Sarcina, indiferent cât ar fi de grea, este una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei. Sunt 40 de săptămâni de griji, emoții, frici, bucurie, planuri și întrebări. Dar uneori, se întâmplă ca această frumoasă călătorie în doi se se încheie mai devreme decât te aștepți. Unii bebeluși sunt mai grăbiți și se nasc prematur. La ce trebuie să te aștepti dacă naști înainte de termen?
Am trăit această experiență și nu mi-a fost deloc ușor. Așteptam cu nerăbdare momentul întâlnirii cu puiul meu, însă mi-aș fi dorit ca acestă zi să vină în preajma termenului anunțat de medic, cât mai aproape de împlinirea celor 40 de săptămâni. În momentul în care îți dai seama că vei naște prematur, fericitul și mult așteptatul eveniment se transformă – ușor-ușor într-o serie de reacții confuze, de teamă, panică și emoții negative: Totul va fi în regulă? De ce nasc mai devreme? Oare vom trece cu bine peste acest moment?
Ce trebuie să facem?
În momentul în care am realizat că fetița mea se naște mai devreme decât trebuia, am încercat să mă înarmez cu răbdare, înțelegere și încredere că totul va fi bine. Este foarte greu să găsești un echilibru emoțional, pentru că își fac simțită prezența sentimente precum neputința, teama, confuzia sau vulnerabilitatea.
Din fericire, bebelușul meu și-a revenit complet într-o perioadă scurtă de timp, însă în situațiile mai dificile, psihologii spun că sunt necesare câteva recomandări pentru a depăși această traumă:
Gândirea pozitivă
Dincolo de grijile și frământările firești pentru o mamă, orice femeie care naște prematur ar trebui să gândească – pe cât posibil – pozitiv.
Sunt numeroase cazuri de bebeluși născuți prematur care au reușit să treacă peste momentele critice, să supraviețuiască și să se dezvolte normal.
Încrederea în medici
Medicii ar trebui să o țină pe mamă la curent cu starea bebelușului.
Mama trece prin anumite stări critice, extrem de grele, de aceea este nevoie să fie abordată cu mare delicatețe.
De cele mai multe ori părinţii nu ştiu la ce să se aştepte în asemenea situaţii.
Spitalizarea îndelungată este o experienţă chinuitoare care afectează emoțional întreaga familie.
Documenți-vă corectă și complet cu privire la dotările maternității unde veți naște
Un bebeluș născut prematur are șanse mai mari de supraviețuire dacă vine pe lume la o maternitate dotată cu echipamente corespunzătoare (incubatoare performante și personal specializat).
Tocmai de aceea, înainte de a alege maternitatea la care vreți să nașteți, ar trebui să vă interesați dacă aceasta este capabilă să îngrijească un bebeluș născut înainte de termen.
Consiliere psihologică pentru mamă
Orice femeie care naște prematur traversează o perioadă dificilă iar prezența unui psiholog este recomandată, pentru că o ajută să depășească această perioadă.
De asemenea, familia trebuie să fie implicată în susţinerea mamei, care are nevoie de suport emoțional mai mult decât oricând.
Atenție: nașterea unui copil prematur favorizează apariția depresiei postpartum.
Statisticile spun că una din șapte femei suferă de depresie, imediat după naștere. În aceste cazuri, ajutorul specializat este esențial.
De ce apare nașterea prematură?
Naşterea prematură ar trebui prevenită. Tocmai de accea. când medicul are suspiciuni în legătură cu sarcina și ia în calcul nașterea prematură, trebuie să evităm factorii de risc.
Cauzele nașterii premature sunt diferite, doar medicul ginecolog își poate da seama exact ce anume a declanșat nașterea înainte de termen.
Potrivit statisticilor, 1,95% din naşterile premature au drept cauză infecţiile mamei, restul de 5% presupun o serie de patologii materne (hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate, boli cronice renale, pulmonare).
Vârsta mamei poate influența de asemenea nașterea prematură. Mamele minore sau cele peste 40 de ani sunt două categorii care prezintă un risc crescut de naștere prematură.
Ce spun studiile?
Potrivit statisticilor, în întreaga lume, unul din zece bebeluși se naste prematur.
La noi în țară, la fiecare jumătate de oră, se naște un copil prematur.
În 2009, în Statele Unite ale Americii, mortalitatea în rândul prematurilor a fost de 35%.
Din păcate, cifrele din România sunt îngrijorătoare. Țara noastră deține primul loc în Uniunea Europeană, având una dintre cele mai mari rate de mortalitatea infantilă: 8,8 la 1000 de nou-născuți în 2014, față de media Uniunii Europene care este de 3,7 la mie – potrivit organizației Salvati Copiii.
În România, unul din 10 copii se naște prematur și are nevoie de îngrijire specială încă din prima oră de viață.
Îngrijirea unui copil prematur este extrem de costisitoare, statisticile la nivel european indicând un cost de aproxmativ 1.000 de euro/zi pentru salvarea acestora.