Interviu cu instructorul de înot Vlad A. Prioteasa – Teama de apă

Se apropie vara și ne zboară gândul la tolăneală pe plajă și bălăceală cu familia. Ce ne facem însă când cel mic nu se înțelege prea bine cu apa?

L-am întrebat pe Vlad A. Prioteasa, instructor de înot cu experiență în lucrul cu copiii și uite ce-am aflat.

Margot: Din experiența ta, cât de devreme putem introduce înotul în viața copilului?

R: De la orice vârstă, însă trebuie urmărite anumite aspect în funcție de vârsta copilului.

Între 6 luni și 3 ani, eu recomand neapărat familiarizarea copilului cu un baby spa, o piscină special pentru bebeluși, cu o curățenie sporită și o igienă a apei deosebită.

De la 3 ani, poți duce copilul la o piscină normală.

Margot: Cum abordezi un copil căruia îi este teamă de apă?

R: Cu răbdare, prima dată îi garantez copilului că poate avea încredere în mine, că va fi în siguranță în apă atâta timp cât este cu mine.

Apoi treptat încep să îi transmit celui mic faptul că eu am încredere în el că se poate descurca singur… Mai repede la unii, mai lent la alții, dar întotdeauna, cu răbdare, se trece peste teama de apă.

Margot: Există copiii cărora nu le place deloc să simtă apa pe cap, pe față sau în urechi. Cum îi pot ajuta părinții să se obișnuiască cu senzația?

R: Transformând băița într-o joacă, exemplificând cât de amuzantă sau inofensivă este puțină apă.

Margot: Avem un pici care merge în prima lui vacanță la mare, dar îi este frică de apă. Ce joc sau strategie le poți sugera părinților pentru a face joaca în apă mai puțin înspăimântătoare?

R: Pentru început părinții pot intra în apă cu copiii în brațe, până la nivelul apei la care ei simt că dețin controlul absolut asupra situației, dând copiilor încrederea că atâta timp cât sunt în brațele unui părinte totul este în regulă.

Ei nu trebuie să se grăbească și să facă exercițiul ăsta de mai multe ori.

După aceea, părinții se pot juca cu copiii la malul apei, fără ca cel mic să mai fie ținut în brațe. Pot apela la tot felul de jocuri, aici depinde de imaginația părinților.

De exemplu, eu întreb adesea părinții lucruri despre copiii lor, ce le place să facă, care sunt desenele lor preferate, ce tip de mâncare adoră  și port apoi discuții cu copiii pe temele care îi interesează, distrăgându-le atenția de la frica de apă. Practic le ocup mintea cu altceva în timp ce încerc să îmi fac treaba.

Margot: Cel mic s-a acomodat și se transformă încet-încet într-un peștișor. Însă ceva îl sperie (un cârcel, o gură de apă, alt copil îl îmbrâncește etc) și nu se mai încumetă să intre în apă. Cum procedăm?

R: Îi prezentăm copilului rezolvarea la una din fricile lui. Simulăm o situație de care el se teme și îl ajutăm să iasă din ea.

Copilul va învăța cum să își depășească fricile rezolvându-le și învățând să le evite.

Vlad, alături de Matei, cel mai tânăr blogger din România

– http://luanadanet.ro/ – blogul micuțului

Margot: Ai întâlnit vreun pitic, care oricât ați fi încercat, nu s-a lasat împrietenit cu apa?

R: Am întâlnit copii care nu au învățat să înoate foarte bine sau care stagnează destul de repede, dar nu am întâlnit copii care nu și-au depășit frica de apă.

Până la urmă nici eu nu știu să interpretez grafice macroeconomice, fiecare din noi are talentul său.

Margot: Introducerea jucăriilor sau instrumentelor ajutătoare este benefică sau îl poate deruta pe cel mic?

R: Este esențială, distrage atenția copiilor și vor asocia ora de înot cu o pauză de joacă.

Îl vor face pe cel mic să vrea să se întoarcă la bazin.

Copilul trebuie să facă sport și înotul trebuie învățat prin mijloace adaptate vârstei.

Margot: Sunt părinți cărora le este teamă să-și lase copilul doar pe mâna unui instructor de înot. Prezența unui părinte la ora de înot, în bazin sau pe margine, e benefică sau nu pentru cel mic?

R: Depinde de vârsta celui mic, la copiii foarte mici 6-36 luni, prezența unui părinte este foarte utilă, făcând copilul să se simtă mai comod în apă.

De obicei mama are un impact mai puternic. La copiii mai mari, care au înțeles că dacă mama nu este în raza lor vizuală nu înseamnă că a dispărut de tot, părinții își pot lăsa cu încredere copilul pe mâna unui instructor.

Pot rămâne câteva minute să urmărească copilul, după care pot ieși din raza lui vizuală și se pot reîntoarce, până când copilul prinde încredere și poate sta o oră întreagă cu instructorul.

Părinții trebuie să își aleagă cu atenție instructorul, să remarce cu atenție cum se simte mai bine copilul, trebuie luate în considerare toate aspectele.

În esență, toți copiii au nevoi diferite.

Când un părinte vrea să își ajute singur copilul să treacă peste teama de apă, fără ajutorul unui instructor, va trebui să se înarmeze cu foarte multă răbdare, nervi de fier și să nu plece la drum cu așteptări.

Dacă nu sunteți un părinte cu darul răbdării, mergeți la un instructor și totul se rezolvă.

Din punctul meu de vedere, toți copiii ar trebui să învețe să înoate. Dacă nu este modul lor de mișcare preferat, măcar ca măsură de siguranță.

Și să nu uităm că înotul poate realiza o dezvoltare fizică armonioasă, angrenând grupe foarte mari de mușchi, datorită mișcărilor complexe asociate acestui tip de exerciții fizice.