Sănătate

Ghid de alăptare pentru mămici, cu Anca Bălășoiu, moașă licențiată

Ghid de alăptare pentru mămici, cu Anca Bălășoiu, moașă licențiată - RevistaMargot.ro

Revista Margot: Puteți vorbi despre igiena sânilor după naștere?

Anca Bălășoiu: În primul rând, sânul nu ar trebui spălat înainte și după supt de fiecare dată cu apă și săpun, pentru că săpunul usucă foarte mult zona mamelonului și areolei, îndepărtează protecția naturală și pot apărea răni sau crăpături la nivelul sânului.

Recomand ca sânul să fie dat, după fiecare supt, cu lapte și lăsat la aer pentru a se usca. Pentru mamelon pot fi folosite creme hidratante, lanolină.

Rănile de la nivelul mameloanelor apar, de obicei, din cauza atașării incorecte a copilului la sân, utilizării excesive a unei pompe de sân de proastă calitate, a menținerii mamelonului umed (în sutien, tampoane).

Recomand mamelor să poarte sutiene sau bustiere care să le susțină sânul. Sânii nu se lasă de la alăptat, ci de la nesusținerea lui.

Revista Margot: Cum ne mulgem corect?

Anca Bălășoiu: Există trei tehnici de muls: manual, cu pompa sau cu sticla.

Sunt multe tehnici de muls manual, de obicei mamele nu pot face asta la început singure, pentru că uneori poate fi dureros, mai ales dacă sânul este angorjat. Cred că fiecare mamă ar trebui să participe la cursurile de alăptare pentru a fi învățată cum să se mulgă. Felul în care o mamă se mulge depinde foarte mult de dimensiunea, forma sânului. Uneori aceasta are nevoie sfaturi de particulare dacă are mamelonul retractat sau are diverse probleme medicale.

Mulsul cu pompa electrică sau manuală – Ambele dispozitive extrag lapte într-o cantitate identică. Nu diferă cantitatea sau calitatea laptelui în funcție de pompa pe care o folosim. Dar de multe ori, cea electrică este mai ușor de folosit. Nu recomand mamelor să facă economie la prețul pompei de muls, eu țin la bugetul lor, dar acesta e unul dintre lucrurile la care nu trebuie să facă rabat.

Mulsul cu sticla: se ia o sticlă cu gura largă, se umple cu apă fierbinte, se golește sticla, se răcește gura acesteia, se atașează la sân. Aburii din sticlă stimulează secreția lactată, prin răcire sticla provoacă un vid care duce la scurgerea laptelui. Este o metodă de utilizat în regim de ,,urgență’’, dar nu pe termen lung, deoarece poate duce la apariția ragadelor.

Revista Margot: Este mai anevoios procesul de lactație în cazul mamelor care nasc prin cezariană, spre deosebire de cele care nasc natural?

Anca Bălășoiu: De multe ori mama care naște prin cezariană, în primele 24 de ore stă în terapie intensivă, nu se poate ridica din pat. Ea nu se poate ocupa de copil pentru că nu se simte bine. Alteori, lactația la mama care naște prin cezariană întârzie să apară, și se poate instala în a doua sau a treia zi, după naștere.

Mama poate stimula producerea laptelui punând copilul la sân imediat cum aceasta intra in contact cu copilul.

În această perioadă copilul nu poate rămâne nemâncat și trebuie hrănit. Majoritatea maternităților care promovează alăptarea la sân oferă copilului suplimentul cu seringa sau lingurița, tocmai pentru ca acesta să nu se obișnuiască cu tetina biberonului.

La mamele care nasc prin anestezie totală, nu se recomandă alăptarea în primele 24 de ore, din cauza substanțelor anestezice folosite în timpul nașterii.

Recomand ca mamele să schimbe sânii la fiecare masă. O masă la stâgul, o masă la dreptul. Sunt situații când copilul ,,face pasiune pentru un singur sân’’ , adica nu dorește să sugă decât de la sânul drept sau de la sânul stâng. Dacă copilul refuză să mănânce la un sân, pe celălalt trebuie să-l mulgă în așa fel încât dimensiunea sânilor să rămână aceeași în ambele părți.

Revista Margot: Cât de eficientă este proba suptului?

Anca Bălășoiu: După naștere mamele au fobia cântarului. Dacă ele vor să vadă cât au mâncat copiii ar fi bine să cântărească copilul înainte și după supt, pe mesele în cursul a 24 de ore, niciodată la o singură masă pentru a vedea cât a mâncat cel mic.

Dacă vrem să monitorizăm greutatea copilui, acest lucru se face la 10-14 zile, și nu zilnic.

Ghid de alăptare pentru mămici, cu Anca Bălășoiu, moașă licențiată - RevistaMargot.ro

Sursa foto: Școala Mamei

Revista Margot: Ce alimentație ar trebui să aibă mama pe perioada alăptării?

Anca Bălășoiu: Ar trebui să evite alimentele care balonează, care constipă. Să acorde atenție alimentelor picante, pentru că și laptele poate deveni puțin iute, sau legumelor cu miros și gust proeminent, precum usturoiul.

Aceste precauții depind și de alimentația mamei din timpul sarcinii, ceea ce o deranjează pe mamă, îl va deranja și pe copil. Poate testa aproape orice, pentru a vedea cum se simte. Alimentele ce sunt ,,suspectate’’ că pot afecta copilul pot fi gustate, dar în cantități mici.

De asemenea, trebuie evitat alcoolul, berea nu crește lactația, contrar mitului. După trei beri există riscul ca cel mic să intre în comă alcoolică, deoarece alcoolul din bere ajunge în laptele matern.

Meseria de mamă este cea mai grozavă din lume, nu poți ști asta până nu devii una. Sentimentele acestea nu le puteți regăsi în altă parte.

Anca dorește ca în curând să pună bazele unui curs pentru bunici, în care să desființeze toate miturile legate de creșterea și îngrijirea unui copil, și la care vă va aștepta cu mare drag.

1 2
Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.