Mame peste hotare

Mame românce de peste hotare: Suedia

Mame românce de peste hotare: Suedia - RevistaMargot.ro

Seria Mame românce peste hotare continuă. În cadrul acestui articol am intervievat-o pe Anca, care în urmă cu cinci ani s-a mutat în Suedia, împreună cu fiul său Victor, ce pe atunci avea 15 ani, după ce o lungă perioadă de timp locuiseră în Italia.

Revista Margot: Când a avut loc mutarea și care au fost circumstanțele?

Anca: Am venit în Suedia după 10 ani de Italia.

Situația economică începuse să se înrăutățească în Italia, iar faptul că locuiam într-o zonă de munte, a făcut ca găsirea unui loc de muncă să devină o misiune imposibilă.

Am decis să mergem în Suedia la sfatul cumnatului meu, care era deja stabilit aici de doi ani și era foarte mulțumit.

Revista Margot: Cum v-ați acomodat și cum s-au integrat cei mici în sistemul educațional?

Anca: Eu mi-am găsit destul de repede de lucru.

Băiatul meu cel mic, care avea 15 ani la vremea respectivă, nu a avut obstacole în a se integra. Știind engleza foarte bine, i-a fost ușor să învețe suedeza în doi ani.

Totuși, a ales un model de liceu cu predare în limba engleză, recunoscut internațional.

Așa că integrarea a avut loc, însă nu în mijlocul suedezilor, să spunem.

A fost înconjurat de elevi internaționali. Nu s-a simțit singur, în sensul că toți se simțeau provocați într-un fel sau altul.

Mame românce de peste hotare: Suedia - RevistaMargot.ro

Școala primară suedeză are rolul de a-i crește pe cei mici împreună și a-i învăța să se joace unii cu alții, dar și valori precum toleranța sau aprecierea față de persoanele din jurul lor. sursa foto: Sweden.se

Revista Margot: Poți să faci o descriere a sistemului de învățământ din această țară? Care sunt diferențele între acesta și sistemul școlar românesc? (sistem de notare – formalități – organizare – taxe școlare – numărul materiilor – structura –discipline – activități opționale)

Anca: În Suedia nu există teme pentru acasă, programul de școală este 8-14, cu pauză de masă.

Elevii înscriși în sistemul școlar suedez nu au taxe școlare.

Școlile au profesori speciali pentru a-i ajuta pe non-suedezi să se integreze. În măsura în care sunt suficienți elevi de acest gen și în funcție de cererile și nevoile acestora, desigur.

Adică de exemplu, dacă există mai mulți thailandezi, vor avea și un profesor thailandez, pentru a-i ajuta să se integreze. Se creează totuși niște fricțiuni din cauza acestei diferențieri. E foarte ușor, mai ales pe perioada adolescenței, să ia naștere ideea de „noi versus ceilalți”.

Ca sistem de notare, primesc calificative, de la A la F.

Partea interesantă este că au materii de bază și își pot alege 4 pe care le pot studia în regim intensiv.

Materiile pe care fiul meu și le-a ales să le studieze intensiv au fost psihologie, engleză, biologie și chimie, dar a renunțat la ultima pentru că simțea că nu mai poate face față. A putut renunța fără ca vreunul dintre profesori să se simtă jignit sau să i se strice media generală. În cadrul sistemului de învățământ suedez nu se dorește ca elevii să se înhame la mai mult decât pot duce.

Mame românce de peste hotare: Suedia - RevistaMargot.ro

Activități distractive, într-o sală de clasă din Suedia, sursa foto: American Progress

Revista Margot: Care este modul de lucru și cum se desfășoară comunicarea dintre elevi și profesori. Cum decurge comunicare dintre părinte și profesor?

Anca: Elevii sunt prieteni la cataramă cu profesorii.

Ei au întâlniri cu profesorii în care discută ce dificultăți au și cum pot fi ajutați.

Rareori există discuții la acre participă și părinții. Elevii sunt responsabilizați încă de mici. De aceea nici nu există incidente violente în școli.

Revista Margot: Care este diferența între școlile de stat și cele private?

Anca: Nu există școli private. Este un sistem diferit. Se numesc școli independente și sunt finanțate de municipalitate, în funcție de numărul de elevi înscriși. Așa că nu se percep elevilor taxe de școlarizare, dar școlile acceptă și donații private.

Click pe numărul 2 al paginii pentru a vedea continuarea articolului

1 2
Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.