Revista Margot

În România, aproape jumătate dintre copiii cu dizabilităţi învaţă în şcoli speciale

Image via Pixabay/Pexels

– În România, aproape jumătate dintre copii cu dizabilităţi învaţă în şcoli speciale, arată studiul Europa Cares, realizat de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi. Astfel, 29.433 din cei 70.000 de copii cu dizabilități din România sunt înscrişi în școli speciale, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei. (Hotnews)

– Asociația Autism Europa: Copiii cu cerințe educaționale speciale au nevoie de un proces educativ incluziv real, nu de scuzele, justificările și bâjbâielile unui sistem în care asigurarea finanțării pentru educație de calitate cade în sarcina părinților (Hotnews)

– Ecaterina Andronescu le-a transmis primarilor de comune să sprijine Ministerul în înființarea de clase profesionale la sat. „Acolo unde dvs. considerați că cei care pleacă din sat spre clasa a IX-a într-o școală profesională sau într-un liceu la oraș ar putea să rămână în sat – să luăm o clasă profesională de la oraș și o aducem acolo și o lipim de școala generală pe care o avem în satele noastre. În felul acesta profesionalizăm local acești copii pe care dvs. să îi aveți acolo”, a declarat ministrul Educației.(EduPedu)

– Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că Ordonanţa privind majorarea alocaţiilor va intra în şedinţa de Guvern de marţi. Potrivit ministrului, proiectul de Ordonanţă prevede ca majorarea să se aplice de la 1 martie. (Mediafax)

– La Universitatea de Construcții din București au fost descoperite aproximativ 30 de diplome false. Beneficiarii acestor diplome nici nu au trecut pe la examenele din timpul anilor de aşa –zisa studenţie, şi nici la examenul de licenţă. (EVZ)

– Caz şocant în Statele Unite. Doi părinţi vegani sunt acuzaţi că şi-au înfometat copilul de cinci luni după ce i-au înlocuit laptele praf din alimentaţie cu o formulă de lapte bazată pe cartofi. (Antena 3)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.

 

 

Image via Pixabay/Pexels