Atunci când un copil își anunță venirea pe lume, una dintre cele mai importante decizii pentru părinți este alegerea numelui. De multe ori, nehotărârea părinților este influențată de propunerile și chiar de presiunile care vin din partea părinților, socrilor, nașilor sau a prietenilor privind numele pe care ar trebui să îl poarte copilul. Partea bună a lucrurilor este că la noi în țară nu sunt restricții în privința numelui, așa cum se întâmplă în alte state.
De exemplu, în Germania sunt interzise numele neutre ca gen, numele de obiecte sau de produse care îl pot afecta pe copil și care pot duce la umilință. (De exemplu, sunt interzise nume ca Matti, Stompie, etc.).
În Portugalia, numele copiilor nu trebuie să fie prescurtate și, pe cât posibil, trebuie să fie nume tradiționale portugheze. Autoritățile din această țară au pus la dispoziția părinților liste de nume, în care se precizează care dintre ele sunt acceptate și care nu.
În Franța, birourile locale de înregistrare a persoanelor trebuie să anunțe instanța de judecată locală în cazul în care constată că numele unui copil contravine interesului acestuia. Autoritățile pot interzice, apoi, folosirea acestui nume.
Mulți specialiști susțin că numele fiecărei persoane îi înfluențează viitorul, fiind esențial pentru identitatea acesteia. Tocmai de aceea, părinții nu trebuie să se grăbească în ceea ce privește alegerea numelui, fiecare nume trebuie să se potrivească și să aibă semnificația cea mai potrivită pentru cel mic.
Care sunt cele mai utilizate nume de fete in 2017
Izabela – Se mai întâlnesc și variantele Isabella, Izabella sau Isabel. Numele derivă de la Elizabeth, un nume de origine ebraică și înseamnă „promisiunea lui Dumnezeu”. Acest nume este folosit în monarhii.
Ema – Este utilizat în multe țări, are mai multe semnificații. Pentru britanici și americani, simbolizează „harnică”. În țările latine, înseamă „cea care cuprinde totul, universală”. În statele nordice, acest nume înseamnă „vindecătoarea universului”.
Alesia – Se mai folosesc derivate Alessia sau Alexia, este un nume care provine de la „Alexandra” şi simbolizează protecţie. Unii lingvişti susţin că originea acestui nume este destul de veche, din vremea grecilor antici, având ca semnificaţie „ajutor”, ”persoană care crede în adevărul absolut”.
Ella – Semnificația acestui nume de fetiță diferă de la o zonă la alta a lumii. Este o formă prescurtată a numelor precum Elisabeta, Elena, Gabriela, Marinela sau Mihaela și are origine ebraică. Englezii și americanii folosesc numele ca o abreviere de la Eleanor sau Ellen și se referă la „zână frumoasă”. Germanii folosesc „Alia”, care semnifică „altul”. Numele este folosit și în statele cu limbă franceză, numele înseamnă „totul”.
Sofia – Are ca variante „Sophia” sau „Sophie”. Este un nume des întâlnit în ultimii ani, cu toate că este un nume vechi. A fost folosit în Anglia încă din secolul al XVII-lea. Lingviștii spun că acest cuvânt provine din greacă și înseamnă „înțelepciune”. A fost numele unei zeițe foarte înțelepte.
Aimee – Este un nume de origine franceză şi înseamnă „iubită”.
Iris – Este un nume de floare, dar în mitologia greacă se referă la întruchiparea curcubeului și la legătura dintre zei și oameni. Este un nume cu rădăcini în limba greacă, înseamnă „curcubeu” și era numele unei zeițe, întruchiparea curcubeului.
Timeea – Este un nume folosit mai ales în Ungaria. Numele a devenit popular după ce a fost folosit de scriitorul de origine maghiară Mor Jokai în romanul „Omul de aur”, pe care l-a publicat în anul 1872. Mulți lingviști au descoperit acest nume in limba greacă veche. Semnifică o persoană dulce, firavă.
Amina – Este un nume de origine ebraică şi a fost purtat de mama profetului Mahomed, cel care a fondat religia islamică. În ebraică, numele înseamnă „a te simţi în siguranţă”.
Printre cele mai folosite nume de băieți în 2017 au fost:
Patrick – Provine din limba latină și înseamnă „nobil” sau „om de neam mare”. Sfântul Patrick are o semnificație aparte pentru irlandezi, însă este sărbătorit și în România.
Matei – Semnificația acestui nume își are originea în ebraică și înseamnă „cadoul lui Dumnezeu”. Răspândirea acestui nume a avut loc în lumea creștină pornind de la Matei Evanghelistul (cunoscut ca Apostolul Matei), un scriitor bisericesc căruia îi este atribuită Evanghelia.
Filip – Numele apare mai întâi în cultura ortodoxă, fiind pomenit în Noul Testament. În epoca medievală a fost foarte întâlnit în multe țări din Europa, printre care Spania și Franța, dar și în Anglia. Are origine greacă, înseamnă „prietenul cailor”.
Nicolas – Este un derivat al numelui Nicolae. Provine din cuvantul grecesc „Nikolaos” și înseamnă „victoria oamenilor”. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinismului ortodox.
Tudor – Acest nume provine de la grecescul Theodoros (theos semnifică numele lui Dumnezeu). Mulți lingviști sunt de părere că acest nume are origine celtică, având semnificația „conducătorul poporului”
Eric –Este un nume care provine din limba germană veche și semnifică „conducător”, „războinic”. Este folosit în țările scandinavice, cu semnificația de „atotputernic”
Adam – Este un nume care există din vremuri foarte îndepărtate. În ebraică „Adhamah” înseamnă „sol, pământ.” În etimologia etiopiană, numele semnifică „un om frumos”, iar în arabă, numele înseamnă „sociabil”.
Atunci când un copil își anunță venirea pe lume, alegerea numelui nu ar trebui să devină o corvoadă. Este necesar ca părinții să se pună de acord în legătură cu alegerea numelui pe care îl va purta viitorul membru al familiei. De multe ori, deciziile luate în ultimul moment se dovedesc a fi neinspirate.