Revista Margot

Masajul bebelușului – un ritual vindecător

sursa foto: Pinterest

Masajul este o artă vindecătoare, practicată și transmisă din generație în generație, de care se bucură toate culturile pamântului din timpuri ancestrale până în ziua de astăzi.

Masajul bebelușului și al sugarului reprezintă o modalitate benefică și foarte plăcută de a interacționa cu nou-născuții și de a le influența pozitiv dezvoltarea pe plan fizic, emoțional și cognitiv.

Indiferent de zona geografică și culturală, masajul bebelușului este un obicei practicat de populații întregi chiar dacă raportarea la scopul, mijloacele și rezultatele benefice ale acestei practici poate varia interpretabil din punct de vedere cultural, social și medical.

În unele părți ale lumii se valorifică mai mult aspectul de conectare afectivă dintre părinte și bebeluș prin atingerea plină de dragoste,iar în altele, beneficiile sunt strict legate de alinarea diferitelor manifestări fiziologice specifice perioadei de dezvoltare cum sunt crizele de colică sau diareea.

Unele culturi aplică tehnici de reechilibrare energetică și spirituală, iar altele uleiuri tămăduitoare și plante medicinale; în timp ce alți părinți și terapeuți din Occident se concentrează mai mult pe gimnastică și intervenții de mobilizarea corpului fizic. Oricare ar fi abordarea celui care oferă masajul, bebelușul se va bucura de aceleași beneficii, cu condiția ca regula de bază să fie dragostea necondiționată și dedicarea totală a intenției de binefacere.

Atât studiile clinice și cercetările științifice, cât și experiența populară au demonstrat efectele de relaxare ale masajului la bebeluși, observându-se indubitabil o îmbunătățire a somnului, o stabilizare a stărilor afective și a manifestărilor comportamentale și o reducere a nivelului de hormoni ai stresului.

Dragostea, elementul esențial al masajului unui bebeluș, sursa foto: Pinterest

Masajul are efecte antialgice și eliberatoare, imediat vizibile în cazul acumulării gazelor în stomac, a colicilor, constipației, crampelor, durerilor de creștere și tensiunilor musculare sau discomfortului provocat de creșterea dinților.

Prin interacțiunea cu copilul din timpul masajului apare oportunitatea dezvoltării unei legături afective și a unui atașament sănătos și benefic, a stimulării comunicării verbale și non-verbale; de asemenea, această interacțiune permite creearea „spațiului” propice pentru hrănirea sentimentelor de încredere, iubire, respect și apreciere a propriei valori.

Din punct de vedere medical stimularea prin intermediul masajului are efecte benefice asupra:

• sistemului circulator şi digestiv prin îmbunătățirea circulației sangvine și limfatice.

• sistemului musculo-scheletal, favorizând o dezvoltare optimă a corpului fizic.

• sistemului nervos prin activarea şi stimularea nervilor având un efect calmant dar în acelaşi timp îmbunătăţind şi funcţionarea organelor interne.

Printr-o practică regulată, părinţii vor fi bucuroşi să observe o ameliorare sau chiar dispariţia completă a celor mai frecvente afecţiuni acute sau cronice specifice acestei perioade de dezvoltare. Eliminarea acestor probleme va rezulta într-o stare de bine şi sănătate optimă, iar bebeluşii se vor putea bucura de o reducere a hormonilor de stres, fiind mai calmi şi fiind capabili să se calmeze singuri. Calitatea somnului se va îmbunătăţi, flexibilitatea şi tonusul muscular vor creşte, iar obiceiurile comportamentale se vor regla de la sine.

Masajul reprezintă de asemenea cea mai la îndemână modalitate de a stabili o relație interpersonală de legătură, de uniune. Creearea legăturii prin construirea unui atașament sănătos între părinți și copii este caracterizată de dezvoltarea unor emoții de bază cum sunt afecțiunea și încrederea. Această legătură de uniune dintre părinți și copil reprezintă fundamentul unei dezvoltări cognitiv-afective sănătoase.

Uneori aceasta riscă să apară cu întârziere în cazul în care, mai ales mama a avut complicații la naștere, se reface după o intevenție de cezariană sau dacă aceasta nu a beneficiat de suficient sprijin medical și psihologic după naștere și poate suferi o depresie postnatală. Masajul oferă oportunitatea de a aplica toate elementele de bază necesare dezvoltării acestei legături: stimularea senzorială tactilă, contactul vizual prelungit, comunicarea verbală și non-verbală; și este un beneficiu pentru ambele părți susținând dezvoltarea armonioasă a bebelușului și refacerea mamei după sarcină și procesul de naștere.

Însă această stabilire a legăturii este o relație care nu se dezvoltă numai între mamă și bebeluș, ea este la fel de importantă și pentru figura paternă, iar tații se pot bucura de beneficiile ei la fel de mult. Adesea tații se pot simți oarecum inutili în sprijinirea și reconfortarea bebelușului lor, iar masajul le oferă această șansă de a stabili și ei această legătură de uniune și de a contribui la starea de bine a tuturor celor implicați în creșterea bebelușului.

Masajul înseamnă mai mult decât relaxarea și calmarea bebelușului, transcede beneficiile mai sus amintite, oricare ar fi clasificarea și perspectiva cu care rezonează fiecare. El se poate transforma într-un ritual magic, într-o practică de deconectare și desprindere de griji și tumultul cotidian și într-o oportunitate de perpetuă „reîndrăgostire”, care va hrăni relația dintre părinți și nou-născuți cu iubirea necondiționată și atingerea vindecătoare de care avem cu toții nevoie. Faceți ca acest ritual să cultive în fiecare zi îmbunătățirea calității vieții voastre.

Într-un viitor articol voi împărtăși câteva tehnici de bază de masaj pentru proaspeții părinți și care sunt ingredientele care transformă un „simplu” masaj într-o experiență specială și o trăire minunată.