Interviuri

Amna: Cel mai prețios cadou pe care-l poți oferi copilului tău este timpul petrecut împreună

Amna: Cel mai prețios cadou pe care-l poți oferi copilului tău este timpul petrecut împreună - RevistaMargot.ro

Cunoscuta solistă Amna se lansează în 2011, odată cu cu single-ul Tell me Why, produs de Tom Boxer.
De atunci și până acum Amna, pe numele real Andreea Cristina Mușat, și-a constuit o carieră demnă de invidiat, dar și o familie fericită.

Recent aceasta a lansat piesa Mă descurc și singură, catalogat ca fiind un fel de imn al independenței feminine.

Amna a vorbit Revistei Margot despre cariera sa și ce greutăți întâmpină o mamă în domeniul show business-ului românesc.

Amna a transmis de asemenea prin intermediul acestui interviu un mesaj emoționant fanilor săi.

Amna: Cel mai prețios cadou pe care-l poți oferi copilului tău este timpul petrecut împreună - RevistaMargot.ro

Revista Margot: Când erai însărcinată ai continuat să apari pe scenă. Cum a fost să faci asta în perioada sarcinii și cât de greu ți-a fost?

Amna: O apariție pe scenă este în general solicitantă, în timpul sarcinii mi-a fost foarte greu, dar eram într-un punct bun al carierei mele și era important să evoluez.

Nu cred că în domeniul în care activez retragerea este o soluție, nici măcar în perioada gravidiei, asta ar fi însemnat să închid niște uși care mi se deschiseseră.

Am preferat să trag de mine și să dau ce am mai bun. Am încercat să urmez o dietă a unui nutriționist pentru a nu lua multe kilograme în plus și a oferi fătului cele necesare, continuându-mi de asemenea activitatea pe perioada sarcinii, ca multe alte soliste din România și din străinătate.

Amna: Cel mai prețios cadou pe care-l poți oferi copilului tău este timpul petrecut împreună - RevistaMargot.ro

Revista Margot: La două săptămâni după sarcină erai deja pe scenă la Media Music Awards. Ai simțit că există o presiune asupra solistelor de a reveni cât mai repede pe scenă după naștere? Cum ți s-a părut întreaga experiență?

Amna: A fost crunt, dar am avut pentru ce să muncesc.

După ce naști simți că orizonturile tale nu sunt foarte clare. Intră o persoană în spital și ies doi.

Atunci când ajungi acasă ești acaparată de diverse stări, de nesiguranță, te întrebi dacă te vei descurca în noua situație.

Pentru mine faptul că am un copil la care să mă întorc acasă m-a ținut mereu în priză și m-a ajutat să depășesc orice fel de greutăți, să nu mă las copleșită de gânduri negre și să văd mereu partea plină a paharului.

Faptul că am fost prinsă în diverse activități profesionale, promovare, concerte, participare la emisiuni mi-a prins extrem de bine.

Există clar o presiune asupra femeilor din industria muzicală să-și reia activitatea la fel ca în perioada de dinaintea sarcinii.

În timpul nașterii am luat un surplus de greutate de nouă kilograme, după ce am ieșit din spital mai aveam de dat jos doar trei kilograme, de care mi-a fost foarte greu să scap. Făceam sport, țineam dietă, am încercat să fac mișcare chiar și pe perioada sarcinii, dar cu toate acestea vreme de 4-5 luni după naștere, adică pentru o bună perioadă de timp, nu am reușit să scap de cele trei kilograme în plus, asta a reprezentat pentru mine atunci un stres enorm.

Amna: Cel mai prețios cadou pe care-l poți oferi copilului tău este timpul petrecut împreună - RevistaMargot.ro

Revista Margot: Cum reușești să împarți cele două posturi, cea de cântăreață cu cea de mamă?

Amna: Este dificil cred pentru orice mamă să-și crească copilul atunci când are o slujbă solicitantă.

În același timp, și eu mă confrunt cu probleme cu care sunt familiare multe mămici, de exemplu faptul că mulți părinți își aduc copiii bolnavi în colectivitate deși aceștia pot cauza îmbolnăvirea celorlalți.

 

Revista Margot: În ce fel s-a schimbat relația ta cu partenerul tău după ce ai născut?

Amna: Lipsa timpului este o dificultate, foarte rar găsim timp pentru noi doi, însă în același timp relația noastră este mai bine sedimentată, avem foarte mare încredere unul în celălalt și ne susținem și ne respectăm reciproc. Am trecut la un alt nivel al relației, unul matur și superior, copilul este prioritar pentru amândoi și învățăm să evoluăm împreună, să fim o echipă.

Amna: Cel mai prețios cadou pe care-l poți oferi copilului tău este timpul petrecut împreună - RevistaMargot.ro

David este adorabil, ținând în brațe o pisicuță

Revista Margot: David apare într-unul dintre videoclipurile tale. Te inspiră relația ta cu copil tău?

Amna: David îmi dă foarte mult de gândit, mă inspiră. De exemplu, piesa pe care am scris-o pentru el, Îți promit, este o promisiune făcută acestuia.

Această piesă am compus-o într-unul dintre momentele când eram împreună acasă, el se juca, iar eu pur și simplu am început să cânt.

Inspirația a venit pur și simplu, a fost foarte ușor după aceea să înregistrez piesa.

David este sursa mea de inspirație, de liniște. Eu sunt cel mai bine atunci când și el este, dacă David are vreo problemă devin foarte agitată.

Încerc să înlătur cât pot tot ceea ce i-ar putea dăuna și să-i ofer un mediu stabil și sănătos în care să crească.

Revista Margot: Care este greșeala majoră pe care crezi că o fac mulți părinți din zilele noastre?

Amna: Cel mai de preț cadou pe care-l poți oferi copilului tău este timpul alocat acestuia, este cel mai bun lucru pentru cel mic. Oamenii din ziua de astăzi nu mai petrec atât de mult timp alături de cei mici, deși acesta este singurul lucru pe care copiii și-l doresc. Eu asta îmi doresc, să petrec cât mai mult timp cu David.

Revista Margot: Ce le transmiți fanilor tăi care vor să-și întemeieze o familie?

Amna: În primul rând, i-aș sfătui pe bărbați să fie alături de partenerele lor și să împartă responsabilitățile cu aceasta.

Jobul de mamă este unul full-time. Femeile duc o luptă foarte grea și partenerii lor trebuie să le susțină necondiționat. Și bărbații trebuie să ajute la treburile casnice și să aibă la fel de multă grijă de cei mici precum partenerele lor.

Dragi femei, pe voi vă sfătuiesc să fiți zen și să aveți multă încredere în voi. Sunteți minunate, și puteți să faceți lucruri extraordinare. Găsiți-vă timp pentru voi!

Femeilor însărcinate le recomand să asculte doar sfatul doctorului. Să nu aplece urechea la miturile tradiționale, pentru mine acest lucru a funcționat foarte bine.

 

sursa fotografiilor: Pagina de Facebook a artistei

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.