Învață-l pe cel mic matematică la supermarket!
Matematica poate fi o materie care ridică probleme celor mici. Deseori, pe măsură ce materia devine mai complexă, copiii capătă aversiune față de ea. Începe perioada lui „Dar la ce-mi folosește mie să știu tabla înmulțirii?” Ei bine, aplicând pașii de mai jos, matematica va părea mai folositoare în ochii celui mic și chiar distractivă. Învață-l pe cel mic matematică la supermarket!
Porniți de la o rețetă pe care și-o dorește să o faci
Poate fi o prăjitură aleasă de el. Notează ingredientele și roagă-l să te ajute la cumpărături. Dacă are impresia că o face pentru tine, neștiind că o faceți pentru o lecție de mate, va fi mai cooperant.
Stabilește un buget și explică-i că alimentele cumpărate nu trebuie să depășească suma respectivă.
Ajungând la raionul de unde luați primul ingredient, consultați-vă ce produs alegeți având în minte bugetul.
Încercați să respectați cantitățile și observați diferența de preț în raport cu cantitățile. Pe măsură ce adăugați produse în coș, nu uitați să adunați la calcul prețul acestora.
Nu insista să compari toate opțiunile de pe raft, căci îl vei plictisi.
Evită de asemenea să verifici în detaliu etichetele produselor de această dată.
Lasă lecția mâncatului fără aditivi pentru altă sesiune de cumpărături, pentru a nu zăpăci copilul cu prea multe noutăți deodată.
Acolo unde este posibil, lasă-l pe el să cântărească fructele sau orice alte ingrediente vărsate.
Implicându-l și fizic pe copil, vei avea parte de o reacție mai bună din partea lui. Cântarul este un instrument foarte bun cu ajutorul căruia poate verifica în mod concret calculele făcute. Dacă de exemplu, un kilogram de portocale este 5 lei, roagă-l să calculeze cât ar costa o jumătate de kilogram. Verificați cu ajutorul cântarului. S-ar putea să fie atât de fascinat de cum funcționează aparatul, încât o să-ți spună că vrea să se facă vânzător.
Sau că nu are sens să mai calculeze, pentru că se descurcă de minune cântarul.
Nici o lecție nu vine singură!
Dacă experimentul la supermarket îl obosește prea tare, nu insista să îl repetați. Riști să îl îndepărtezi mai mult de ceea ce ți-ai fi dorit să-l apropii.
Încurajează-l și complimentează-l pentru răbdare.
Și nu uita să-i mulțumești că te-a ajutat.
Criticile nu-și au rostul, chiar dacă face greșeli de calcul pe parcursul experimentului. Nu uita că scopul acestei incursiuni este acela de a-i arăta utilitatea și aplicabilitatea matematicii în viața obișnuită.
Distracție plăcută la cumpărături!
sursa foto: Toyokazu