Perioada sarcinii reprezintă un moment delicat pentru fiecare femeie. Cele nouă luni vin cu adevărate provocări pentru viitoarele mămici, începând cu grețurile de dimineață. Însă, în momentul în care aceste grețuri se amplifică, poate fi vorba de Hyperemesis Gravidarum, o afecțiune pe care multe gravide o experimentează.
Dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, ne spune ce înseamnă Hyperemesis Gravidarum, cum se manifestă și care sunt cauzele acestei afecțiuni deloc plăcute.
Ce este Hyperemesis Gravidarum?
Multe femei trec prin grețurile de dimineață în timpul sarcinii. Această condiție nu provoacă, în general, complicații. În schimb, Hyperemesis Gravidarum este o afecțiune caracterizată prin greață severă, vărsături și pierderea în greutate.
Greața de dimineață vs. Hyperemesis Gravidarum
„Greața de dimineață și Hyperemesis Gravidarum sunt două condiții cu totul distincte chiar dacă la prima vedere par niște afecțiuni similare. Prezintă reacții și complicații diferite pe care este important să le distingem pentru a trata în mod corespunzător simptomele”, afirmă dr. Silviu Iștoc, medic primar obstetrică-ginecologie.
Greața de dimineață
Simptomele de dimineață includ, de obicei, greață, care este uneori însoțită de vărsături. Aceste două simptome dispar de cele mai multe ori după 12 până la 14 săptămâni de sarcină. Vărsăturile nu provoacă deshidratare severă. Afecțiunea începe, de obicei, în prima lună de sarcină, iar femeile pot experimenta oboseală și o ușoară pierdere a poftei de mâncare. Cu toate acestea, apelând la diverse alternative naturale, grețurile de dimineață pot fi reduse.
De la schimbarea obiceiurilor de nutriție și hidratare, utilizarea unor plante medicinale precum ghimbir, mentă, lămâie, și până la aromoterapie, există numeroase metode pentru a reduce senzația de greață și pentru a preveni vărsăturile.
În situaţiile în care greaţa şi vărsăturile nu dispar şi starea nu se îmbunătăţeşte, consultă medicul ginecolog, care poate diagnostica Hyperemesis Gravidarum.
Hyperemesis Gravidarum
„Hyperemesis Gravidarum include, în cele mai multe cazuri, greață care nu dispare și vărsături severe care duc la deshidratare severă. Acest lucru nu permite aborbția de vitamine și nutrienți din alimentație” adaugă dr. Silviu Iștoc.
Simptomele apar în primele șase săptămâni de sarcină, iar grețurile persistă, adesea, pe o perioadă lungă. Această afecțiune poate fi extrem de debusolantă și poate cauza oboseală care durează săptămâni sau chiar luni de zile.
De asemenea, viitoarele mămici pot suferi o pierdere completă a poftei de mâncare. Este posibil să nu poată lucra sau să își îndeplinească activitățile zilnice obișnuite. Mai mult decât atât, Hyperemesis Gravidarum poate duce la deshidratare și creștere lentă în greutate în timpul sarcinii. Nu există nici o modalitate cunoscută de a preveni Hyperemesis Gravidarum, dar sunt multe modalități de a gestiona simptomele.
Care sunt cauzele afecțiunii Hyperemesis Gravidarum?
Boala de dimineață și Hyperemesis Gravidarum par să aibă o legătură cu gonadotropina corionică umană (hCG). Acesta este un hormon creat în timpul sarcinii de către placentă. Astfel, corpul tău produce o cantitate mare de hCG într-un ritm rapid la începutul sarcinii ce pot continua să crească pe tot parcursul celor nouă luni provocând aceste afecțiuni.
Indiferent de gravitatea simptomelor, este foarte important să discuți cu medicul tău despre acestea astfel încât să poți preveni eventualele complicații.
Silviu Iștoc este medic primar Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală și Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă și la Clinica ProVita.
Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Iștoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România, să aducă pe lume copii sănătoși. Mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenții chirurgicale noninvazive facute, dintre care unele cu grad înalt de dificultate.