Pentru părinții de fete în Săptămâna Mare
Sunt atee și îmi voi crește copilul cât mai departe de orice formă de îndoctrinare religioasă, chiar dacă respect credințele celor din jurul meu, la fel cum îmi doresc să îmi respecte la rândul lor necredința.
Sunt în același timp foarte furioasă pe instituția Bisericii Ortodoxe Române care se încăpățanează să rămână încastrată într-o lume fantastică, și nu asta ar fi poate problema, cât că lumea asta fantastică e una plină de nedreptăți și inegalități.
E o lume în care femeile sunt de vină în continuare pentru păcatul originar, vezi Eva care a căzut pradă ispitei, și care oricum este un fel de sub-om, doar a fost făcută dintr- o coastă a lui Adam; o lume în care poate cea mai metafizică și substanțială experiență pe care o poate trăi o femeie – nașterea – este considerată supurcăciune, murdărie, și pentru a
putea intra în biserică trebuie să ți se facă moliftă (o slujbă specială de curățire); o lume în care biologia umană este negată și menstruația este mizerie, în care femeile nu au cum să aibă o legătură substanțială cu Dumnezeu deci nu pot sluji în biserică și nu pot intra în altar.
Pentru că textele religioase ne spun că:
„Femeile nu își pot fi cap”
„Dar voiesc ca voi să știți că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu.
Căci bărbatul nu trebuie să își acopere capul, fiind chip și slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului; pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat”. (I Corinteni, 11:3,7,8) (i)
„Nefiindu-și cap, femeile trebuie să se supună bărbaților
Pentru că nu a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”. (I Corinteni,11:9)
„Precum Biserica se supune lui Hristos, așa femeile bărbaților întru totul”. (Efeseni 5:24)
Supunerea începe cu tăcerea
„Femeile să se învețe în liniște cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femei nici să învețe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniștită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva . Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. (I Timotei 2: 11-14)” .
Cum puteți voi părinți de fete, voi cei care le creșteți cu atâta grijă și le iubiți ca pe ochii din cap, să acceptați în tăcere că ele nu sunt cel puțin tot atât de minunate și divine ca băieții?
Cum puteți să lăsați această instituție să mocnească în conservatorism și nepăsare, să cheltuie miloane de euro (parte din ei din bugetul public) pe o clădire monstruoasă, asta în timp ce fetele noastre mor în pumnii agresorilor domestici, se sting înjunghiate pe străzi și în case?
Cum puteți accepta că ele nu îl pot sluji pe Dumenzeu la fel ca bărbații și cum se face că nu sunt ele însele Dumnezeu, deși ele sunt cele care crează de milenii lumea?
Cum puteți accepta ura pentru cei care se iubesc, când Dumnezeu este iubire?
Astea sunt gândurile mele de mamă în Săptămâna Mare..
Și mă mai gândesc la moarte, și cum am învățat să o accept, cu o singură și de netrecut excepție (la care nici nu vreau să mă gândesc); mă mai gândesc la cele două bunici pe care nu le mai am și pentru care voi merge la biserică anul acesta, așa cum o făceam când ele mă duceau de mână.
Mă gândesc la Maria ca mamă, la pierderea ei și la miile de mame care luptă zi de zi pentru copiii lor și iar mă apucă furia nemărginită când văd de la balcon turlele Catedralei Mântuirii Neamului …
(i) Mihaela Miroiu, Convenio. Despre natură, femei și morală, editura Polirom, 2002, pag 49;
