Moduri de a crește un copil feminist
Societatea noastră se schimbă, implicit și modul în care ne creștem copii și educația primită de acestea.
Putem observa cum oamenii încep să depășească stereotipurile de gen și ușor ușor nu mai folosim sintagme precum: „băieții sunt băieți și fetele fete”, pentru că fiecare dintre noi are dreptul de a fi oricine își dorește fără a se încadra într-o tipologie anume.
Ce înseamnă un copil feminist? Un copil care poate face tot ceea ce își dorește fără a ține cont de normele impuse de societate, el va deveni un adult responsabil și fericit pentru că are posibilitatea de a fi el însuși. Există femei interesate de mașini, bărbați asistente, nu există culori de băieți și culori de fete și trebuie să încercăm să ieșim în sfârșit din cutiile în care suntem puși.
1. Permite-i copilului tău să se joace cu orice jucărie își dorește.
Fetele pot adora mașinile de jucărie, iar unii băieți pot avea păpuși, iar acest lucru nu înseamnă nimic.
2. Învață-l pe cel mic că-și poate exprima emoțiile în orice fel.
Și băieții plâng câteodată, iar acest lucru este perfect normal, nu înseamnă nici că ești slab, nici mai feminin.
3. Învață-l că el este stăpânul propriului său corp!
Astfel dacă un apropiat dorește să-l îmbrățișeze ca semn de afecțiune dacă copilului nu-i face plăcere acest lucru, este liber să refuze acest lucru.
Nu-l încuraja să accepte pupăturile bunicii, dacă lui nu-i surâde.
4. Încurajează-l să aibă modele de orice fel.
Oprah Winfrey, Ricky Martin, Barack Obama, oricine va fi idolul său în viață, cel mic are dreptul să aleagă pe cine își dorește să admire, indiferent de rasă, sex, preferințe de orice fel.
5. Încurajează prieteniile copilului cu sexul opus!
Copilul va învăța astfel importanța relațiilor platonice și că se pot lega adevărate amiciții între persoane de sex opus, nu trebuie neapărat să existe o atracție între aceștia.
6. Evită să mai folosești comparații precum „alergi ca o fată” sau „poartă-te ca un băiat”
Fetele și băieții sunt minunați, și doar renunțând la stereotipurile de gen putem crește niște copii fericiți.
7. Învață-l ce înseamnă responsabilitatea, indiferent de gen
Fată sau băiat, orice copil trebuie să învețe să aibă grijă de el însuși.
Și băieții pot găti, iar fetele își pot repara mașina.
7. Complimentează-i capacitățile, nu frumusețea
Adeseori fetelor li se spune că sunt frumoase, nimeni nu neagă acest lucru.
Cum ar fi însă dacă le-am spune cât de capabile au fost într-o anumită situație?
Acest lucru le-ar crește încrederea în ele și ar învăța că este important să nu se bazeze numai pe aspectul lor fizic.
8. Învață-l să-și accepte corpul
Îl vei feri astfel de frustrări și complexe, atât de frecvente în rândul copiilor, în această lume bombardată de idealuri de neatins ale frumuseții.