Nu contează vremea, ci hainele!

Luni este înorat, marți plouă, miercuri este ud și noroios, joi bate vântul, vineri este ceață și uite așa copiii ajung să stea câte 5 zile în casă. Cred că fiica mea, Noria, a stat cinci zile la rând în casă doar atunci când a avut otită.

Încă din primele zile ale sale pe această lume am dus-o în mijlocul naturii. În momentul în care am venit cu ea de la maternitate, adică în a treia zi de la naștere, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne oprim să-i arătăm lacul și păsările din parc.

După acest eveniment am ieșit cu ea afară aproape zilnic, pe orice fel de vreme.

Când ploua aveam husă la căruț și nu mă panicam. Apoi, când a crescut mai mare și a început să meargă, i-am achiziționat cizme de cauciuc, geacă de ploaie și salopetă impermeabilă. Stătea cu gura în sus să prindă picăturile de ploaie, lua toate bălțile la rând, sărea în ele și era cea mai fericită.

Îmi aduc aminte, odată când am ieșit cu ea afară după o ploaie s-a pus pe burtă într-o baltă mare, totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Am avut noroc că eram lângă ea și nu a apucat să se ude așa tare, asta pentru că avea ținuta adecvată.

Știam că dacă ies cu ea afară și găsește bălți o să sară în ele, pentru că iubea să facă acest lucru. Drept urmare, mai mereu voia să ieșim afară după ploaie, fix cu acest scop în minte.

Acest lucru a atras desigur, de-a lungul timpului tot felul de comentarii nesolicitate. Nu o să uit niciodată unul din aceste momente.

Noria se pusese în mjlocul unei bălți și se juca cu mâinile în apă. Eu eram la 2 metri de ea, așezat pe o bancă, bucurându-mă de fericirea ei.

Dintr-o dată o băbuță a venit lângă ea și a început să o certe, spunându-i să iasă din apă.

Noriei nu-i place să interacționeze cu oameni necunoscuți, și cum babette părea oricum cu capsa pusă, am intervenit: „Se joacă, doamnă”.

Conversația a continuat:

Băbuța: „Păi o să răcească copilul, se udă”.

Eu: „Stați liniștită doamnă, că nu se udă”, i-am răspuns eu, încercând să nu îmi pierd răbdarea.

Ea tot continua să îmi explice că nu e bine să o las în apă. Lucrurile nu s-au oprit aici, ce credeți.

Cucoana s-a apropiat de Noria și a apucat-o de mână să o ridice din apă. Noria a început să plângă, normal, așa că m-am dus repede și am îndepărtat-o pe doamnă, rugând-o să-și vadă de treaba ei.

Acest lucru spune multe atât despre tendința noastră de a da sfaturi nesolicitate; dar și despre modul în care ne raportăm noi, românii, la tot ceea ce înseamnă joacă, pe orice fel de vreme. Dacă afară bate vreun firicel de vânt, clar nu mai are rost să ieșim afară cu copiii.

Eu și partenera mea încercăm să ne împrietenim cu orice fel de vreme. Îi vorbim frumos copilului despre ploaie, frig, vânt, ninsoare. Nu ne dorim să îi inducem credința că doar o anumită vreme este cea adecvată pentru joacă și explorare în aer liber.

Când am fost cu Noria în Berlin, era toamnă târziu și a plouat foarte mult. Ieșeam cu ea afară, alături de copilul prietenilor noștri la care am stat. Am văzut acolo oameni foarte relaxați cu copiii, care îi transportau pe cei mici pe biciclete inclusiv când ploua, conta doar să fie bine echipați.

Tot atunci am văzut foarte multe grupuri de copii de grădiniță, care erau scoși afară. Toți explorau și se jucau de zor, fiind perfect echipați de ploaie. Această experiență nu a făcut decât să-mi dea mai mult curaj de a sta cu Noria cât mai mult afară, indiferent de vreme.

Concluzia este desigur că nu vremea de afară este de vină pentru lipsa timpului petrecut în natură, ci noi, fricile noastre, obișnuința. Hai să ne îmbrăcăm cu toții mai adecvat și să ieșim afară! Ne va prinde bine tuturor, copiilor și părinților!

La final vă recomandăm un articol despre cum îl îmbrăcăm pe bebe în sezonul rece. Click aici!

Image via Pexels/Victoria Borodinova