Psih. Raina Șaguna discută dependența de zahăr la copii
Consumul anual de zahăr a crescut de la 5 kg/persoană în anul 1800, la 70 kg/persoană, în prezent.
În mod surprinzător, unele alimente considerate în mod tradițional ca fiind sănătoase, cum ar fi iaurtul și cerealele instant cu arome pot conține 20-30 g (5-7 lingurițe) de zahăr adăugat.
Zahărul este folosit de părinți ca formă de recompensă, dar și de răsfăț cu ocazia sărbătorilor.
sursa foto: The Telegraph
Conform cercetătorilor în nutriție, există o prevalență mare a hipoglicemicilor printre copiii care suferă de hiperactivitate, tulburări de comportament sau de învățare.
De asemenea, s-a remarcat faptul că delicvența juvenilă este ridicată în rândul copiilor care se hrănesc preponderent cu fast-food și dulciuri.
Condiția de bază pentru apariția unei dependență constă în plăcerea oferită de factorul nociv.
În mod clar, consumul de dulciuri este satisfăcător și oferă extre, de multă plăcere. Ba mai mult, dependența se instalează într-un timp foarte scurt.
Dulciurile sunt atât de atrăgătoare, pentru că atunci când le mâncăm, în organism, se secretă neurotransmițători precum serotonina, acel hormon responsabil pentru starea noastră de bine.
Zahărul ajunge destul de repede în sânge, iar creierul reacționează rapid în fața acestui stimul, printr-o doză mărită de energie și bună dispoziție.
Supradozajul de zahăr debusolează hormonii senzației de foame, iar hormonii de sațietate – care transmit creierului ca sunteți sătuli – nu mai funcționează corect și sfârșiți astfel să mâncați mai mult decât aveți nevoie.
Indiferent de nivelul plăcerii și al dependenței pe care copilul o are pentru dulciuri, este recomandat să gestionăm consumul de dulciuri în casă. Adică să stabilim un set de reguli care să fie urmat atât de copiii, cât și de părinții. Toți membrii familiei trebuie să fie conștienți de importanța respectării regulilor.
De exemplu, îi puteți permite copilului să ia o gustare dulce o singură dată pe zi. El poate alege ce va mânca în funcție de o serie de opțiuni, cât mai sănătoase, prezentate de dumneavoastră. Nu este înțelept, însă, să permiteți accesul nerestrictiv al copiilor la „locul sau sertarul cu dulciuri”.
Dacă privim dependența din perspectiva afectivă, putem spune că nevoia accentuată de dulce poate corespunde unei nevoi emoționale de iubire necondiționată. Altfel spus, atunci când un copil simte nevoia să consume în exces dulciuri, în afara faptului că a dobândit un obicei nesănătos, poate însemna că, în adâncul sufletului, o nevoie emoțională a sa nu este împlinită.
El poate să nu se simtă iubit necondiționat, să nu nu se simtă înțeles și acceptat pe deplin de către părinții sau apropiații săi.
