Sănătate

Happy Little Yogi – Beneficiile practicii yoga, pentru copii

Happy Little Yogi - Beneficiile practicii yoga, pentru copii - RevistaMargot.ro

Michelle Dumitru este instructor de yoga, certificat internațional de către Yoga Alliance USA, Yoga Alliance India, instructor de yoga pentru copii, adolescenți, copii cu diferite dizabilități și familie, psiholog, pasionată de yoga, ayurveda, aromaterapie și dezvoltare personală.

Michelle este fondatoarea conceputului MikaZen „Yoga pentru tine și familia ta” și a festivalului Spring Yoga Festival.

Haideți să aflăm de la aceasta despre beneficiile practicării exercițiilor yoga de către copii.

Revista Margot: Cum v-a venit ideea acestor cursuri de yoga destinate copiilor? Pentru ce vârste sunt ele destinate?

Michelle: Am profesat în sistemul educațional și am observat cu ce anume se confruntă copiii: activități intense în sistemul preșcolar, apoi ore în șir petrecute în bancă la școală, multe informații și lecții. Ei sunt supuși unei competiții acerbe, iar în timp acumulează stres și devin ineficienți în colaborarea cu adulții, fie că sunt cadre didactice sau părinți.

Yoga se adresează tuturor. Pot participa la cursuri chiar copii între 2-6 ani. Bineînțeles, practica este adaptată la nivelul vârstei; dar cum pot învăța mai ușor și mai eficient cei mici decât prin joacă?! Iar cursurile de yoga pentru copii Happy Little Yogi promovează exact acest lucru: învățarea prin joacă, fără competiție.

Happy Little Yogi - Beneficiile practicii yoga, pentru copii - RevistaMargot.r0

Revista Margot: Ce abilități își dezvoltă cei mici prin intermediul practicării acestor exerciții? De ce le recomandați copiilor să practice yoga? Care este scopul vostru?

Michelle: Acest concept destinat tuturor copiilor are scopul de a-i ajuta pe cei mici să cunoască și să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, să se adapteze mai ușor din punct de vedere emoțional și social, să învețe să trăiască sănătos și în armonie cu tot ce se află în jurul lor.

Printre abilitățile pe care cei mici le pot dezvolta practicând yoga, se numără:

•Creșterea rezistenței la efort, fapt ce este extrem de valoros și important pentru o formare fizică, psihică și mentală armonioasă
• Creșterea puterii de concentrare
• Dezvoltarea capacităților motrice (flexibilitate, echilibru, forță, coordonare)
• Stimularea tuturor simțurilor
• Conștientizarea și controlul propriului corp
• Dezvoltarea abilităților de comunicare și cooperare
• Dezvoltarea creativității și spontaneității
• Creșterea stimei de sine
• Optimizarea exprimării emoționale
• Dezvoltarea empatiei și a respectului față de ceilalți
• Reducerea anxietăților și descărcarea tensiunilor
• Copii sunt încurajați să se exprime liber, creativ și să îi asculte pe cei din jurul lor, acceptând că toți suntem diferiți.

Happy Little Yogi - Beneficiile practicii yoga, pentru copii - RevistaMargot.ro

Michelle, alături de micuții săi cursanți

Revista Margot: Ce efecte pozitive ați remarcat la copiii și adolescenții care au venit la cursurile voastre?

Michelle: Mă simt recunoscatoare că am colaborari și cu diverse instituții educaționale preșcolare și școlare, și pot împărtăși și acolo informații utile despre cresșterea armonioasă a copilului.

Eu am observat multe schimbări atât în comportamentul lor, precum și fizic, fiind mult mai atenți cu ei înșiși și emotiile lor. Doresc de asemenea să vă transmit ceea ce mi-au comunicat copiii la sfârșitul anului școlar și anume că se simt mult mai bine de când practică yoga, sunt mai concentrați la ore și rețin mult mai ușor informația, iar atunci când au anumite teste știu cum să își gestioneze emoțiile pentru a reuși să finalizeze testul cu bine.

Revista Margot: Ați dori să transmiteți un mesaj copiilor sau părinților interesați de cursurile dvs.?

Michelle: Yoga este o activitate minunată ce o poți practica și împreună cu copilul, de fiecară dată când ai ocazia. Împreună practicăm posturi, învățăm și exersăm tehnici de respirație și meditație într-un mediu prietenos.

Le recomand părinților să participe la cursuri de yoga. atât împreună cu cei mici, precum și separat, întrucât beneficiile acestei practici sunt multiple, iar după o scurtă perioadă de practică constantă vor observa beneficiile.

Revista Margot: Cum este privită yoga de către copii și părinții, în România? Care a fost experiența dumneavoastră în Londra, unde ați urmat cursurile de formare; ce percepție au britanicii în privința acestei practici; există vreo diferență între percepția celor două state?

Michelle: Am început să predau în România yoga pentru copii în urmă cu 2 ani, iar în tot acest timp părinții au început să se deschidă și să se îndrepte către metode alternative, precum yoga pentru copiii lor pentru ajutarea celor mici în a se dezvolta sănătos și armonios.

Una din marile mele dorințe este ca yoga să poată fi introdusă în sistemele educaționale, întrucât toți copiii au nvoie de relaxare și de o dezvoltare armonioasă.

Certificarea mi-am obținut-o în Marea Britanie, la Londra, la o școală acreditată internațional de către Yoga Alliance USA. Într-adevăr am observat o mare deschidere față de yoga în Europa, atât în statul britanic, precum și în alte țări: Franța, Italia, Belgia, etc.

În urma practicii yoga, copiii devin mult mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor, la ei înșiși, la corpul lor.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.