Dependențele sau lipsa conexiunii autentice
Niciodată nu remarcasem până recent imaginea dezolantă de la parterul clădirilor: farmacii (multe, foarte multe!), cazinouri, săli de jocuri și saloane de înfrumusețare. Mesajul care a ajuns la mine și cel mai probabil și la foarte mulți dintre voi este următorul: suntem bolnavi și avem nevoie de tratament, iar dacă nu suntem, poate ar fi cazul să prevenim; avem nevoie să arătăm bine indiferent cum ne simțim în interior și dacă totuși o tunsoare nu face minuni, atunci băgăm un bilet la pariuri – poate, poate ceva o să reușească să umple golul interior și să alunge problemele. Vă sună cunoscut?
Pentru că dacă da, atunci vorbim despre adicții, oricare ar fi ele – alcool, droguri, medicamente, mâncare, relații toxice, jocuri de noroc, cumpărături, muncă – vorbim de fapt despre modalități de a umple vidul interior cu ceva din afara noastră, ele fiind de fapt încercări de a ne alina durerea. Atunci când aceste comportamente au consecințe negative pe termen lung în viața noastră, știm că avem de-a face cu o dependență.
Medicul și autorul canadian Gabor Maté, un reputat specialist în domeniul adicțiilor, spune că niciodată nu este vorba despre compulsie, plăcere, lipsa de motivație sau obisnuință atunci când ne referim la dependențe, ci despre durere. Iar un rol important în gestionarea sănătoasă a dependențelor îl are în primul rând familia sau persoanele semnificative din viața celui ce se confruntă cu o astfel de problemă.
Pe lângă intervențiile specializate, precum dexintoxicarea, tratamentul medicamentos, psihoterapia individuală, grupurile de suport și terapia ocupațională, un rol esențial îl ocupă și psihoterapia familiilor.
De cele mai multe ori, membrii familiei sunt cei care întrețin în mod inconștient acest mecanism al dependenței (ceea ce numim co-dependență) prin atitudinile sau comportamentele lor.
Nici nu este de mirare că atunci când mediul în care dependentul se întoarce dupa dezintoxicare nu se schimbă, șansele de recidivă sunt foarte mari, pentru că el se întoarce de fapt în același mediu care a susținut depedența. Deci, pentru o schimbare pe termen lung, este imperios necesar ca mediul să se schimbe de asemenea, nu doar persoana în cauză.
Lipsa conectării emoționale autentice între membrii familiei sau între partenerii de cuplu este cea care conduce adesea la încercările de a „umple” golul sau de a „reface” conexiunea cu ceva din afara ta care să îți ofere confortul emoțional pierdut.
Adicțiile sunt modalități prin care cel ce le practică devine „absent”, „deconectat” din viața de cuplu sau de familie, astfel izolându-se și simțind că nu este înțeles, ba din contra, stigmatizat și considerat cel „defect”. De fapt, dinamica nesănătoasă a relațiilor din viața acestuia este cea care l-a condus pe cel „absent” să se amorțească.
Adicțiile funcționează ca un bumerang – ele întotdeauna vin și agravează ceea ce deja exista și era nesănătos într-o familie sau într-un cuplu.
Iar mesajul pe care acesta îl transmit este că ceva nu funcționează.
Cu toții cunoaștem copii abuzați sau neglijați care încep să fumeze, să se drogheze sau „să joace la aparate” deoarece relatia lor cu adulții semnificativi din viața lor este una precară, sau adulti care încep să consume alcool pe fondul unei relații de cuplu confictuale și nesatisfăcătoare, femei sau bărbați care mănâncă mult în încercarea de a se „hrăni” cu iubirea de care au atâta nevoie, persoane care cumpără compulsive lucruri sau muncesc excesiv, toate în încercarea de a „evada”, de a da un sens vieții lor și de a se „conecta” realmente cu ceva care să îi ajute să se simtă mai bine cu propria lor viață.
Așadar, suferința nu este numai a celui care bea, se droghează, ori mănâncă excesiv, ci devine o suferință comună, care se propagă și este profund trăită de toți membrii familiei.
Pe fondul acestei suferințe apar divorțurile, abandonul, abuzurile fizice sau uneori și mai rău, indiferența: „Nu vrea să se oprească, nu îi pasă de noi, nu mai e cel pe care îl cunoșteam, nu se străduiește – prin urmare, nici pe noi nu ne mai interesează”.
Ori faptul că nu recunoști o problemă, nu înseamnă că ea nu există.
Primul pas în lupta cu adicțiile este recunoașterea faptului că există o problemă, că ea nu aparține doar unui singur membru al familiei (membrul simptomatic) și că soluția constă în restabilirea legăturilor emoționale sănătoase între membrii familiei și crearea unui mediu securizant, plin de confort emoțional, susținere, ghidaj și iubire.
Despre autorul acestui articol:
Eu sunt Aurelia, sunt psiholog și psihoterapeut de familie și cuplu.
Am studiat Psihologia în cadrul Facultății de Psihologie și Știinte ale Educaței a Universități „A.I. Cuza” din Iași, iar de-a lungul vremii, pentru a putea deveni profesionistul care sunt astăzi am hotărât să îmi urmez pasiunea și intuiția, astfel am decis să urmez o formare complementară în Psihoterapia Sistemică de Familie și Cuplu, cursuri organizate și susținute de Școala Sistemică de Formare din Iași (Gamma Institute).
Dintre numeroasele opțiuni profesionale disponibile unui psiholog, eu am ales psihoterapia sistemică de cuplu și de familie întrucât cred cu tărie că marile schimbari apar când lucrezi cu copii, părinți, parteneri. Din relațiile de familie și din jur învățăm, în copilărie, cine suntem, ce și cât putem, cum ar trebui să gândim și să ne comportam. De la părinți învățăm să comunicam, să interacționăm, cum să ne satisfacem nevoile sau să ne gestionăm emoțiile. Membrii familiei noastre de origine și relatiile noastre cu fiecare dintre ei au o influență profundă asupra persoanei în devenire. Prin meșteșugul scrisului, am reușit să formulez răspunsuri câtorva dintre frământările mele personale și ale oamenilor pe care îi întâlnesc, răspunsuri pe care sunt bucuroasă să le pot împărtăși aici, cu tine!