– Primăria Sectorului 4 vrea ca de anul viitor să mute 500 de copii din două grădiniţe într-un mall din sudul oraşului. În prezent, în spaţiul comercial se lucrează pentru amenajarea claselor, iar investiţia este de peste 250.000 de euro. Grădiniţele de unde vor fi mutaţi copiii vor fi reabilitate.
Primăria Sectorului 4 vrea să refacă 19 grădinţe, care nu au în prezent autorizaţie de securitate la incendiu ISU, astfel că treptat, copiii care învaţă în aceste unităţi, vor fi mutaţi în alte locaţii.
În primă etapă, primăria vrea să mute copiii din două grădiniţe în Grand Arena Mall, unde, în prezent, se amenajează spaţiul necesar. (Mediafax)
– Copiii au nevoie de o apă care să corespundă nevoilor corpului lor aflat în continuă creştere şi dezvoltare. Apa destinată hidratării şi pregătirii hranei bebeluşilor şi copiilor trebuie să fie săracă în sodiu, săracă în fluoruri, să aibă un conţinut cât mai mic de nitraţi şi evident să fie dintr-o sursă verificată periodic prin teste de laborator. (CSID)
– Alţi trei copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost aduşi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală (doi cu piodermite şi unul cu abces cutatant). Numărul copiilor internaţi este 15, informează reprezentanţii spitalului, precizând că pentru cinci dintre ei culturile sunt în lucru. Toate probele de până acum au ieşit cu stafilococ meticilino rezistent. (Mediafax)
– Universitatea Babeș-Bolyai este singura universitate românească inclusă în secțiunea Inginerie & Tehnologie a clasamentului Times Higher Education pentru anul 2019. Clasamentul dat recent publicității cuprinde 903 universități, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca situându-se în intervalul 301-400, potrivit unui comunicat al Universității. (Hotnews)
– Senatul a adoptat luni, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege care interzice violenţa psihologică – bullying – în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. Proiectul a fost votat în unanimitate și va merge la promulgare. (Hotnews)
– Directorul general pe Educație al UNESCO, Stefania Giannini, a anunțat că ziua de 24 ianuarie va fi de-acum înainte sărbătorită, în fiecare an, ca Ziua Internațională a Educației, potrivit unui anunț făcut pe contul oficial de Twitter al UNESCO @Education2030.(EduPedu)
– “Bacalaureatul paralel” votat de parlamentari la inițiativa lui Liviu Marian Pop a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial. Românii din străinătate vor putea astfel să dea un examen de BAC diferit de cel susținut de elevii din România; probele acestui Bacalaureat special nu se cunosc, noile prevederi legale lăsând la latitudinea Ministerului Educației să le stabilească, printr-o metodologie specifică. (EduPedu)
Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.