Paraziţii intestinali la copii

Bolile produse de viermii intestinali se înscriu printre afecţiunile frecvente ale copiilor, în special după intrarea în colectivităţile de la grădiniţă sau şcoală.

Aceşti paraziţi pot pătrunde în corp cel mai adesea prin cavitatea bucală, de aici şi incidenţa foarte mare a acestor boli la copiii mici, care obişnuiesc să ducă la guriţă fie mâinile murdare, fie diverse obiecte contaminate. Odată ajunşi în intestine, viermii se multiplică şi se dezvoltă hrănindu-se cu substanţele din alimentele consumate sau cu mucoasa intestinală.

Deşi sunt întâlnite şi la adulţi, parazitozele intestinale implică foarte multe riscuri în cazul celor mici, deoarece pot produce, printre altele, anemii, întârzierea creşterii şi slăbire accentuată.

De asemenea, pentru că paraziţii eliberează o serie de toxine în sângele organismului gazdă, rezistenţa acestuia împotriva îmbolnăvirilor este alterată, iar afecţiunile deja existente se agravează.

Cum se face contaminarea

La oameni, există două tipuri mari de paraziţi: protozoarele (organisme unicelulare, invizibile cu ochiul liber) precum Giardia lamblia (cu cea mai mare prevalenţă), Cryptosporidium, Blastocystis hominis, Isospora belli sau Entamoeba; şi helminţii (organisme pluricelulare, cu dimensiuni între câţiva milimetri până la câţiva metri) ca, de exemplu, oxiurii, limbricii sau teniile.

Copilul se poate infesta ducând mâinile murdare la gură, după ce a intrat în contact cu solul sau apa contaminate cu ouăle viermilor. Îmbolnăvirea mai este posibilă şi prin:
• consumul de apă contaminată sau ingerarea accidentală de apă cu paraziţi în zonele de agrement (piscine, bazine, bălţi etc);
• consumul de carne crudă sau insuficient preparată;
• consumul de fructe sau legume nespălate;
• contactul direct cu o persoană purtătoare de paraziţi intestinali.

Există totodată şi anumiţi factori favorizanţi:
• condiţii precare de trai;
• o igienă defectuoasă, mai ales lipsa igienei mâinilor
• vârsta – copiii, alături de vârstnici, reprezintă o categorie cu risc mare de infectare;
• un sistem imunitar deficitar;
• călătoriile dese în ţări sărace şi slab dezvoltate, unde sunt probleme de igienă şi curăţenie;

Simptome şi posibile riscuri ale parazitozelor

În funcţie de parazitul care pătrunde în corp, cât şi de rezistenţa organismului infectat, semnele îmbolnăvirii sunt mai mult sau mai puţin evidente. Uneori, manifestările lipsesc, alteori sunt prezente unul sau mai multe semne ca:
-greaţă şi/sau vărsături
-dureri abdominale, de regulă în zona ombilicului
-inapetenţă
-balonare
-diaree, adesea cu episoade severe
-sânge sau viermi în scaun
-mâncărimi în zona anală
-urticarie sau erupţie cu vezicule în zona gurii
-miros neplăcut al gurii
-cearcăne accentuate
-agitaţie, cel mai adesea în timpul nopţii, însoţită de insomnie
-sensibilitate la lumină
-scădere în greutate etc.

Organismul copiilor, în special al celor mici, poate fi grav afectat de prezenţa paraziţilor, printre consecinţe numărându-se:
-absorbţia diminuată a nutrienţilor importanţi pentru organism
-anemia
-deficitul de creştere şi dezvoltare
-afectarea sistemului imunitar
-malnutriţia.

Cei mai des întâlniţi paraziţi intestinali la copii

Giardia

O parazitoză cu incidenţă mare la copiii mici, mai ales în colectivităţi, giardiaza sau lambliaza este produsă de un vierme microscopic (Giardia lamblia) care poate infesta apa din surse necontrolate. Copiii iau Giardia unul de la altul sau venind în contact cu apa sau alimentele contaminate. Deşi este posibil ca parazitul să acţioneze silenţios o vreme sau să se remită de la sine, persistenţa lambliazei se află la originea unor probleme de sănătate deosebite în cazul copiior mici, întrucât afectează absorbţia nutrienţilor din alimente, cu precădere a grăsimilor şi carbohidraţilor.

Printre semnele caracteristice se numără diareea severă, balonările, durerile abdominale, pierderea apetitului şi vărsăturile. Materiile fecale capătă aspect lucios şi un puternic miros neplăcut. Deoarece atât malabsorbţia nutrienţilor, cât şi diareea prelungită sunt foarte periculoase pentru copil, este indicat să se facă testarea şi să se intervină la timp Urmarea cu rigurozitate a indicaţiilor medicale, respectarea regulilor de igienă şi evitarea consumului de apă din surse nesigure ajută la vindecare, dar şi la prevenţie.

