Copiii nu cunosc dulciurile decât în măsura în care părinții le oferă acestea.
Din păcate, de foarte multe ori, întâlnesc în cabinet situații în care părinții îl acuză pe copil că cere dulciuri și de foarte puține ori, părinții își dau seama că ei înșiși i-au antrenat pe cei mici în deprinderea acestui obicei.
Copiii sunt nevinovați, mai ales când sunt mici, pentru că aceștia nu știu ce înseamnă dulciurile, nu cunosc gustul lor, decât dacă, din iubire, le-au primit de la cei din jur (părinți, bunici, bone, rude, vecini etc.) suficient de des încât să se creeze o dependență.
De asemenea, de foarte puține ori întâlnesc părinți care să conștientizeze faptul că un copil nu înțelege mecanismele și fiziologia corpului uman, astfel încât cel mic să fie stimulat să renunțe la acest obicei nesănătos.
De multe ori însă, am cunoscut părinți care pun presiune pe copii, ascund dulciurile, îi ceartă sau îi duc pe aceștia la psiholog sau la nutriționist, pentru a-i dezvăța pe copilași de un obicei nesănătos pe care ei înșiși l-au creat.
Conform specialiștilor în nutriție, un copil între 4 și 8 ani mănâncă în medie 22 kg. de zahăr pe an. Mass-media a făcut publice toate acele cercetări, care scot în evidență efectele nocive ale consumului excesiv de zahăr, precum și urmările grave ale acestuia asupra organismului.
Copiii sunt programați biologic să prefere consumul unei cantități mai mari de zahăr decât adulții. Studiile demonstreanză însă cum copiii care consumă 80 de grame de zahăr pe zi sau care beau două băuturi îndulcite zilnic sunt supuși unui risc mai mare de boli de inimă, creștere ponderală, mâncat compulsiv, boli autoimune, sindrom metabolic sau diabet.
Zahărul constituie unul dintre ingredientele de bază ale industriei alimentare și este utilizat pentru a da un gust mai plăcut produselor alimentare.
Consumul anual de zahăr a crescut de la 5 kg/persoană în anul 1800, la 70 kg/persoană, în prezent.
În mod surprinzător, unele alimente considerate în mod tradițional ca fiind sănătoase, cum ar fi iaurtul și cerealele instant cu arome pot conține 20-30 g (5-7 lingurițe) de zahăr adăugat.
Zahărul este folosit de părinți ca formă de recompensă, dar și de răsfăț cu ocazia sărbătorilor.
sursa foto: The Telegraph
Conform cercetătorilor în nutriție, există o prevalență mare a hipoglicemicilor printre copiii care suferă de hiperactivitate, tulburări de comportament sau de învățare.
De asemenea, s-a remarcat faptul că delicvența juvenilă este ridicată în rândul copiilor care se hrănesc preponderent cu fast-food și dulciuri.
Condiția de bază pentru apariția unei dependență constă în plăcerea oferită de factorul nociv.
În mod clar, consumul de dulciuri este satisfăcător și oferă extre, de multă plăcere. Ba mai mult, dependența se instalează într-un timp foarte scurt.
Dulciurile sunt atât de atrăgătoare, pentru că atunci când le mâncăm, în organism, se secretă neurotransmițători precum serotonina, acel hormon responsabil pentru starea noastră de bine.
Zahărul ajunge destul de repede în sânge, iar creierul reacționează rapid în fața acestui stimul, printr-o doză mărită de energie și bună dispoziție.
Supradozajul de zahăr debusolează hormonii senzației de foame, iar hormonii de sațietate – care transmit creierului ca sunteți sătuli – nu mai funcționează corect și sfârșiți astfel să mâncați mai mult decât aveți nevoie.
Indiferent de nivelul plăcerii și al dependenței pe care copilul o are pentru dulciuri, este recomandat să gestionăm consumul de dulciuri în casă. Adică să stabilim un set de reguli care să fie urmat atât de copiii, cât și de părinții. Toți membrii familiei trebuie să fie conștienți de importanța respectării regulilor.
De exemplu, îi puteți permite copilului să ia o gustare dulce o singură dată pe zi. El poate alege ce va mânca în funcție de o serie de opțiuni, cât mai sănătoase, prezentate de dumneavoastră. Nu este înțelept, însă, să permiteți accesul nerestrictiv al copiilor la „locul sau sertarul cu dulciuri”.
Dacă privim dependența din perspectiva afectivă, putem spune că nevoia accentuată de dulce poate corespunde unei nevoi emoționale de iubire necondiționată. Altfel spus, atunci când un copil simte nevoia să consume în exces dulciuri, în afara faptului că a dobândit un obicei nesănătos, poate însemna că, în adâncul sufletului, o nevoie emoțională a sa nu este împlinită.
