Naşterea naturală versus naşterea prin cezariană

Scopul suprem al oricărei naşteri este aducerea pe lume a unui bebeluş sănătos, în condiţii de siguranţă atât pentru mamă, cât şi pentru făt. Pentru a face acest lucru posibil, încă din cursul sarcinii, medicul ar trebui să stabilească un plan al naşterii, luând în considerare toate riscurile şi beneficiile, cât şi opţiunea viitoarei mămici.

De asemenea, gravida trebuie să ţină cont de argumentele medicale şi să fie pregătită psihologic pentru schimbarea, de urgenţă, a tipului stabilit de naştere, dacă medicul îi sugerează acest lucru ca măsură de siguranţă pentru ea şi bebeluş.

O femeie poate să nască în mai multe moduri: natural, fără vreo intervenţie medicamentoasă sau chirurgicală; natural cu anestezie epidurală şi cu sau fără epiziotomie; prin cezariană planificată sau de urgenţă.

NAŞTEREA NATURALĂ

Naşterea naturală constă în aducerea pe lume a bebeluşului pe cale vaginală, după o perioadă variabilă de travaliu.

În principiu, poate naşte natural orice femeie însărcinată, ajunsă la 38-40 de săptămâni de gestaţie, care nu prezintă afecţiuni sau complicaţii de natură să pună în pericol sănătatea şi viaţa sa ori a copilului din pântec. De asemenea, nu numai starea mamei contează la alegerea tipului de naştere, ci şi a fătului, inclusiv modul în care acesta va fi poziţionat în timpul travaliului şi va suporta efortul travaliului.

Cum decurge naşterea naturală

Partea cea mai dificilă a naşterii naturale este, evident, travaliul. Acesta poate fi precedat de simptome precum eliminarea dopului de mucus care sigilează colul uterin, scurgere vaginală cu firişoare de sânge, dureri de tipul celor premenstruale. Cele mai clare semne ale travaliului sunt însă ruperea membranelor („ruperea apei”) şi instalarea contracţiilor dureroase şi regulate la intervale tot mai scurte.

Contracţiile din travaliu duc la scurtarea colului uterin şi la deschiderea acestuia, denumită şi dilataţie.Totodată, contracţiile uterine favorizează intrarea copilului pe calea naşterii şi expulzarea sa prin vagin. Această etapă a naşterii presupune un efort deosebit din partea organismului femeii şi a fătului. Dilataţia cervixului trebuie să ajungă la un diametru de circa 10 cm, acest parametru fiind folosit pentru a măsura progresia travaliului.

Când deschiderea colului atinge dimensiunea optimă, viitoarea mămică trece în sala de naşteri. Aici ea este îndrumată de personalul medical (medici, asistente, moaşe) pentru ca naşterea copilului să se producă în cele mai bune condiţii. Chiar dacă naşte pe cale naturală, gravida poate apela la unele intervenţii ajutătoare, în situaţia în care naşterea este dificilă (travaliul are o durată mare, durerile sunt foarte intense, bebeluşul are o greutate de peste 4 kg, starea de epuizare profundă a mamei etc). Astfel, există posibilitatea anesteziei epidurale (pentru ameliorarea durerilor din travaliu), cât şi a epiziotomiei (efecturea unei mici tăieturi în zona dintre vagin si anus, numita perineu, pentru ca fătul să iasă mai uşor).

După naştere, copilul este preluat de către neonatolog. Pentru mamă, naşterea se încheie cu delivrenţa – eliminarea placentei şi a anexelor fetale. Şi, după caz, cu epiziorafia – suturarea ţesuturilor care au fost incizate înainte de expulzia fatului.

Naşterea acasă

Unele femei îşi pot dori să nască în confortul propriei case, înconjurate de familie şi de prieteni. Aceasta nu este totuşi o opţiune pentru orice femeie sau pentru orice tip de sarcină. Este crucial ca gravida să fie sanătoasă, sarcina să fie una cu risc scăzut, iar bebeluşul să nu aibă nici un fel de probleme. Chiar şi în aceste condiţii, complicaţiile nu sunt excluse, iar timpul petrecut până la cea mai apropiată unitate medicală poate face diferenţa între viaţă şi moarte, atât pentru mamă, cât şi pentru făt.

