A patra lună de sarcină

Felicitări! Ai trecut cu bine de primul și cel mai greu trimestru. Vestea bună este că în al doilea trimestru te vei putea bucura de sarcină cu adevărat. Hai să vezi ce vă așteaptă!
Ce face bebe?
Săptămâna 14
Ochii celui mic încep să se apropie și urechile să se ducă spre lateralele capului. Se desăvârșesc trăsăturile chipului. Bărbia se ridică, rezultat al alungirii gâtului. Fătul este pe deplin dezvoltat și continuă să crească. Își poate strânge mânuțele într-un pumn și își suge degețelul. Începe să se încrunte. Inima lui bate de două ori mai repede decât a ta, dar este normal.
Săptămâna 15
Corpul fătului este acoperit de un strat fin de păr numit lanugo, care va fi prezent și după naștere timp de câteva săptămâni. Rolul acestuia este de a păstra o temperatură constantă a corpului său. Acum brațele și piciorușele sunt în sfârșit mai lungi decât capul. Oasele au început să se întărească și fătul poate auzi vocea și respirația mamei. Își dezvoltă paleta de expresii faciale. Îi cresc unghiuțele și i se formează papilele gustative.
Săptămâna 16
Fătul și placenta sunt acum de aceeași mărime. Poți începe să simți mișcările pe care le face, iar el devine receptiv la stimulii externi. Pune degețelul pe burtică și observă cum răspunde. Dat fiind că i se dezvoltă sensibilitatea vizuală, poate apărea la ecografie acoperindu-și ochii dacă îndrepți o sursă de lumină spre burtică.
Săptămâna 17
Cordonul ombilical crește în lungime și se îngroașă. Fătul începe să audă foarte bine și se poate speria de sunete. De aceea este posibil să-l și simți mișcându-se mai mult. Se formează un strat de grăsime pe sub piele, pentru a-i ține de cald, și vernixul, un strat protector pe deasupra pielii, vizibil la naștere.
Ce face mami?
Vestea cea bună este că scapi încet-încet de grețuri și intri într-o etapă în care te vei simți mai plină de energie.
Este posibil să faci drumuri tot mai dese la toaletă pentru a urina.
Fii în continuare atentă la alimentație, punând accent pe calitate, nu pe cantitate. Nu uita de aportul de fibre, pentru a asigura o digestie ușoră.
Încearcă să eviți mișcările bruște, să ridici greutăți sau să dormi pe burtă.
Este o perioadă bună să începi să fii atentă la postura ta și să te înveți să dormi pe o parte. Îți va fi folositor și este benefic pentru cel mic.
Încep să ți se mărească sânii și să se rotunjească burta, așa că poți începe să cauți haine de maternitate.
De acum încolo vei face vizite mai dese medicului. Este momentul amniocentezei, un test medical cu ajutorul căruia poți verifica dacă există vreun risc de defecte genetice sau malformații ale bebelușului.
Te poți bucura de atenția și dragostea celor apropiați care vor începe să te trateze ca pe o regină.
Sarcină ușoară!
Autor: Laura Leucă