Revista Margot

Gestionarea relației dintre frați – Modern Dad’s Challenges 15

Familia se mărește, copiii cresc, dar conflictele dintre frați rămân, așa este? Cum le gestionăm este întrebarea tuturor, prin urmare, invităm tații să discutam deschis despre ele, la prima ediție Modern Dad’s Challenges, din această toamnă.

Familia rămâne, ca de obicei, în centrul atenției evenimentului, dar de data aceasta focusul va fi pe “relatia dintre frați”.

Pe 26 septembrie, de la ora 18:30, la Impact Hub Universitate, tații sunt invitați la ediția a 15-a a evenimentului Modern Dad’s Challenges, pe tema: “Gestionarea relatiei dintre frați”. Înscrierea se face pe site-ul evenimentului, iar participarea este gratuită.

Ce îi spunem copilului despre apariția frățiorului/surioarei? Cât timp dedicăm fiecărui copil? Cum va reacționa fratele mai mare? Cum procedăm atunci când apare gelozia?

Răspunsul la aceste întrebări, dar și alte informațiile de interes pentru tați, vom afla de la Andreea Ștefiuc, Psiholog clinician, psihoterapeut și consilier cu formare în psihologia copilului, cuplului, adultului și a familiei, consultant și psihopedagog de recuperare, inițiator al proiectului Pas Spre Tine – program complex dedicat familiei și persoanelor cu impact în dezvoltarea copilului de la 3 la 18 ani.

Andreea Ștefiuc: “Dinamica fiecărei familii depinde de o mulţime de factori (temperamentul fiecărui membru, credinţele şi experienţele personale anterioare, influenţele din exterior, intervenţiile familiei extinse etc), iar acolo unde numărul de participanţi creşte, creşte şi numărul provocărilor cu care e nevoie să ne confruntăm.

Cu toții ne dorim înțelegere, cooperare și armonie în interacțiunile dintre copii, însă uneori obținerea lor pare a fi o misiune imposibilă.

A-i ajuta să creeze o relație sănătoasă cu frații lor este ca și cum am porni în căutarea unei perle pe fundul oceanului- pentru a ajunge să o găsim este nevoie să trecem prin numeroase provocări, întâlniri neprevăzute cu animale marine, interacțiuni cu plante necunoscute și înțepătoare, întuneric și presiune mare dar și cu imagini, senzații si locuri fascinante. Toate aceste încercări ne oferă șansa să ne punem în valoare puterea, înțelepciunea, rezistența și multe alte abilități de care poate nu suntem conștienți, iar rezultatul – perla/relația care prin strălucirea ei, ne va aminti mereu de resursele noastre nemarginite. Vă invit să pornim în această călătorie înarmați cu răbdare, determinare și mai ales cu încrederea că se poate!”.

Și pentru că o provocare nu vine niciodata singură, vom discuta și despre dinamica relației de cuplu atunci când familia se mărește.

Povestim împreună cu experții noștri despre viața de cuplu atunci când apar mai mulți copii în familie, despre momentele de intimitate necesare în fiecare cuplu, cât și cum și cât de important este să lăsăm din când în când în plan secundar statutul de “mamă” și “tată” și să devenim din nou “soț” și “soție” sau de ce nu “iubit” și “iubită”.

Te așteptăm! Intrarea este GRATUITĂ, în limita locurilor disponibile. Este nevoie să te înscrii pe pagina evenimentului.