Revista Margot

Ia atitudine! Protejează-ţi copilul de exploatarea sexuală în mediul online!

Image via Pixabay/geralt

Exploatarea sexuală online, șantajul web-cam sau sex chat-ul este un fenomen care din păcate ia amploare. Iar acest lucru este îngrijorător atât pentru copii, cât şi pentru părinți.

Infractorii pot convinge copiii să le trimită imagini, să participe la activități sexuale prin web-cam sau să poarte conversații pe teme intime. Apoi, îi amenință pe copii că prietenii şi familiile lor vor intra în posesia imaginilor licențioase dacă vor întrerupe contactul cu ei. Sau, mai rău, unii reușesc să le propună copiilor să se întâlnească şi în lumea reală. În urma acestui tip de abuz, copiii trăiesc adevărate traume psihice, de la tendința către suicid, depresie sau retragere din viața socială.

Cu toții suntem conștienți de faptul că tehnologia modernă prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Accesul la mediul online le dă copiilor posibilitatea de a se informa din mai multe surse, de a comunica cu ușurință cu prietenii pe rețelele de socializare, de a explora diverse aplicații sau de a se juca.

Pe lângă toate astea, copiii se confruntă şi cu o serie de riscuri ale mediului online. Astfel, ei pot ajunge să fie abuzați sau șantajați. Copii pot accesa sau pot primi mesaje sau imagini cu conotații sexuale, fiind expuși pornografiei. De aceea, părinții şi profesorii trebuie să fie cât mai vigilenți şi să se asigure că navigarea online a copilului are loc în condiții de siguranță.

Iată ce trebuie să faci tu ca părinte pentru a-ţi proteja copilul de asemenea pericole din mediul online:

Comunică deschis cu copilul. Discută cu el despre ceea ce face în spațiul online, ce site-uri web explorează, ce aplicații folosește şi cu cine intră în conversații.

Nu-i interzice folosirea Internetului pentru că fără știrea ta va fi tentat să-l descopere în altă parte şi e posibil să îl folosească în mod necorespunzător.

– Explică-i cum trebuie să îşi protejeze intimitatea în mediul online (cum să nu divulge nimănui informații legate de propria persoană).

Fii în permanenţă la curent cu activitățile online ale copilului pentru a-i proteja activ reputația şi identitatea digitală.

Ghidează-l spre website-uri, jocuri şi aplicații adecvate vârstei lui.

Configurează setările de confidențialitate pe platformele pe care le accesează copilul.

Încurajează-l să te anunțe dacă se confruntă cu vreo problemă în mediul online sau dacă e contactat de persoane necunoscute. În cazul în care îți confirmă lucrul acesta, investighează imediat şi raportează situația la poliţie.

– Stabiliți împreună un set de reguli de utilizare a spațiului online şi a aplicațiilor.

Observă cu atenție dacă se ferește de tine când îl surprinzi navigând pe Internet si explică-i pe înțelesul lui care sunt consecințele comunicării cu persoane necunoscute.

Ia atitudine şi acordă mare atenție modului în care copilul tău se folosește de tehnologia modernă pentru a preveni suferința sa.