blândețea.