În România, naşterea acasă este un subiect controversat, deşi existând o piaţă neagră a moaşelor care practică acest tip de intervenţie. În lipsa unei legislaţii mai riguroase şi adaptate la realitate, naşterile clandestine expun mama şi copilul ei la riscuri ce nu compensează nici pe departe avantajele naşterii la domiciliu.

Avantajele naşterii naturale

Pentru mamă:

• Proaspăta mămică îşi poate ţine imediat copilul în braţe;
• Recuperarea se face, de obicei, mai uşor si mai repede;
• Durerile şi sângerarea postpartum sunt mai reduse decât după cezariană;
• Se evită riscul de complicaţii postchirurgicale şi post anestezice;
• Uterul femeii nu este afectat ca în cazul cezarienei, când se efectuează tăierea şi sutura sa;
• Ridicarea din pat este posibilă după câteva ore, iar alimentaţia se poate relua chiar după naştere, fără mari restricţii;
• Declanşarea lactaţiei este mai rapidă;

Pentru copil:

• Se va putea bucura de căldura şi îngrijirea mamei în scurt timp după naştere;
• Prezintă risc mai mic de a suferi de anumite probleme respiratorii, precum tahipneea tranzitorie a nou-născutului (din cauza acumulariii de lichid în plămâni) sau hipertensiunea pulmonară persistentă;
• Este mai puţin expus unor afecţiuni ca astm, alergii alimentare, intoleranţă la lactoză, datorită contactului cu bacteriile bune din canalul naşterii.

Dezavantaje

Printre dezavantajele pentru mamă se numără:

• Trecerea prin durerile travaliului care uneori poate fi lung şi dureros;
• Riscul de rupere a perineului – lezarea acestei zone produce temporar dureri şi pierderi de urină la efort (strănut, tuse etc.);
• Disconfortul aferent epiziotomiei, care va face dificilă o vreme poziţia în şezut;
• În cazuri foarte rare, pot interveni leziuni sau complicaţii majore: dislocarea sau fracturarea osului coccigian, inversiune a uterului, hemoragie masivă etc.;

Pentru copil:

• În situaţia unui travaliu lung şi dificil, a unei greutăţi mari a copilului şi a intervenţiilor cu forcepsul sau cu alte mijloace de extracţie a copilului, există risc de traume mai mult sau mai puţin grave: leziuni, vânătăi, umflături şi chiar fracturi ale unor oase;
• Este posibil, de asemenea, ca bebeluşul să nu mai primească suficient oxigen, dacă există o compresie a cordului sau alte probleme în timpul travaliului și naşterii (lipsa acută de oxigen poate produce sechele ireversibile);

NAŞTEREA PRIN CEZARIANĂ

Operaţia de cezariană este naşterea pe cale chirurgicală a unui copil prin efectuarea câte unei incizii la nivelul abdomenului şi a uterului mamei.

Cezariana poate fi planificată din timp atunci când există complicaţii ale sarcinii sau la cererea gravidei. Mai ales la primul copil, unele femei nu se simt apte să facă faţă travaliului şi posibilelor dificultăţi ale naşterii vaginale. Alte viitoare mămici îşi doresc pur şi simplu o naştere programată, dar aceste cazuri sunt mai puţine decât se crede. Frecvent, decizia de practicare a unei operaţii cezariene se ia în timpul travaliului şi se impune din motive strict medicale.

Ce presupune cezariana

Operaţia de cezariană se face cel mai adesea sub anestezie locală (este recomandată rahianestezia) care amorţeşte jumătatea inferioară a corpului. După primirea dozei de anestezic se montează un cateter uretral pentru a drena urina şi o perfuzie intravenoasă pentru eventualitatea administrării de urgenţă a unor medicamente.

Medicul face o incizie orizontală în zona de deasupra osului pubian ( „incizia bikini”) şi alta în partea inferioara a uterului. Bebeluşul este scos imediat (în circa 5 minute de la prima incizie) şi preluat de personalul medical pentru îngrijire şi evaluare. Pentru mamă, urmează îndepărtarea placentei, sutura uterului şi sutura plăgii operatorii. Întreaga operaţie durează circa 30-40 minute.

