Educație

Primul liceu privat de aviaţie din România

Primul liceu privat de aviaţie din România - RevistaMargot.ro

Deschis din această toamnă în Caransebeş, primul liceu privat de aviaţie de la noi din ţară va pregăti tehnicieni de aviaţie.

Potrivit iniţiatorului acestui proiect, omul de afaceri Daniel Gabriel Olariu, Liceul Tehnologic „Max Ausnit” este singurul liceu din România care va forma mecanici, categoriile A şi B, pentru avioane.

Prezentă la inaugurarea liceului, Diana Dumitrache, președinta Asociației Aeronautice Române, a explicat raţiunea alegerii acestei specializări:

„Cu toții, când vorbim de aviație, ne gândim la piloți și însoțitori de zbor, dar să știți că lipsa cea mai mare este pe partea de mecanici. Aviația va evolua și poate unele meserii vor fi înlocuite, însă cea de mentenanță și producție de aeronave va fi întotdeauna căutată și va fi nevoie de oameni”, a declarat Dumitrache.

De unde vine numele liceului

Noul liceu poartă numele industriașului român Max Ausnit (scris şi Auschnitt), care a administrat Uzinele și Domeniile de Fier din Reșița (UDR), cea mai mare societate pe acțiuni din România până la instaurarea comunismului.

Daniel Gabriel Olariu este partener de afaceri cu fiul său, Steven Ausnit. Olariu colaborează şi cu Roy Resto, unul dintre cei mai cunoscuţi consultanţi din domeniul aviaţiei în Statele Unite.

Prima serie de liceeni, şcolarizată gratuit

Prima serie de elevi care va învăţa la noul liceu din Caransebeş va beneficia de învăţământ gratuit.

„Noi vom susţine această primă generaţie, pentru că dorim să încurajăm copiii să se îndrepte spre acest domeniu. După ce vor termina cei patru ani, vor face şi un an de practică, tot pe cheltuiala noastră. Când vor termina, vor putea să meargă să lucreze oriunde în Europa şi America, pentru că este o specializare extrem de căutată”, spune Olariu, citat de presa locală.

Taxa de şcolarizare umează să fie introdusă însă de anul viitor, pentru viitorii elevi.

Problema autorizării, rezolvată

Deşi iniţial au existat unele îngrijorări privind funcționarea instituţiei în condițiile legii, liceul a primit în final documentele necesare.

Potrivit Ordinului Ministerului Educației Naţionale din 31 august 2018, instituţia a primit autorizație de funcționare provizorie pentru nivelul de învățământ preuniversitar, „profilul tehnic”, domeniul de bază „electromecanică”, calificarea profesională „tehnician de aviație”, începând cu anul școlar 2018-2019.

Liceul este obligat să solicite acreditarea în termen de maximum doi ani de zile de la data absolvirii complete a unui nivel de învăţământ de către prima promoţie, cel mai târziu în anul şcolar 2023-2024.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.