Posesivitatea copilului mic – Cum este bine să reacţionăm

În jurul vârstei de doi ani, copiii dezvoltă un puternic sentiment de posesivitate faţă de anumite obiecte sau persoane. Astfel se face că, până după vârsta de 3-4 ani, micuţilor le este foarte greu să împartă orice li se pare lor de interes.

Observăm adesea copilaşi care refuză cu tărie să cedeze o jucărie de-a lor altui copil. Ba mai mult, se străduiesc cu toată fiinţa lor să-şi adjudece şi jucării ale altor copii, deşi, aparent, nu ar avea nevoie de acestea. Uneori manifestările sunt atât de greu de temperat, încât adulţii nici nu ştiu cum să reacţioneze.
Este vorba de răsfăţ, lipsă de educaţie, egocentrism ? Ei bine, nu! Vorbim doar de o etapă a dezvoltării copilului, absolut normală.

Cauzele posesivităţii copilului

Până în preajma vârstei de un an, bebeluşii învaţă să manipuleze diverse obiecte. Mai mult decât atât, învaţă şi faptul că pot avea control asupra acestor obiecte când interacţionează cu o altă persoană.

Aşadar, la 12 luni, copiii se află încă în faza în care experimentează schimbul de obiecte. Iar, atunci când simt că au un partener de joacă de încredere, sunt dispuşi să accepte cedarea obiectelor interesante pentru ei.

Treptat însă micuţii încep să perceapă obiectele lor preferate ca pe ceva indispensabil. Acelaşi sentiment îl dezvoltă şi faţă de persoanele dragi, precum mami, tati sau alţi adulţi apropiaţi.

Aceste „posesiuni” dragi nu mai pot fi împărţite cu nimeni, iar cel mic nu vrea să se despartă de ele cu nici un chip. Copilul se simte comfortabil să deţină controlul asupra acestora. Nu le cedează nimănui şi, dacă simte că i-ar putea fi luate, încearcă să le ascundă.

Posesivitatea de la această vârstă este motivată de psihologi prin lipsa capacităţii cognitive de a înţelege noţiunea de „împrumut”. Copiii de 2-3 ani sunt confuzi vizavi de existența unui obiect atunci când acesta este în afara câmpului lor vizual. De asemenea, când obiectul cu care se jucau le este luat din mână, îl consideră pierdut definitiv şi nu înţeleg că acesta le va fi înapoiat în scurt timp.

Pe de altă parte, atunci când vor să ia o jucărie din mâna altui copil, nu o fac doar pentru că doresc cu adevărat jucăria. În acest caz, acţionează mai degrabă dorinţa de a-şi testa capacitatea de a domina.

sursa foto: Pinterest

Ce este de făcut ?

Conflictele apărute din cauza posesivităţii excesive a micuţilor îi pot pune în mare dificultate pe adulţi. Cel mai frecvent, la originea crizelor de posesivitate se află jucăriile sau alte obiecte de joacă precum leagănul sau toboganul din parc.

Dacă aveţi un copil de câţiva anişori, v-aţi confruntat deja cu această problemă. Copilul plânge, se trânteşte pe jos şi pare de neconsolat când se „luptă” pentru obiectul dorit.

-Cum să ne educăm copilul în privinţa împărţirii lucrurilor, dacă el nu înţelege pe deplin această noţiune ?

-La cine trebuie să rămână jucăria revendicată când sunt mai mulţi copii doritori ?

-Este bine să îi spunem copilului nostru să îşi cedeze jucăriile partenerului de joacă ?

Iată câteva sfaturi pentru gestionarea unor astfel de situaţii:

▪ Păstraţi-vă calmul oricât de exagerată ar fi reacţia copilului vostru sau a celor cu care îşi dispută un obiect.

▪ Reveniţi cât mai des asupra explicaţiilor privind importanţa împărţirii lucrurilor. Pe parcurs, copilul va înţelege tot mai bine noţiunea.

▪ Învăţaţi-l pe cel mic să ceară întotdeauna permisiunea de a folosi un obiect care nu îi aparţine.

▪ Dacă micuţul vostru are una sau mai multe jucării preferate pe care nu vrea să le împartă cu nimeni niciodată, este bine să îi respectaţi dorinţa. Şi noi adulţii avem lucruri pe care nu vrem să le împrumutăm altora. Când copilul procedează aşa doar cu o mică parte dintre jucării, înseamnă că începe să accepte principiul împărţirii.

▪ Nu luaţi jucăria altui copil fără voia acestuia, chiar dacă micuţul vostru plânge după ea insistent. Dacă părinţii proprietarului jucăriei nu intervin, încercaţi să vorbiţi cu copilul. Explicaţi-i că prichindelul vostru ar vrea să se joace puţin cu jucăria lui, după care i-o va înapoia. Nu insistaţi când cel mic refuză.

▪ Când sunt mai mulţi copii care îşi dispută aceeaşi jucărie, arătaţi-le modalităţi în care se pot juca împreună cu jucăria. De exemplu, o minge sau o maşinuţă poate fi dată de la unul la altul, iar jocul este şi mai distractiv în grup..

sursa foto: Pinterest

Răbdare şi… iar răbdare

Procesul prin care învăţăm să împărţim lucruri cu semenii noştri are loc gradual. Copiii trec prin anumite etape pentru a atinge nivelul de înţelegere necesar.

Sunt experimentate mai întâi sentimentul de proprietate şi ataşamentul puternic faţă de adulţii îndrăgiţi de copil.

Apoi, cei mici trebuie să înţeleagă că obiectele există şi când nu le putem vedea. În jurul vârstei de doi ani, începe şi dezvoltarea sentimentului de empatie, datorită căruia copiii devin tot mai conştienţi de ceea ce simt alte persoane. Abia după ce aceste achiziţii au fost făcute, cei mici sunt capabili să se bucure de plăcerea de a împărţi cu ceilalţi.

La aproximativ trei ani şi jumătate, majoritatea copiilor au capacitatea de a ceda temporar din obiectele lor preferate. Deşi mai recurg încă la adjudecarea fără permisiune a unui obiect, ştiu şi să îl ceară sau să negocieze pentru obţinerea lui. Până la vârsta de cinci ani, copiii dobândesc inclusiv anumite noţiuni despre corectitudine.

Pe tot acest parcurs, atitudinea părinţilor este de mare ajutor. Trebuie să aveţi răbdare cu copilul în procesul de învăţare. De asemena, să nu faceţi o tragedie din conflictele generate de sentimentul de posesivitate.
Acestea reprezintă modalitatea prin care micuţul învaţă să împartă, să îşi aştepte rândul sau să colaboreze în cadrul unui grup. Oferiţi-i din timp noţiunile necesare pentru a deveni mai târziu o persoană deschisă, cooperantă şi corectă în relaţiile cu ceilalţi.