El poate să nu se simtă iubit necondiționat, să nu nu se simtă înțeles și acceptat pe deplin de către părinții sau apropiații săi.
Chiar dacă părinții își iubesc copiii, cei mici pot percepe altfel comportamentele de afecțiune ale părinților.
Cele mai frecvente situații în care copilul ar putea să simtă că nu este acceptat, sunt atunci când este comparat cu alți copii, când este certat, când este ignorat, nu este ascultat, văzut sau nu este înțeles.
sursa foto: Stuff.co.nz
Ce putem face, așadar, în mod concret, pentru a reduce nevoia de dulce a copilului?
Când vine vorba de copii, cel mai bun tratament este prevenția.
De ce să te lupți să tratezi ceva ce ai fi putut preveni?
Soluția pentru dependențele deja instalate este: renunțarea la alimentele ce conțin zahăr, făină albă, orez alb, cereale rafinate destinate mic-dejunului, sucuri din comerț (acidulate sau nu) etc. și înlocuirea acestora cu: cereale integrale, orez integral, făină integrală, fructe proaspete, fructe uscate fără adaos de zahăr. Toate în cantitate moderată. Toate aceste alimente conținând carbohidrați complecși care mențin glicemia la un nivel constant și poftele sub control.
Ocazional, se poate folosi zahărul brun, care oricum este de preferat zahărului alb, rafinat.
Copiii au nevoie să li se explice într-un mod adaptat vârstei lor, de ce nu e bine să mănânce acele alimente nesănătoase din comerț și să fie educați să facă alegerile corecte – pentru că obiceiul alimentar îi va „însoți” toată viața lor– astfel încât este benefic să fie învățați cum să mănânce corect.
Dependența de dulciuri se tratează, în primul rând, prin conștientizarea sa și înțelegerea efectelor nocive ale zahărului asupra organismului. Copilui trebuie să i se dezvolte voința de a nu consuma zahăr și a se alimenta cu hrană adevarată.
Dacă încerci să scapi de un non-aliment, fără să-l înlocuiești cu ceva corect din punct de vedere nutrițional, vei ajunge să te frustrezi și vei pofti și mai mult la alimentele nesănătoase.
C părinte, ai putea încerca să privești din exterior relația cu copilul tău.
Observă: Cum te comporți cu copilul? Ce ton al vocii folosești? Cât de des îi zâmbești? Cum reacționezi când are un comportament care nu-ți place? Atunci când îi vorbești despre lucrurile care nu-ți plac la el, există riscul să se simtă atacat ca persoană sau dacă vorbești la persoana I? (de exemplu, dacă folosești exprimări precum: „Tu mă faci să sufăr” sau „Mă doare faptul că…”), Cât timp, în care ești prezent 100%, îi oferi copilului pe săptămână? Cum reacționezi atunci când copilul plânge? Îl compari des cu alți copii? Pune-te pentru o secundă în locul copilului care are un părinte ca tine, cu comportamentul tău, cu atitudinea ta, cu reacțiile tale. Ce crezi că simte copilul? Se simte iubit necondiționat și acceptat pe deplin? Sau crezi că simte că nu ești mulțumit de el și că ai vrea să fie diferit?
Primul pas pentru orice schimbare este acceptarea. Și poate că acum este cel mai potrivit moment pentru a te întreba: Ce mic pas pot face azi pentru a-l ajuta pe copilul meu să se simtă iubit și acceptat necondiționat?
Raina Șaguna este psihoterapeut integrativ și psiholog clinician, cu formare în Psihoterapie Integrativă, atestată de Colegiul Psihologilor din România, membru al Institutului Român de Psihoterapie Integrativă și al Federației Române de Psihoterapie. Raina are la bază și formări în terapie cognitiv-comportamentală, hipnoză ericksoniană, psihoterapii de scurtă durată, precum și un master în programare neuro-lingvistică și coaching.
„În cadrul proiectului Dependenții Anonimi, în care lucrez de mai bine de 6 ani, ajut persoanele dependente nu doar de alcool, fumat, substanțe, jocuri de noroc și muncă, ci și persoanele dependente de bani, putere, imagine, tehnologie, jocuri video, internet, calculator, gadgeturi, control, performanță. Rolul meu este să-i ajut pe pacienții mei să găsească un sens al propriilor vieți, astfel încât să se poată bucura de aceasta, liberi fiind de orice dependență.”
Fetiță, încercând să facă alegeri sănătoase alimentare, sursa foto: LA Parent