Pe măsură ce efectul anesteziei locale se diminuează sunt resimţite dureri destul de mari în zona abdomeniului. Acestea sunt ameliorate prin administrarea de calmante. Sonda urinară este îndepărtată în aproximativ 24 de ore.

Când este indicată cezariana

Cezariana poate fi o cale mai sigură de a naşte:

• când travaliul nu progresează corespunzător din diverse cauze: colul uterin nu se dilată suficient, copilul este prea mare pentru a trece prin canalul de naştere sau se află într-o poziţie anormală;
• în situația în care au intervenit modificări în starea copilului: acesta nu primeşte suficient oxigen şi/sau au apărut modificări ale bătailor cordului fetal;
• în sarcina gemelară sau multiplă;
• în situația unor probleme ale placentei: placenta abruption (desprinderea placentei de peretele uterin înainte de naştere) sau placenta previa (placenta acoperă colul uterin);
• când există probleme la nivelul cordonului ombilical;
• în cazul unor probleme de sănătate ale mamei, de exemplu: afecţiuni cardiace, hipertensiune arterială, o infecţie de tipul herpesului genital sau HIV-ului, hernie de disc, miopie extremă cu alte leziuni asociate, bazin traumatic şi altele;
• atunci când există probleme de sănătate ale copilului, cum ar fi malformaţiile congenitale.

Avantaje

Cezariana nu are avantaje notabile dacă mama şi copilul îndeplinesc toate condiţiile pentru o naştere naturală. Totuşi, pot fi considerate ca beneficii:

Pentru mamă:

• Femeia nu trebuie să treacă prin durerile şi efortul travaliului;
• Perineul rămâne intact şi mama nu se confruntă cu problemele generate de leziunile din timpul naşterii.

Pentru copil:

• Bebeluşul este scos în câteva minute din uterul mamei şi primeşte rapid îngrijiri;
• Nu riscă leziuni sau intrarea în suferinţă fetală în timpul travaliului;

Dezavantaje

Pentru mamă:

• Durerile resimţite după naşterea prin cazariană sunt mari, fiind nevoie de analgezice;
• Cantitatea de sânge pierdută este aproape dublă faţă de naşterea naturală;
• Femeia suportă două incizii (una pe peretele abdominal şi alta pe uter);
• Risc crescut de infecţii şi complicaţii postchirurgicale, portanestezie;
• Femeia se va reface mai greu şi va întâmpina dificultăţi în îngrijirea bebeluşului;
• Declanşarea lactaţiei poate fi întârziată;
• Imediat după cezariană se pot consuma doar lichide, iar dieta următoarelor zile este mai restrictivă;
• Naşterea prin cezariană creşte probabilitatea ca şi următoarele naşteri să aibă loc tot pe această cale; în plus, la sarcinile viitoare există risc crescut de complicaţii (ruptură uterină, inserare anormală a placentei), mai ales dacă sarcina se instalează la mai puţin de un an şi jumătate de la cezariană.

Pentru copil:

• Bebeluşul nu este complet pregătit pentru mediul extrauterin;
• Este expus unor afecţiuni respiratorii temporare (tahipnee tranzitorie a nou-născutului sau hipertensiune pulmonară persistentă) sau de durată: astm, alergii alimentare, intoleranţă la lactoză;
• Prezintă pericol mai mare de mortalitate infantilă.

Nu există deci un tip de naştere ideal, care să fie valabil în cazul oricărei femei însărcinate. Este important ca ambele persoane implicate în procesul naşterii, adică viitoarea mamă şi medicul, să ia parte la această decizie. Opţiunea femeii însărcinate contează foarte mult, însă cea care ar trebui să facă diferenţa este recomandarea medicului. Acesta are datoria de a-i oferi gravidei toate informaţiile care o pot ajuta să aleagă înţelept tipul naşterii, astfel încât întâlnirea cu bebeluşul să fie conform aşteptărilor.

Naştere uşoară!