Pantofiori veseli sunt un magazin online de încălțăminte pentru copii ce au adus pe piața românească trei branduri cunoscute pentru cei mici și de o calitate superioară, conștienți fiind că importanța alegerii unor modele de calitate este imperioasă.
Pentru că Pantofiori veseli au sărbătorit cinci ani de activitate, aceștia s-au gândit ca odată cu această ocazie specială să facă o mică introducere mămicilor despre cum pot alege o încălțăminte potrivită pentru copiii lor.
Atunci când este foarte mic, bebelușul poate purta ciorapi din bumbac sau lână, pe măsură ce acesta începe să facă primii pași însă se recomandă o încălțăminte cu talpă moale, adecvată mărimii corespunzătoare și călcâiului copilului.
În momentul în care copilul merge el trebuie să simtă sub talpă suprafața solului și să ruleze talpa pe sol.
Este indicat ca în interiorul casei acesta să meargă desculț pentru a învăța să meargă corect.
Țineți minte că o talpă a pantofului foarte tare îl va face pe acesta lipsit de siguranță în mers și fără stabilitate.
Laba piciorului unui bebeluș este formată din cartilaj care se transformă în oase abia la vârsta adolescenței.
O încălțăminte prost aleasă ar putea deforma sau vătăma piciorul delicat al unui copil în creștere.
Știu că te gândești că prețul unei încălțăminte de calitate ar putea fi unul crescut și copilul nu o va purta prea mult timp, însă pentru tine va trebui să primeze confortul și starea celui mic, neglijarea acestor lucruri conducând la crearea unor probleme de sănătate în viitor, precum afecțiuni ale picioarelor sau spatelui.
Pentru început trebuie să afli măsura piciorului copilului, îl poți așeza cu picioarele pe o hârtie, vei pune un semn la vârf și la călcâiul acestuia și măsori distanța dintre cele două. Este bine să măsori ambele picioare, existând posibilitatea ca mărimea acestora să fie puțin diferită.
Atunci când îi alegeți o pereche de încălțări aceasta trebuie să fie ușoară, flexibilă, să aibă o talpă ce nu alunecă, iar pielea din care este făcut pantoful să fie moale, este preferabil ca modelul de închidere să fie ajustabil.
Șosetele pe care le alegi trebuie să fie de asemenea de mărime potrivită, fii foarte atentă la lungimea unghiilor celui mic, de asemenea.
Încălțămintea copiilor trebuie să aibă forma piciorului, adică spațios în zona degetelor, să înconjoare zona gleznei și să aibă talpa plată.
Materialele din care sunt făcuți pantofii trebuie să fie naturale, se recomandă pielea, pânza sau bumbacul, evită pielea sintetică, acestea nelăsând pielea să respire și favorizând transpirația.
Nu contează dacă este vorba de prima, sau de a zecea pereche de pantofi, alegerea fiecărei perechi este la fel de importantă! Așadar, bucurați-vă împreună cu cei mici de noile modele marca Pantofiori veseli!