Revista Margot

Logoped: Cum dezvoltăm motricitatea fină a copiilor mici

Foto via Pixabay/FeeLoona

Motricitatea fină sau motricitatea manuală cuprinde ansamblul unor mișcări care solicită mare precizie din partea copilului și include câteva mișcări importante: de orientare, de apucare sau de prindere, de manipulare.

Fiecare copil este unic în dezvoltarea sa motorie, astfel, după practica de specialitate în acest domeniu, se poate observa că, cu cât copilul va fi stimulat să lucreze musculatura caracteristică articulației pumnului, cu atât acesta va deveni mai îndemânatic și va avea un control mai mare asupra mișcărilor fine cu gradul de dificultate adaptat vârstei.

În jurul vârstei de 1 an și jumătate spre 2 ani este de dorit a se începe dezvoltarea motricității fine. Lucrând motricitatea fină vom stimula limbajul indirect și acest lucru se datorează faptului că lobul frontal stâng este responabil de motricitate,dar și de limbaj.

Mai jos vă voi prezenta câteva exerciții ce conduc către o bună motricitate fină:

• Copilul are voie să prindă/apuce obiecte.

•Să apese pe butoane.

•Să înfigă pioneze de tip ciupercuțe pe planșe speciale.

•Să potrivească piese pe un șnur.

•Activități zilnice uzuale (deschide/închide nasturi, manevrarea tacamurilor, legarea/înnodarea șireturilor, închide/deschide fermoarul sau dopul unei sticle – Acțiunea de înșurubare și deșurubare).

•Să construiască cuburi sau să realizeze diverse puzzle-uri.

•Să potrivească puzzle-uri incastre din lemn.

•Activități de tăiere, rupere, mototolire, pliere, rulare a hârtiei sau a șervețelului.

•Să realizeze ștampile pe hârtie.

•Să modeleze plastelina (frământare, rulare, modelare).

•Culesul florilor/fructelor.

•Răsforirea unei cărți pagină cu pagină.

•Cântatul la unele instrumente (pian, orgă, chitară).

•Să pună forme din spumă pe o sfoară sau să introducă banuti într-o pușculiță

•Să coloreze cu ajutorul creioanelor colorate.

•Să picteze cu degețelele.

•Să introducă bețe din lemn într-o sticlă.

•Să dezeneze cu creta.

•Să așeze pomponuri într-un pahar, cu ajutorul pensetei.

•Să realizeze puzzle-uri de 2-3 piese.

•Să sorteze diferite semințe.

•Să picteze cu bețișoare de urechi.

•Să construiască cu nisip kinetic.

•Să rupă salata, pătrunjel, mărar,leuștean.

•Să curețe mandarinele.

•Să picteze pe oglindă sau sticlă.

•Să prindă hârtiuțe cu cleștii de rufe.

 

Despre autorul acestui articol:

Andreea Năstase este psiholog logoped cu drept de liberă practică în psihologie clinică, psihopedagogie specială şi psihoterapie cognitiv comportamentală, având o experienţă de 10 ani în domeniul educaţiei ce au rezultat în competenţă desăvârşită în stimularea, dezvoltarea şi corectarea limbajului verbal şi non-verbal.

Aceasta susţine diferite ateliere de dezvoltare personală pentru copii, ateliere de dicţie pentru copii, prezentări şi cursuri în domeniul psihologiei şi logopediei.

Iubeşte extrem de mult să lucreze cu copiii, sa se joace şi să intre în lumea lor, având o mare satisfacţie când aceştia înregistrează progrese şi rezultate pozitive în terapia logopedică şi intervenţia psihologică.

„Nu cred că mi s-ar fi potrivit altă meserie decat cea pe care o am astăzi!
Mă regăsesc în totalitate în următorul enunţ: Singurul mod de a realiza lucruri extraordinare este să iubeşti ceea ce faci!”

Foto via Pixabay/FeeLoona