Cryptosporidium

Ca şi Giardia, Cryptosporidium este un parazit ce poate ajunge în organism prin ingerarea de apă infestată cu fecale umane sau animale. Bazinele şi piscinele constituie un factor de risc din acest punct de vedere, ţinând cont de faptul că protozoarul Cryptosporidium este rezistent la clor şi la alţi agenţi folosiţi la dezinfectarea apelor recreaţionale.
Principalul simptom al infestarii constă în instalarea diareei, alături de manifestări precum crampe abdominale, vărsături, inapetenţă, senzaţie de oboseală sau febră.

Aceste simptome pot fi mai severe la copiii mici. Există de asemenea pericolul ca paraziţii să migreze spre stomac, pancreas, plămâni sau chiar părţi ale urechii. În general, atunci când copilul nu suferă de deficienţe imunitare şi este sănătos, Cryptosporidium dispare după aproximativ o lună de zile. De altfel, această infecţie nu dispune de un tratament special, medicaţia prescrisă având rolul de a combate simptomele. Pentru a preîntâmpina contaminarea copiilor cu parazitul Cryptosporidium este bine să se evite apele cu risc mare de contaminare, atât pentru consum cât şi pentru înot şi activităţi recreative. Apa de consum din surse nesigure trebuie fiartă minimum un minut.

Dientamoeba fragilis

Dientamoeba fragilis este un alt un parazit unicelular cu prevalenţă crescută la copiii mici. Apa şi alimentele contaminate sunt surse de infectare, deşi teoretic supravieţuirea parazitului în afara unui organism gazdă nu este posibilă decât câteva ore. Infestarea cu Dientamoeba fragilis poate însoţi infestarea cu oxiuri. De aceea, este indicat ca un copil suspect de îmbolnăvirea cu unul dintre aceşti paraziţi să fie testat pentru ambele parazitoze.
Această parazitoză nu produce întotdeauna simptome sau este posibil ca acestea să apară ocazional. Cele mai frecvente manifestări în cazul contaminării cu Dientamoeba fragilis sunt durerile abdominale, flatulenţa şi scaunele apoase.

Enterobius vermicularis (Oxiurii)

Oxiuraza sau Enterobioza (de la denumirea viermelui Enterobius vermicularis) constă în infestarea cu un parazit având dimensiuni de la câţiva milimetri la circa 1,3 cm. Viermii au culoare albă, grosimea unui fir de păr şi se răspândesc rapid prin intermediul ouălelor care rezistă în afara unui corp gazdă până la două săptămâni.
Ouălele ingerate de copil accidental eliberează în intestin, după numai câteva ore, larvele oxiuri. Primul simptom resimţit este mâncărimea foarte supărătoare din zona anusului, produsă de femelele oxiur atunci când îşi depun ouălele. Acest semn apare la câteva săptămâni de la infestare şi îl deranjează pe copil în special noaptea. Cel mic devine agitat şi nu poate dormi. Uneori, la fetiţe, oxiurii pot ajunge până în vagin, favorizând inflamarea acestuia şi apariţia scurgerilor vaginale.

Analiza scaunului poate fi în multe situaţii negativă, deşi copilul este infestat cu oxiuri. Din această cauză, se recomandă efectuarea aşa-numitei amprente anale (un test realizat cu ajutorul unei bande adezive speciale, tip scotch, lipite de pliurile zonei anale). În afară de tratamentul specific, pentru a scăpa de oxiuri se impune o igienă foarte riguroasă, cu spălarea frecventă a mâinilor, igiena regulată a organelor genitale şi dezinfectarea/ fierberea lenjeriei intime şi a prosoapelor. Se recomandă, de asemenea, igienizarea jucăriilor copilului la fiecare 2-3 zile în scopul evitării recontaminarii. La prevenţie şi eliminarea oxiurilor ajută şi o dietă cât mai săracă în zahăr şi carbohidraţi, având în vedere că acestea creează un mediu favorizant pentru dezvoltarea acestui parazit.

Ascaris lumbricoides (Limbricii)

Limbricul, denumit ştiinţific Ascaris lumbricoides, este un vierme intestinal ce poate atinge până la 35 de cm în lungime şi grosimea unui creion. Datorită acestor dimensiuni, se înscrie, alături de tenii, printre cei mai mari paraziţi ce invadează corpul uman. Ca şi alţi viermi intestinali, are ca poartă de intrare cavitatea bucală, iar ca formă de răspândire, ouăle sale. Acestea pot ajunge pe alimente sau în apă, fiind astfel consumate accidental de om.
După ce eclozează în intestine, larvele de limbrici pot circula prin sânge spre unele organe, ca ficat sau plămâni (mai rar în creier sau în canalele lacrimale), ori pot urca chiar şi pe esofag. Viermii ating maturitatea în circa două luni.
Fiind vorba de un vierme atât de mare, copiii sunt mai predispuşi decât adulţii la obstrucţie intestinală, blocarea căilor biliare sau a canalului pancreatic. Dacă paraziţii pătrund în plămâni, copilul prezintă tuse cu expectoraţie de viermi, respiraţie greoaie şi riscă să sufere de incapacitatea de a respira. În funcţie de gradul infestării (numărul viermilor din corp) manifestările pot consta şi în discomfort abdominal, inapetenţă, febră, vărsături, distensie abdominală. Totodată, ascaridioza determină avitaminoze şi pierdere în greutate.

