După apariția copiilor, una din întrebările frecvente este aceea legată de echilibrul dintre relația de cuplu și viața de părinte. Pentru răspunsuri și sfaturi, am apelat la Psiholog Andreea Mazilu. Vedeți mai jos rezultatul.
Partenerii de cuplu sunt arhitecții familiei, cei care dețin puterea în familie, dar și cei care au și cele mai multe responsabilități.
Uneori poate deveni copleșitor și frustrant să jonglezi cu cele ipostaze: partener de cuplu și rolul de părinte și să îți și reusească!
Relația de cuplu este cea care pune bazele și consolidează rolurile de mamă și tată, dar poate fi în același timp și cea care în timp se erodează atunci când cei doi parteneri investesc foarte multe resurse exclusiv în rolu părintesc.
Se spune că a fi părinte este cea mai grea meserie din lume, cea de la care nu poți lua pauze si nu poți ieși la pensie, chiar așa sa fie oare?
Cât de sănătos este pentru un cuplu să pună într-un con de umbră relația partenerială, cea plină de resurse precum iubire, intimitate, confort, conectare cu acela de care alături împarți nu doar responsabilități? Probabil bănuiți deja care este răspunsul.
Cuplurile care au copii întâmpină adeseori dificultăți atunci când vine vorba de reconectare și timpul petrecut în cuplu, iar dacă totuși reușesc să o facă, aceste clipe vin la pachet cu sentimente de vinovăție – „Sunt oare un părinte bun dacă aleg să petrec acest timp cu doar cu partenerul/partenera mea?”/ „Poate ar fi fost mai bine să rămânem cu copiii sau să vină și ei cu noi”/ „Nici nu știu ce să fac cu timpul meu atunci când copiii nu sunt în preajmă” – acestea sunt gândurile care ruinează intimitatea, împiedică reconectarea și nu au nimic de a face cu ceea ce înseamnă a fi un bun părinte.
Parentingul necesită prezență constantă în relația cu copiii tăi, însă cum ne dăm seama când este de ajuns?
Ei bine, când ne simțim copleșiți, obosiți, lipsiți de vlagă și idei, când prezența celuilalt este mai mult decat o necesitate ci și o sursa de încărcare, atunci este timpul să aruncăm un ochi asupra relației de cuplu.
Secretul este să începem orice schimbare cu pași mărunți și obiective ușoare. Uneori e greu chiar și să îți imaginezi o escapadă la munte fără copii, așa că ce ar fi să începem prin a insera mici momente drăgăstoase în rutina cotidiană?
Un bun prilej este chiar Ziua Îndrăgostiților și apoi orice altă zi vă convine, important este să nu mai amâni și să începi de undeva:
– „Răpește-ți” iubitul/iubita de la muncă și mergeți la o cafea;
– Cumpărați o sticlă de vin care să aibă anii pe care relația voastră îi are. Seara, după ce casa se liniștește, stați de vorbă la un pahar de vin despre relația voastră.
Vorbiți despre momentele care v-au unit, despre dificultăți, dar și despre bucuriile trăite.
– Amintiți-vă împreună de lucrurile care vă făceau plăcere înainte de a deveni părinți și încercați să le aduceți din nou în viața voastră;
– Planificați o cină împreună la final de săptămână;
– Organizați o seară cu prietenii la film;
Iată câteva idei care conduc la reconectarea în cuplu, la sentimentul acela dulce de complicitate, de siguranță și confort, care v-a adus împreună și v-a sudat cuplul.
Mamele sunt acelea care rezonează cel mai mult atunci când vine vorba de sentimente precum epuizarea, adeseori singurătate, lipsa spațiului personal, diluarea personalității în rolul de mamă și supraresponsabilizarea în ceea ce privește treburile casnice.
De aceea, tatăl ar trebui să fie cel alături de partenera sa pentru ca aceasta să își încarce bateriile, să fie cel care o susține și îi consolidează ideea de doi. A fi părinte nu este o munca solitară, deși de multe ori se poate simți așa, iar o bună relație de cuplu poate face minuni spiritului.
Până la urmă, ne putem gândi așa: copiii învață de la noi, părinții lor. Pe lângă lucrurile pe care ei le învață în mod deliberat, prin ghidaj și instruire, mai sunt și acelea pe care le învață prin observație. Așadar, ce vor învăța ei despre limbajul iubirii din familia lor? Ce vor învăța despre ce înseamnă un cuplu și despre cum s-au iubit părinții lor? Dar despre autonomie, pasiuni, timp pentru sine și căutarea propriilor surse de încărcare și inspirație? Prin urmare, un model personal și sănătos de cuplu poate fi o foarte frumoasă lecție de viață pentru cei mici!
Despre autorul acestui articol:
Eu sunt Aurelia, sunt psiholog și psihoterapeut de familie și cuplu.
Am studiat Psihologia în cadrul Facultății de Psihologie și Știinte ale Educaței a Universități „A.I. Cuza” din Iași, iar de-a lungul vremii, pentru a putea deveni profesionistul care sunt astăzi am hotărât să îmi urmez pasiunea și intuiția, astfel am decis să urmez o formare complementară în Psihoterapia Sistemică de Familie și Cuplu, cursuri organizate și susținute de Școala Sistemică de Formare din Iași (Gamma Institute).
Dintre numeroasele opțiuni profesionale disponibile unui psiholog, eu am ales psihoterapia sistemică de cuplu și de familie întrucât cred cu tărie că marile schimbari apar când lucrezi cu copii, părinți, parteneri. Din relațiile de familie și din jur învățăm, în copilărie, cine suntem, ce și cât putem, cum ar trebui să gândim și să ne comportam. De la părinți învățăm să comunicam, să interacționăm, cum să ne satisfacem nevoile sau să ne gestionăm emoțiile. Membrii familiei noastre de origine și relatiile noastre cu fiecare dintre ei au o influență profundă asupra persoanei în devenire. Prin meșteșugul scrisului, am reușit să formulez răspunsuri câtorva dintre frământările mele personale și ale oamenilor pe care îi întâlnesc, răspunsuri pe care sunt bucuroasă să le pot împărtăși aici, cu tine!