De aceea, instituirea tratamentului se impune imediat, iar ameliorarea vizibilă a simptomelor poate fi observată după circa o săptămână de tratament. În cazuri grave, când viermii au produs obstrucţii în organe, este necesară intervenţia chirurgicală.

Infestarea cu viermele Ascaris lumbricoides este favorizată de igiena deficitară, deci spălarea frecventă a mâinilor, evitarea introducerii în gură a mâinilor sau a altor obiecte ce pot fi contaminate, dar şi deparazitarea animalelor de casă sunt măsuri necesare pentru combaterea ascaridiozei.

Teniile

Teniile sunt viermi plaţi, compuşi din mai multe segmente, ale căror larve pot infesta unele animale, cât şi omul. Cele mai cunoscute tenii sunt Taenia solium, Taenia saginata şi Taenia echinococus. Infectarea cu tenie are loc cel mai frecvent prin ingerarea cărnii (preparate termic insuficient) şi a apei infestate. După ce ajunge la maturitate, tenia se reproduce în interiorul organismului făcând posibilă reinfectarea. Dimensiunile sale pot fi impresionante, de ordinul a mai mulţi metri, iar teniile foarte lungi prezintă pericolul de a produce obstrucţie intestinală. Deşi, în general, în organismul parazitat se află o singură tenie, acest vierme poate supravieţui chiar si 15-20 de ani.

La adulţi, o parte din teniaze nu dau simptome foarte zgomotoase, însă la copii organismul se resimte: copilul este slăbit şi scade mult în greutate. Alte simptome ale parazitozei cu tenie sunt durerile abdominale, greata, vărsăturile, modificarea tranzitului intestinal, lipsa apetitului, durerile de cap, pruritul anal şi insomnia. Există şi cazuri grave când larvele de tenii migrează la creier sau în alte părţi ale corpului, generând probleme neurologice, cardiace sau oculare.

Diagnosticul se pune prin evidenţierea de segmente ale teniei în probele de scaun.

Prevenţia constă în evitarea consumului de carne necontrolată sanitar-veterinar, prepararea corespunzătoare a cărnii şi respectarea unei igiene stricte.

Tratarea parazitozelor intestinale

Înainte de instituirea oricărui tratament este important să se stabilească cu certitudine ce fel de parazit a invadat organismul copilului. În afara unor situaţii extreme, când se impune intervenţia chirurgicală, tratamentul este medicamentos şi relativ simplu – într-o singură doză. După tratament se va reface testarea pentru a primi certitudinea că micuţul a scăpat complet de paraziţi.

În funcţie de vârsta copilului şi recomandările medicului, tratamentul convenţional poate fi sprijinit (nu însă şi înlocuit) cu remedii complementare precum consumul de usturoi, seminţe de dovleac, afine, rodii, ananas, morcovi etc. Totodată, se recomandă administrarea unor suplimente alimentare care conţin probiotice, enzime digestive, vitamina C sau zinc.

Cea mai dificilă parte este evitarea reinfestării cu ouăle, larvele sau viermii care se elimină în urma tratamentului. De aceea, igiena corpului şi a mâinilor este foarte importantă. Lenjeria şi îmbrăcămintea copiilor infectaţi trebuie spălate bine şi cât mai des. De asemenea, se impune testarea şi tratarea şi celorlalţi membri ai familiei pentru a elimina paraziţii în mod eficient.

Cum trebuie protejaţi copiii de infestarea cu paraziţi

Cu toate că uneori este mai dificilă prevenirea contaminării cu anumiţi paraziţi (de exemplu, infestarea cu Giardia la grădiniţă sau la şcoală), în multe cazuri, viermii intestinali apar ca o consecinţă a unor obiceiuri greşite.

Pentru a-şi feri copiii de astfel de boli, părinţii trebuie să respecte câteva reguli simple:

• Să nu le dea copiilor să bea apă din surse necontrolate;
• Să evite scăldatul celor mici în ape ce prezintă risc de contaminare cu paraziţi;
• Să îi înveţe pe copiii să se spele cât mai des pe mâini, neaparat după folosirea toaletei şi înainte de masă;
• Să le taie unghiile scurt şi să aibă grijă de igiena lor corporală;
• Să nu îi lase să se joace în locuri cu gunoaie sau unde igienizarea mediului este necorespunzătoare;
• Să le ofere numai fructe şi legume spălate temeinic;
• Să le ofere carne şi preparate din carne bine preparate termic;
• Să le gătească în condiţii de igienă maximă.

Paraziţii intestinali sunt foarte răspândiţi în natură – pe sol, în apă, la animalele de consum sau la cele de companie, pe plante, fructe sau legume. De aceea, pericolul infestării este deosebit de mare, cu precădere în cazul copiilor mici.

Spălarea frecventă pe mâini, o igienă corporală şi alimentară minuţioasă, cât şi evitarea factorilor de risc sunt măsuri destul de la îndemână pe care părinţii le pot institui pentru a-i ţine departe de copiii lor pe aceşti paraziţi periculoşi.